In ultima noapte a anului 2006 in orasul Nantes din vestul Frantei a avut loc o manifestatie mai putin obisnuita, avand chiar o mare incarcatura poetica si filozofica: o manifestatie impotriva timpului care trece! Cateva sute de persoane, de toate varstele si de ambele sexe, au decis de fapt sa petreaca noaptea Anului Nou exprimandu-si public, mai in gluma, mai in serios, indignarea ca se schimba anul. Sub forma unei manifestatii de strada, organizata dupa toate regulile artei, cu pancarte si restul recuzitei vizuale, protestatarii au incarnat de altfel o revendicare metafizica generala, dar pe care restul lumii nu considera ca are rost sa si-o exprime public. Cine nu este de fapt trist in fata rapidei treceri a timpului? Cine nu s-a intrebat vreodata “de ce trebuie sa imbatranim? De ce trebuie sa parasim aceasta lume? De ce trebuie sa suportam dictatura timpului?”
Bineinteles, nimic mai inutil decat a trece la “actiune politica” pentru a protesta impotriva trecerii timpului. Trebuie sa fii nebun sau poate trebuie sa fii francez ca sa-ti pierzi timpul cu asa ceva. Si totusi gestul mi se pare sublim. In fiecare an au loc atatea manifestatii in lume: impotriva a tot felul de proiecte de lege si masuri politice, impotriva somajului si impotriva razboiului, impotriva rasismului si impotriva antisemitismului, impotriva ocupatiilor straine si impotriva proliferarii nucleare… Lista motivelor care-i imping pe oameni sa iasa in strada pentru a protesta este extrem de lunga. De ce sa nu figureze pe ea si lupta impotriva trecerii timpului?
Iata ce strigau manifestantii de la Nantes: “Nu vrem sa vina anul 2007!”. “Anul 2007 nu va trece!” (in franceza expresia e mai plastica: “l'annee 2007 ne passera pas”; e ca si cum niste soldati ar avea in fata un inamic si ar spune “pe aici nu se trece”.) Manifestantii mai purtau tot felul de pancarte in care amenintau ca se vor plange, daca anul 2007 indrazneste totusi sa vina, la Guvern, la presedintele Republicii, la Comisia Europeana de la Bruxelles, la Parlamentul Europei de la Strasbourg, la ONU si chiar la NATO. “Vom merge peste tot, mai declarau ei in fata reporterilor aflati de fata, nu ne vom mai lasa prostiti, nu vom mai permite aceasta mascarada.”
Mascarada la care se referea unul dintre liderii “miscarii” este, din nefericire, reala. La sfarsitul fiecarui an se infiripeaza, in inima noastra, a tuturor, o anumita speranta, si anume ca Anul Nou ar putea aduce si o schimbare. De fiecare data privim inceputul noului an ca o sansa. Ne spunem in gand “cine stie, poate ca de data asta lucrurile vor lua cu adevarat o intorsatura mai buna, poate ca in sfarsit oamenii vor fi mai buni si mai rationali, poate ca noul an va insemna mai putina ura pe pamant, mai putina mizerie, mai putina foamete, mai putina violenta, mai putina delincventa, mai putina coruptie, mai multa generozitate, mai multa fraternitate…”. Numai ca niciodata nu se intampla asa. Speranta moare in primele zile ale noului an, tot atat de repede cum s-a nascut in ultimele zile ale anului precedent.
Or, exact aici este “mascarada” despre care vorbeau manifestantii de la Nantes. Aceasta ceremonie a falselor iluzii la care participam o data pe an merita sa fie denuntata. Timpul ne manipuleaza, cam aceasta ar putea fi concluzia logica a protestatarilor. In fiecare zi ne trezim cu speranta ca ziua va fi mai buna, si nu este asa. Incepem fiecare saptamana cu speranta ca va fi una mai buna, si nu este asa. Fiecare inceput de luna, de anotimp, de an, de secol, de mileniu, acestea sunt tot atatea articulatii in devenirea lumii si tot atatea momente cand speranta se strecoara cu ceva mai multa insistenta in sufletul omului. Aceste frontiere mentale si biologice create de trecerea timpului, cand in viata fiecaruia destinul incepe sa scrie o noua pagina, sunt ca niste alveole unde, brusc, resimtim o reactivare a sperantei. O reactivare care nu dureaza mult, cum spuneam. Suficient insa ca sa ne induca o stare festiva, de unde, probabil, dorinta de a petrece in noaptea Anului Nou.
Nu intamplator, de altfel, “opozantii la trecerea timpului” au manifestat la Nantes in zona restaurantelor unde erau in plina desfasurare chefurile de revelion. “Sa terminam o data cu mascarada asta, strigau ei, nu sarbatoriti timpul care trece, jos cu revelionul, jos cu anul 2007!” Iar in momentul in care 2007 a sosit totusi manifestantii au mai facut un ultim tur de onoare strigandu-si unii altora si celor din jur: “La multi ani pe 2006, noi ramanem in 2006, noi nu recunoastem noul an”. Sigur, francezii au un anume geniu in inventarea unor serbari si manifestari populare originale, iar unele dintre ele au fost preluate in ultimii ani si de alte tari. Francezii au inventat sarbatoarea muzicii, noaptea alba dedicata artei moderne, la Paris a fost organizata pentru prima data in timpul verii o plaja pe malurile Senei, tot Franta a organizat pentru prima data si week-end-ul patrimoniului cand toate monumentele si muzeele sunt deschise gratuit publicului… Nu este exclus deci sa asistam pe viitor si la o proliferare a acestor manifestatii din noaptea de Anul Nou impotriva timpului care trece. Desi… personal cred ca omul s-ar sufoca fara aceste momente de iluzie cand progresul pare posibil. Nu spunea un mare filozof german, Friedrich Nietzsche, la sfarsitul secolului al XIX-lea, “trebuie sa actionam ca si cum progresul ar exista”?
