Goana după aur

Tom Gallagher 11.09.2011 - 19:27

Roşia Montană Gold Corporation a demarat, de ceva vreme, o campanie formidabilă pentru înlăturarea seriei de obstacole din calea exploatării zăcământului de metale preţioase aflat într-o zonă istorică a judeţului ...

Share

Roşia Montană Gold Corporation a demarat, de ceva vreme, o campanie formidabilă pentru înlăturarea seriei de obstacole din calea exploatării zăcământului de metale preţioase aflat într-o zonă istorică a judeţului Alba.

De curând, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat în favoarea arhidisputatului proiect minier, atât timp cât actualii termeni ai contractului de exploatare ar fi renegociaţi. Vădit, declaraţiile sale au la bază un desfăşurător propriu, şi nicidecum un scenariu mai larg, conceput în laboratoarele persuasivilor experţi în PR ai RMGC, aşa cum au ţinut să sugereze adversarii săi.

Nici cel mai neofit expert în PR nu putea concepe monumentala gafă a şefului de stat care explica, senin, opozanţilor proiectului cu ocazia recentei sale vizite la Roşia Montană că rezerva de aur a ţării trebuie augmentată după ce a ajuns parţial vândută pentru plata pensiilor şi salariilor. Argumentul, în mod cert o improvizaţie nefericită, avea să fie desfiinţat rapid de oficialii BNR, astfel că purtătorului de cuvânt al preşedinţiei, Valeriu Turcan, i-a revenit într-un final ingrata misiune de a explica naţiunii că preşedintele a fost „imprecis în exprimare" şi că „regretă acea imprecizie".

Lipsa de pregătire a mai-marilor statului legitimează temerile celor ce susţin că frecvent întâlnita ineficienţă şi/sau incompetenţă a autorităţilor face imposibilă garantarea unei exploatări „sigure" a zăcămintelor - fără accidente sau scurgeri de cianură cu efecte devastatoare şi de lungă durată asupra mediului.

Ca atare, spectrul dezastrului ecologic şi pledoaria pentru prezervarea patrimoniului cultural şi natural al regiunii reprezintă principalele argumente ale opozanţilor proiectului de exploatare a rezervelor de aur şi argint din Munţii Apuseni. Rămâne de văzut dacă eforturile lor vor fi încununate de succes.

În Bucureşti, bunăoară, o astfel de împotrivire nu prea contează, iar vandalismul urban continuă nestingherit - salvarea cu chiu şi vai a monumentului Pieţei Matache demonstrându-le românilor că încă nu sunt în stare să se mobilizeze serios, cu miile, în lupta contra rechinilor de tot felul întru prezervarea unor fragmente palpabile şi, prin urmare, nepreţuite ale propriului lor trecut.

Vina nu aparţine nicidecum activiştilor variilor ONG, care militează de regulă cu multă abnegaţie şi răbdare pentru a-şi face cunoscut punctul de vedere, ci societăţii civile pe ansamblu, aflată în continuare în ipostaza Frumoasei din Pădurea Adormită.

Trebuie ţinut cont, fireşte, şi de impactul economic al proiectului: Ar fi create câteva sute de locuri de muncă - cifră nici spectaculoasă, dar nici neglijabilă în vremuri de restrişte, pe când redevenţa prevăzută în contract ar aduce statului român - cel puţin deocamdată - mai degrabă câţiva stropi decât o veritabilă ploaie de bani.

Opacitatea operaţiunii, precum şi a contractului - care, potrivit ONG-urilor, încă nu este desecretizat complet - a condus la poziţii cu totul divergente ale principalelor partide parlamentare. Opoziţia preferă, deocamdată, să se pronunţe cât mai puţin asupra chestiunii şi să vâneze orice semn de impas al coaliţiei de guvernare apărut din pricina spinosului subiect - care a reuşit deja să divizeze UDMR.

Stă inclusiv în pixul liderului ei, respectiv al ministrului Culturii Kelemen, să blocheze proiectul, dacă doreşte - dar şeful UDMR pare să ezite cu privire la un asemenea pas. Mai ferm pe poziţii pare ministrul Mediului, Borbely Laszlo, în timp ce predecesorul său Korodi Attila s-a declarat manifest împotriva exploatării zăcămintelor în baza tehnologiei cu cianuri, drept care RMGC a şi sărit să-l dea în judecată pentru refuzul de a emite acordul de mediu necesar proiectului.

Demisia lui Peter Eckstein-Kovacs din echipa de consilieri prezidenţiali a fost amplu comentată în mass-media româneşti, care au omis în schimb să analizeze o declaraţie perfect univocă a premierului, Emil Boc semnalând că nu a fost niciodată un fan al proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană. Declaraţia sa este cu atât mai remarcabilă cu cât premierul nu a prea enunţat până acum puncte de vedere opuse celor ale şefului de stat.

Ţinând cont de viitorul incert al carierei sale politice în condiţiile unei eventuale înfrângeri electorale a PDL în 2012, destăinuirea lui Boc pare o mişcare pe cât de calculată, pe atât de abilă. Până la urmă, actualul premier provine, la rândul său, din regiunea Apusenilor, drept care se poate poziţiona oricând rapid în fruntea apărătorilor mediului acestei zone.

Dacă va decide să facă acest pas, va deveni incontestabil primul lider de frunte al ţării care se implică direct în vederea prezervării patrimoniului natural al României - atât de uimitor de bogat şi divers, încât este fără egal în Europa.

Modul în care PDL va şti să tranşeze chestiunea Roşia Montană va constitui un prim indiciu asupra validităţii sloganului „Smart & Right" - ales de mai-marii partidului pentru actuala ediţie a şcolii de vară a tinerilor pedelişti. Deşi România este o ţară cu vechi tradiţii în mineritul aurifer, proiectul Roşia Montana rămâne unul cu un potenţial de risc extrem de ridicat pentru partidul care îl pecetluieşte - în special dacă ajunge o „causa" de notorietate în Europa Centrală.

Cum marii jucători internaţionali în materie de ecologie, respectiv instituţii şi organizaţii precum Comisia Europeană sau Greenpeace, nu mai au influenţa şi prestanţa de odinioară, tind să cred că autorităţile române vor da până la urmă undă verde proiectului. Va fi interesant de văzut cât de bine vor şti să renegocieze termenii contractuali - cu alte cuvinte, dacă vor da lovitura sau se vor mulţumi cu niscaiva firimituri de pepite în plus.

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000"