Nu foarte des in istoria marilor puteri se intampla ca un an sa inceapa sub semnul unor intrebari de magnitudinea celor puse astazi societatii si natiunii americane in acest debut de an pre-electoral. Cateva jaloane au marcat progresiv, in timpul din urma, apropierea de un vizibil punct de rascruce si reinnoire, de relansare de directie (conform unor pareri, chiar de ruptura fata cu liniile cunoscute) – dupa cei sapte ani petrecuti la Casa Alba de actualul lider al celei mai importante tari a lumii libere. Intrebarile sunt generate tot mai apasat de impactul critic al rezultatelor unor politici globale ce s-au voit transformatoare. Contextul, in sens istoric major, e fara indoiala cel despre care scria incisiv Joseph S. Nye atunci cand, schitand o actualizare, compara, nu demult, trei momente definitorii care au caracterizat, de-a lungul istoriei apropiate, vointa americana de a-si lasa, ca si azi, amprenta, prin variate exercitii de putere, asupra unor spatii politice apartinand altor meridiane de influenta si cultura.
Cel dintai – momentul Theodore Roosevelt, e cel care si-a pus pecetea durabila asupra relatiei Statelor Unite cu spatiile politice invecinate de la sud, in emisfera celor doua Americi. Cel de-al doilea – momentul Woodrow Wilson, cu impact istoric asupra nasterii Europei natiunilor, dupa prabusirea marilor imperii revolute, la incheierea Primului Razboi Mondial. Cel de-al treilea – momentul Franklin Roosevelt si Harry Truman, e cel care a reconfigurat la scara globala pozitia Statelor Unite in lumea bipolara de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si din lunga perioada a Razboiului Rece. “Transformational leaders” – lideri cu viziune strategica transformatoare, ii numeste Joseph S. Nye pe acei patru presedinti americani.
Nu exista insa viziuni strategice perfecte. Pe langa succese, profesorul Nye se apleca, tocmai de aceea, si asupra inerentelor marginiri si imperfectiuni ale marilor actiuni transformatoare intreprinse pe teatrele lumii de acesti predecesori ai actualului locatar al Casei Albe, G.W. Bush, el insusi un politician animat de viziuni transformatoare. Ideile lui si ale sfetnicilor sai apropiati cu privire la idei generoase ca marsul mondial al democratiei ori nevoia imperativa de doborare a tiraniilor din lume sunt cele ce si-au pus o marca de neconfundat asupra politicii globale americane, dupa criminalele atentate comise la New York si Washington in toamna anului fatidic 2001. Pe marginea acestor idei, in discutie se afla insa in prezent, daca nu bazele conceptuale, cu siguranta caile, manierele si metodele.
Pornind de aici, intrebarile care framanta azi opinia publica si natiunea americana privesc tocmai eficacitatea si intelepciunea instrumentelor utilizate pana acum de Statele Unite, cu pretul unor enorme sacrificii, spre a materializa cu urgenta o asemenea viziune transformatoare, asezata de actualul presedinte la baza politicilor externe ale administratiei pe care o conduce catre incheierea mandatului asumat, la finele anului viitor.
In acest context, relativ la imperfectiunea rezultatelor de pana acum, este interesant de observat cum mecanismele de autoreglaj care au dat si dau frumusete si forta novatoare sistemului american dintotdeauna sunt acum in actiune critica la toate nivelurile. Principiul corectiv de directie cunoscut sub numele de “trial and error” isi spune democratic cuvantul, materializat fara ambiguitate cu prilejul recentelor alegeri legislative care au schimbat echilibrul de putere intre cele doua mari campuri de forta care domina traditional arena politica americana. Si, indiferent daca, in etapele urmatoare, in arena ducand catre Casa Alba urmeaza sa paseasca potentiali candidati la succesiune ca Newt Gingrich sau Joseph Biden, Rudolf Giuliani sau Christopher Dodd, John McCain sau Bill Richardson – ori altii -, lumea priveste cu interes crescand o reconfigurare necesara ce incepe a fi schitata in chiar acest debut de an. Luna aceasta, actualul presedinte isi face el insusi cunoscute modificarile de optica si tactica privind o necesara reajustare, recalibrare si redirectionare a costisitoarelor eforturi menite a transforma Orientul Mijlociu, ca si alte parti ale lumii – asa cum a preconizat solemn -, in oaze ale democratiei si faruri ale libertatii. Si asta incepand cu Irakul, punctul nodal al actiunii unde, datorita in cea mai mare parte unor carente de cunoastere, politica lui vizionara si voit transformatoare nu a inregistrat defel rezultatele si victoriile scontate. Lucrurile nu stau pe loc si, intr-un fel ori altul, o dorita reasezare, probabil mai putin vizionara si mult mai pragmatica, se intrezareste de pe acum la orizont.
Pentru observatorii lucizi din tari aliate Americii – printre ele, noua Romanie – aceste asteptate dezvoltari transformatoare sunt purtatoare de sperante si aducatoare de invatatura. O cunoastere eficace precede din principiu actiunea eficace. Iar o cunoastere cat mai adecvata a actiunii politice – cu precadere in efectele si consecintele ei – constituie, in termeni pregatitori, garantia cea mai sigura a succeselor si izbanzilor scontate.
In recenta sa carte “Work Hard, Study… and Keep Out of Politics: Adventures and Lessons from an Unexpected Public Life”, una dintre cele mai stralucite personalitati ale lumii politice americane, James A. Baker III, amintea de propria sa lectie, numita a celor cinci “P”, asimilati de fostul secretar de stat prin educatie inca din copilarie:Ê “Prior Preparation Prevents Poor Performance” (in redare aproximativa: “Prevenirea rezultatelor slabe in actiune depinde de buna pregatire facuta la timp”).
Dupa marele model american, aplicarea unui principiu similar la micile si marile realitati ale scenei romanesti ar putea fi evocata, aici si acum – la inceput de an nou si de intrare a Romaniei in marea familie europeana – spre a servi de indrumar intr-o seama de directii de actiune: cele care, in contextul globalizarii, privesc neindoielnic viitorul.
Andrei Brezianu,
publicist stabilit la Washington
