Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Moartea lui Richie: Ascunde cineva adevărul? Cine şi de ce?

Ruxandra Paul 10.04.2012 - 19:26

Marţi, 3 aprilie 2012,  orele 13 - New York, Manhattan. Hotel Michelangelo, camera 723. Gol, pe patul său, Richard Descoings e mort. Acesta este ADEVĂRUL. Nu poate fi nici tăgăduit, nici ascuns de nimeni şi de nimic din această lume. ...

Share

Marţi, 3 aprilie 2012,  orele 13 - New York, Manhattan. Hotel Michelangelo, camera 723. Gol, pe patul său, Richard Descoings e mort. Acesta este ADEVĂRUL. Nu poate fi nici tăgăduit, nici ascuns de nimeni şi de nimic din această lume.

 

S-ar putea spune că, primăvara mai ales, hotelurile din Manhattan nu sunt prielnice francezilor. Nu s-a împlinit nici măcar un an de când Dominique Strauss-Kahn se prăbuşea în disgraţie şi decădere, tot dintr-un hotel newyorkez. Din marele şef FMI şi unicul candidat care l-ar fi făcut ţăndări pe Nicolas Sarkozy în actuala bătălie electorală nu a rămas decât un nefericit bătrân, mai degrabă detestabil, târât în interminabile procese pe o temă unică (sexul), cu oarece variaţiuni (hărţuire, viol, proxenetism). Dar DSK trăieşte, iar Richard Descoings a murit.

O altă mare deosebire între cele două situaţii ar fi că, dacă în cazul lui DSK nimeni nu s-a întrebat ce căuta el la New York, scopul călătoriei lui Richard Descoings este foarte clar. Director al prestigiosului institut de studii politice (IEP) din Paris, acesta participa la o conferinţă a şefilor celor mai mari şcoli şi universităţi din lume, organizată la Columbia University, sub egida ONU. Luni, 2 aprilie, Richard Descoings participase la deschiderea lucrărilor, prilej cu care Ban Ki-Moon, secretarul-general al ONU, ţinuse discursul inaugural.

Compromiterea. Dincolo de coincidenţele conjuncturale de timp şi de spaţiu, o paralelă poate totuşi fi stabilită între cele două cazuri, pentru că de fiecare dată a rezultat o tentativă de compromitere a unei personalităţi din Franţa. DSK şi-a văzut cariera distrusă iremediabil dar, ţintuit la stâlpul infamiei, trăieşte. Pe Richard Descoings toate omagiile din lume nu îl mai pot readuce la viaţă. Nici omagiile, nici bârfele.

Şi, la urma urmei, nu poţi să nu te întrebi cu obidă: Ce tentaţii are New York-ul ăsta de scoate din minţi doi bărbaţi în toată firea, în deplinătatea facultăţilor mintale, cu experienţă bogată de viaţă, cu realizări care fac dovada incontestabilă a unor calităţi strălucite şi a unei forţe de caracter pe măsură? În cazul rectorului de la Sciences Po nu ştim, dar camerista de la Sofitel nu convinge pe nimeni în rolul de ispită irezistibilă. Atunci?

Cauza morţii lui Richard Descoings se menţine învăluită de mister. Autopsia s-a dovedit neconcludentă, urmează teste toxicologice mai îndelungate. Presa este extrem de săracă în informaţii.

Corpul neînsufleţit a fost găsit pe la orele 13 de cineva din personalul hotelului, după ce absenţa sa de la o întâlnire din holul hotelului fusese semnalată de participanţii la „Global Colloquium of University Presidents". La ora 10:30 Richard Descoings trăia - „dormea", conform şefului poliţiei newyorkeze, Paul Browne. Cadavrul nu prezenta semne de agresiune fizică. Dezordinea din cameră ar putea găsi o explicaţie în eforturile echipei de resuscitare, dar numai până la un punct, dincolo de care sticlele de alcool golite şi antidepresivele găsite de poliţie par a vorbi de la sine. New York Times publică mărturia unei familii care a ocupat camera vecină şi care afirmă că toată noaptea au auzit mai multe voci de bărbaţi discutând aprins în camera lui Richard Descoings pentru ca apoi, dimineaţa, între orele 8 şi 9, să audă două voci pe coridor, la ieşirea din camera lui Descoings. Nu există dovezile unor „acte criminale". Nu existau urme de efracţie, iar versiunea jafului a căzut, obiectele „dispărute" fiind regăsite.

La 53 de ani, Richard Descoings a murit... fără nici o cauză?

„Nuntă fără minciună şi moarte fără pricină nu există" - spunea străbunica mea Catinca.

Colegii şi cunoştinţele defunctului exclud sinuciderea. Semne de crimă nu s-au găsit. Iar moartea naturală nu a fost dovedită la autopsie şi nici nu este logică, pentru că, în conformitate cu informaţiile de pe canalul american NBC, laptopul şi iPhone-ul decedatului au fost găsite patru etaje mai jos, pe un palier de la etajul trei, în dreptul ferestrei de la camera lui Descoings. Or, înainte de o moarte naturală survenită intempestiv, decedatul nu şi-ar fi aruncat pe fereastră aceste obiecte personale. Cine le-a aruncat şi de ce?

IPhone-ul şi laptopul defunctului tulbură apele rău de tot. O parte din mass media franceză susţine că informaţia de pe canalul NBC nu este adevărată, cele două obiecte fiind găsite în cameră, deci în perfectă stare de funcţionare, nu strivite de căderea de la etajul şapte. De ce ar fi minţit NBC?

În plus, există semne clare că poliţia are deja date pe care nu le comunică publicului larg. Astfel, la această oră, identitatea persoanelor cu care Richard Descoings şi-a petrecut seara de luni trebuie să fie cunoscută de poliţie, un hotel de patru stele având camere de vederi pentru supraveghere, iar informaţiile recuperabile de pe iPhone, laptop şi email având importanţa lor.

Desigur, valul de fum diversionist nu lipseşte: nici meritele incontestabile în reforma învăţământului francez, nici iniţiativele la nivel global, nici calităţile de vizionar şi excelent manager, dar nici salariul prea mare pentru gustul unora nu pot fi cauza morţii.

Informaţii contradictorii, informaţii nedivulgate de poliţie, diversionism... Devine clară tendinţa de a proteja ceva, până la momentul găsirii unei formule convenabile pentru difuzarea publică a unor realităţi. În mod ciudat, se pare că nu viaţa privată a personajului este protejată, ci viaţa sa publică şi cariera sa. Cine poate avea interes în acest sens?

În acest moment şi cu puţina informaţie la care avem acces, un răspuns clar nu este posibil. Dar sugestii se pot întrezări. De pildă, o sinucidere, o supradoză, o comă alcoolică, o orgie homo sau hetero nu constituie variante convenabile, dat fiind că, totuşi, era vorba de un colocviu internaţional pe teme de politică educativă, sub egida ONU. O altă sugestie poartă spre Franţa şi actuala campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. O dreaptă care merge pe discursul moralizator, pe invocarea „valorilor" unei Franţe puternice, nu poate fi decât defavorizată de incidentul dramatic de la New York. Să nu uităm că Nicolas Sarkozy îl preţuia în mod deosebit pe Richard Descoings, oferindu-i în 2009 chiar postul de ministru al Educaţiei naţionale. Dar, desigur, există şi alte motive pentru această amănare a dezvăluirilor.

În final, precizez că majoritatea aserţiunilor din acest articol sunt simple presupuneri, sugestii, deducţii -  fără dovezi precise, concludente. Până la proba contrarie, toate sunt jocuri ale minţii.

„Caracterul e destinul omului" - spunea Democrit. Oare?

Rămâne fapta bună, respectul şi recunoştinţa studenţilor săi, care cu drag îi spuneau „Richie". E mult? E puţin?

 

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...