După jumătate de an în care și-a jucat cuminte rolul de cățeluș al lui Dragnea, Grindeanu a mâncat jăratec și s-a transformat într-un cyborg ofensiv care a șters podeaua de la Palatul Victoria cu primul teleormănean al țării.
De ce abia acum? Ce s-a întâmplat între premier și șeful PSD astfel încât conflictul să se acutizeze până la punctul de rupere?
Probabil că răspunsul stă în acel moment T1 de după momentul T0 al propunerii lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier. După cum ne amintim, visul cel mai umed al lui Dragnea a fost să se propună pe sine premier. Cum o lege din mandatul Năstase interzice unui condamnat să ocupe un loc în Guvern, Dragnea a trebuit să-și înghită frustrarea și să facă o propunere fără pedigree infracțional. A fost, de fapt, prima propunere oficială, momentul T0 al guvernării PSD: Sevil Shhaideh. După câteva săptămâni de suspans, președintele Iohannis a respins propunerea insinunând că, la mijloc, era o chestiune care ținea de securitate națională, de sirieni rătăciți prin România (ca soțul doamnei Shhaideh, de exemplu), de lucruri prea grave să fie devoalate la televizor. A fost al doilea pumn în plex primit de Dragnea, care – preț de mai multe momente – l-a lăsat fără aer: nu doar că i se refuza șefia Guvernului, deși era șeful partidului câștigător al alegerilor, dar era împiedicat și să-și numească cea mai apropiată slugă.
Așa a apărut în scenă Sorin Grindeanu, momentul T1 al guvernării PSD. Dar de ce Grindeanu? Propunerea acestuia a fost cu totul ilogică: timișoreanul nu era cunoscut nici măcar ca amic al lui Dragnea, darmite ca un apropiat care să preia ceva din intimitățile împărtășite de șeful PSD cu Shhaideh. Practic, Dragnea a făcut o concesie mult prea mare prin propunerea lui Grindeanu: nu doar că nu era el premier, nu doar că nu era nici cea la a cărei căsătorie musulmană fusese naș/martor, dar era un tip fost ministru în guvernul Ponta, fără nici o legătură cu fostul șef al CJ Teleorman. Deci, Grindeanu i-a fost impus lui Dragnea. Dar de către cine? De către Ponta? Cu siguranță nu, Ponta nu mai putea emite nici o pretenție în partid în acel moment: el, Victor Viorel, pierduse prezidențialele și, practic, scosese PSD de la guvernare, în timp ce Dragnea a câștigat parlamentarele și puterea din nou.
Cine a cerut ca Sorin Grindeanu din Banat să devină premier? Cel mai probabil, a fost o dorință a unui conglomerat de putere informală constituit din ceva servicii, cu binecuvântare de la Cotroceni. De ce ar fi acceptat Dragnea această dorință din afara PSD? Pentru că, probabil, a primit (sau i s-a promis) ceva la schimb. Dar ce? Un anume fel de imunitate. Dar nu permanentă, ci temporară, cât să pună guvernarea pe picioare. Practic, i s-a oferit o perioadă de grație în care să se joace de-a șeful PSD, de-a omul care face guverne și decide lucruri în România. Poate că Dragnea a crezut că sistemul va fi mai generos cu el. Sau poate s-a iluzionat. Ori a fost mințit că i se va da mai mult decât i se pregătea, de fapt.
În orice caz, atunci când Dragnea a înțeles că zilele politice îi sunt numărate (din cauza unei presiuni enorme – inclusiv bugetare, generate de promisiuni ultrapopuliste – puse pe Guvern), a încercat să scape de calul bănățean din guvern. Iar calul bănățean a întrebat care e ordinul și ordinul a fost să se proptească pe picioarele din spate, să muște zăbala și să lovească cu copitele frontale. Direct în frunte: la Vâlcov și la Rusia.
Politic vorbind, dacă Dragnea nu pierde nici un om din partid, Grindeanu va dispărea curând din peisaj, adică va pierde funcția de premier. Doar că drumul până acolo îl va seca pe Dragnea de resurse și, chiar dacă pică Grindeanu, lui Dragnea îi va fi aproape imposibil să-și monteze un loial la Palatul Victoria.
