Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Moldova: cum a fost posibil?

Armand Gosu Actualizat: 20.01.2016 - 21:51

Cum a fost posibil ca, după aproape şapte ani de mari victorii ale „vectorului european“, Republica Moldova să ajungă în marasm moral, în pragul colapsului financiar, într-o criză politică fără precedent, schimbând cinci premieri într-un an și într-o situație socială dra­matică, generată de o sărăcire a populației comparabilă cu cea de după prăbușirea Uniunii Sovietice?

Share

Cum a fost posibil ca, după aproape şapte ani de mari victorii ale „vectorului european“, Republica Moldova să ajungă în marasm moral, în pragul colapsului financiar, într-o criză politică fără precedent, schimbând cinci premieri într-un an și într-o situație socială dra­matică, generată de o sărăcire a populației comparabilă cu cea de după prăbușirea Uniunii Sovietice?

Oare cum mai funcționează un stat în care 88% din populație consideră că direcția în care acesta se îndreaptă este una greșită și doar 8% crede că aceasta este bună? Pentru comparație, după prima guvernare comunistă, 41% considera că direcția este greșită, iar după nouă ani de administrație Voronin, în octombrie 2008, doar 51% credea că drumul nu e cel bun.

Cum a fost posibil ca încrederea în guvern după două mandate ale comunistului Voronin să fie de 34% (în martie 2009), iar după aproape şapte ani de guvernare europeană încrederea să se prăbușească la 7%, potrivit ultimului Barometru de opinie publică, din noiembrie 2015?

Cum a fost posibilă prăbușirea încrederii în parlament, de la 34% (februarie 2005), după un prim mandat al comuniștilor, și 41% (martie 2009), după opt ani de guvernare comunistă, la 6%, cât este astăzi?

Cum este posibil ca percepția cetățenilor moldoveni asupra justiției să fi fost mai pozitivă după opt ani de regim comunist (37% – octombrie 2008) decât este astăzi, după şase ani de guverne proeuropene (12% – noiembrie 2015)?

Cum este posibil ca încrederea în procuratură să fie atât de scăzută, încât într-o țară cu o corupție endemică, cum este Republica Moldova, firavele acțiuni de anticorupție să fie considerate de 45% din populație reglări de conturi între clanurile oligarhice sau o imitare a reformelor, ceea ce va agrava și mai mult situația din țară, de 22% din populație?

Cum este posibil ca, după peste şase ani de „mari progrese“ pe „drumul către Europa“, procentul celor care se doresc în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, care numai un exemplu de succes nu este, a ajuns mai mare decât al celor care vor aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?

Cum este posibil ca, după 200 de ani de la anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru, Bu­cureștiul, prin politica de acordare a cetățeniei, să contribuie la reducerea numărului de etnici români, care, înarmați cu pașaport european, iau drumul Vestului, de unde nu se mai întorc, pentru că nu au la ce, realizând astfel visul țarului Alexandru al III-lea și al lui Stalin de a modifica structura etnică a provinciei?

Cum a fost posibil ca o mare coaliție confecționată prin șantaj și corupție să susțină până-n pânzele albe desemnarea pentru funcția de prim-ministru a politicianului cu cea mai mică cotă de încredere (2% în noiembrie 2015, la o marjă de eroare de ±3%) și cea mai negativă imagine publică, Vlad Plahotniuc?

Cum a fost posibil ca, în media româneşti, oligarhul Plahotniuc să fie prezentat ca o victimă a lui Filat sau a lui Țopa, ca un proeuropean sincer, ale cărui singure probleme sunt de imagine?

Cum este posibil ca nimeni să nu vorbească despre faptul că aceleași companii offshore din Scoția care au fost implicate în atacurile raider asupra băncilor din Moldova din perioada 2011-2012, al căror beneficiar a fost – potrivit Înaltei Curți de Justiție de la Londra – Plahotniuc, sunt implicate și în schema fraudării miliardului de dolari, care a declanșat manifestațiile de protest de la Chișinău?

Cum este posibil să fie trecută sub tăcere informația potrivit căreia aceleași companii offshore scoțiene sunt implicate și în spălarea a 20 de miliarde de dolari din Rusia, printr-o bancă din Moldova, cu sprijinul judecătorilor din Moldova, bani care au ajuns în SUA?

Cum este posibil ca, potrivit unor comentatori de la București, lumea criminală la putere și corupția endemică să fie rea în Ucraina și bună în Moldova, ba chiar o garanție a orientării spre Vest a acesteia?

Cum a fost posibil ca demnitari de cel mai înalt rang de la București să considere figurile cele mai controversate și cu imaginea cea mai proastă de la Chișinău drept interlocutori favoriți?

Cum este posibil ca România, cel mai important partener al Moldovei, în apropierea de UE, să nu-și articuleze o reacție care să țină seama și de sensibilitățile opiniei publice din țara vecină?

Cum este posibil ca, după un sfert de veac de ființare, ambasadele străine să fie cea mai importantă redută în calea derapajelor politice ale premiantei clasei Parteneriatului Estic?

Comentariu apărut în revista “22”

Citește totul despre:

Comentarii

loading...