Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Năstase condamnat. Ce urmează, după un început foarte bun

Laurentiu Mihu 21.06.2012 - 00:03

Pentru Adrian Năstase, cel mai negru coşmar a ajuns în seara de 20 iunie într-un punct fundamental de inflexiune, după ce condamnarea la doi ani de închisoare pentru folosirea la scară naţională a influenţei politice a ...

Share

Pentru Adrian Năstase, cel mai negru coşmar a ajuns în seara de 20 iunie într-un punct fundamental de inflexiune, după ce condamnarea la doi ani de închisoare pentru folosirea la scară naţională a influenţei politice a devenit ireversibilă.

Din punct de vedere simbolic, odată cu ieşirea fostului premier pe poarta proprietăţii sale pentru a merge în spital/arest, se încheie, ca un arc peste ani, şi ziua aceea celebră (vă mai amintiţi?) a porţilor deschise, din blocul Zambaccian.

Totul, pe coloana sonoră a scârţâitului incomod pe care-l pot reproduce pe lumea asta doar balamalele încovoiate rău sub greutatea uşilor cu gratii din universul imobiliar penitenciar.  

De acum, memoria îl va reţine pe Adrian Năstase nu doar ca pe un prim-ministru arogant şi absolut nescrupulos, ci şi ca pe un deţinut de drept comun, dar, mai presus de toate, ca pe un peşte mare de care justiţia din România avea mare nevoie pentru a redacta primele rânduri din propria-i declaraţie de independenţă.  

Ne-am obişnuit de ani şi ani, şi e un exerciţiu cotidian, să fim pesimişti când punem în balanţă perspectivele acestei ţări. Din 20 iunie suntem, însă, mai îndreptăţiţi ca oricând să credem că schimbări pe care le consideram până acum imposibile se pot petrece până şi la noi.

Condamnarea lui Adrian Năstase este acel semn că România este în schimbare, dar şi că poate deveni un spaţiu mult mai onorabil decât ne-a arătat în ultimii peste 20 de ani. Iar această schimbare era aşteptată de mulţi şi în multe colţuri.

Efervescenţa cu care a fost primită şi cu care s-a rostogolit vestea în presa internaţională, spre exemplu, e un indiciu în plus că în dosarul „Trofeul Calităţii" mizele depăşeau cu mult interesul personal al liderului PSD şi mania dâmboviţeană de a aranja „la o masă" orice, indiferent cât de flagrantă ar fi problema.

Comentariul Reuters nu lasă locc de întors: "Instanţa supremă din România a confirmat miercuri că fostul premier Adrian Năstase va trebui să execute doi ani de închisoare pentru corupţie, Bucureştiul trimiţând un semnal că încearcă să abordeze preocupările Uniunii Europene privind corupţia răspândită".

Ele, mizele, interferau deja cu interesul naţional, cu imaginea României în lumea civilizată şi cu ideea de reformă a justiţiei ca bun public.

E drept, pentru justiţie, în totalitatea ei, ceea ce s-a întâmplat cu fostul premier nu este un succes deplin, din moment ce un Necolaiciuc, un Dinel Staicu şi alţii asemenea se bucură - în spaţiul cultural, politic şi penal în care Năstase a fost condamnat definitiv - de rodul unor artificii care stârnesc în continuare indignarea. E clar, sunt încă multe de îndreptat.  

Dar, cum ziceam, este un început - unul de bun augur. Un început care le poate servi procurorilor şi judecătorilor din această ţară în a-şi depăşi complexele şi unele prejudecăţi, astfel încât încrederea încă scăzută a populaţiei în actul de justiţie să ajungă lipsită de temei. Un început cât un debut de insomnii pentru mulţi moruni ai corupţiei care au reuşit să îşi tergiverseze dosarele de mare corupţie suficient încât eforturile lor în interes personal să contribuie la menţinerea monitorizării României pe zona justiţiei de cătr instituţiile europene. 

Ca asta să se întâmple, însă, trebuie ca năvodul să înghită şi alţi peşti din apele tulburi în care înoată răpitorii de talia lui Năstase. Altfel, e atât de simplu ca tot ceea ce s-ar fi putut câştiga de pe urma verdictului fără precedent din seara de 20 iunie 2012 să se piardă definitiv.

P.S.: Dacă teza tentativei de sinucidere va rămâne în picioare, iar resorturile ar fi, aşa cum indicau diverşi comentatori încă din primele momente, anume că a încercat să evite umilirea, ei bine, Adrian Năstase a mai greşit fundamental o dată. De umilit s-a umilit acum mulţi ani, pe când credea că ţara toată îi este la picioare, precum un fel de Cornu uriaş. Acum mulţi ani, pe când credea că poate face chiar orice şi pentru care a fost anul acesta condamnat. Raţiunea, deci, să ne rămână trează!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...