Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marele bazar de organe

Susanne Lundin 04.07.2011 - 22:10

Pagina de internet 88DB.com Philippines e un portal online care permite furnizorilor de servicii şi consumatorilor să se găsească şi să interacţioneze. Naoval, un indonezian cu „grupa de sânge AB, care nu ia droguri ...

Share

Pagina de internet 88DB.com Philippines e un portal online care permite furnizorilor de servicii şi consumatorilor să se găsească şi să interacţioneze. Naoval, un indonezian cu „grupa de sânge AB, care nu ia droguri şi nu bea", vrea să-şi vândă un rinichi. Altcineva spune: „Sunt filipinez. Sunt gata să-mi vând un rinichi pentru soţia mea. Are cancer la sân şi nu‑mi permit medicamentele".  Apoi mai e şi Enrique, dispus „să doneze un rinichi la schimb". Are 21 de ani şi e sănătos.

Alte oferte de acest tip se puteau găsi, în urmă cu doar câţiva ani, pe www.liver4you.org, care promitea rinichi la preţuri de 80.000-110.000 de dolari. În preţ erau incluse onorariile chirurgilor - cu licenţă în SUA, Marea Britanie sau Filipine.

Toată această activitate din internet nu este decât vârful aisbergului într-o nouă şi expansivă economie a ţesuturilor umane. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că aproape 10% din transplanturile de organe la nivel global au loc
în urma unor tranzacţii pur comerciale.

Comerţul cu organe urmează un model geografic de distribuţie: oamenii din ţările bogate cumpără organele, iar cei din ţările sărace le vând. În cercetările mele legate de traficul de organe, am pătruns în unele dintre aceste pieţe gri, unde organele săracilor, victimelor de război şi prizonierilor devin o marfă, fiind cumpărate ori furate pentru a fi transplantate unor  beneficiari bolnavi şi bogaţi.

O femeie din Liban mi-a relatat că un om de afaceri din Spania a plătit o sumă enormă pentru rinichiul ei. În final însă, ea nu a văzut nici un ban. Astăzi viaţa ei s-a înrăutăţit: complicaţiile medicale survenite după operaţie i‑au afectat capacitatea de muncă. Poveşti similare mi-au fost spuse de vânzători de organe din fostele state sovietice, Orientul Mijlociu şi Asia.

Traficul de organe depinde de o serie de factori. Pe de-o parte, există oameni aflaţi la ananghie, care fie sunt defavorizaţi economic sau social, fie trăiesc în societăţi afectate de conflicte, cu o rată ridicată a criminalităţii şi o piaţă neagră dezvoltată. De partea cererii găsim oameni a căror viaţă e în pericol, în cazul în care nu beneficiză de un transplant de organe. În jurul lor gravitează intermediarii de organe, care aranjează tranzacţiile dintre vânzător şi cumpărător.

Evident că e nevoie şi de accesul la clinici bine echipate şi personal medical calificat. Asemenea clinici pot fi găsite în multe ţări, inclusiv în Iran, Pakistan, Ucraina,  Africa de Sud şi Filipine.

De fapt, Filipinele sunt cunoscute drept centru al comerţului ilegal cu organe şi „punct fierbinte" al turismului de transplant. Între anii 1990 şi 2008 (moment în care a fost adoptată o nouă politică), numărul de transplanturi de organe vândute de filipinezi unor beneficiari străini a crescut constant. În plus, mulţi vânzători de organe - de pildă din Israel - au fost aduşi împreună cu cumpărătorii la Manila, unde a avut loc operaţia de transplant.

Hector este unul dintre sutele de vânzători de organe, înregistraţi de asistenţii sociali în trei dintre oraşele pauperizate din provincia filipineză Quezon. Fratele lui a fost ţinut captiv de bande din Malaiezia, cărora le datora sume mari de bani.  Aşa că Hector şi-a vândut rinichiul pentru a-i cumpăra libertatea. Un alt vânzător, Michel, a devenit la rândul său intermediar; după ce şi-a vândut un rinichi pentru a plăti medicamentele tatălui său, chirurgul l-a obligat să-i mai aducă organe. Beneficiarii organelor provin în principal din Filipine, Israel, Japonia, Coreea de Sud şi Arabia Saudită.

Traficul cu fiinţe umane şi trupurile lor nu reprezintă un fenomen nou, dar afacerile de azi sunt unice în istorie, pentru că implică biomedicina avansată, precum şi idei şi valori care dau o altă calitate şi amploare traficului.  Medicina occidentală porneşte de la concepţia că boala şi moartea sunt defecte care trebuie combătute. Tocmai în acest climat concepţional - al visului unui corp regene-rativ - se dezvoltă tehnologia transplantului şi creşte cererea pentru „piese biologice de schimb".

Una dintre manifestările cele mai evidente ale tratării corpului uman ca pe o resursă ce poate fi exploatată este lista de aşteptare, folosită în spitalele multor ţări. O persoană cu care am discutat recent pentru un studiu privind suedezii aflaţi pe lista de aşteptare, dar care au decis să-şi cumpere un rinichi din străinătate, mi-a spus despre călătoria în Pakistan pentru transplant: „Nu sunt genul de om care să se folosească de alţii, dar a trebuit. Aveam de ales între a muri şi a‑mi recăpăta viaţa!".

Într-o eră a transplanturilor la cerere, nu putem ocoli această dilemă. Imperativele biologice care guvernează sistemul de prioritate al listelor de aşteptare se transformă foarte uşor în valori economice. Ca de obicei, când cererea depăşeşte oferta, oamenii pot refuza să mai aştepte să le vină rândul - iar alte ţări şi alţi oameni le oferă alternativa pe care o caută.  

Susanne Lundin predă etnologie la Universitatea Lund din Suedia.Copyright: Project Syndicate, 2011.
www.project-syndicate.org

Citește totul despre:

Comentarii

loading...