Dreptate, pe priciul tehnocrat, ochii triști vor să te vadă. | OPINIE

Marius Ghilezan Actualizat: 12.09.2016 - 10:33
Marius Ghilezan

Guvernarea tehnocrată își bate joc de vete-ranii de răz-boi și de foștii deținuți politici. Actualul Cod Fiscal le ia CAS la venituri din pensii, deși se bucură de legi speciale care îi scutesc de aceste dări. După 26 de ani de la revoluție, nu-și găsesc dreptatea. Nu beneficiază de gratuități la medicamente, soțiilor lor li se impun impozite, deși ar fi fost scutite prin lege. Cât despre recunoașterea meritelor, nici nu poate fi vorba. Cine să aibă compasiune față de supraviețuitori?

Share

Guvernarea tehnocrată își bate joc de vete-ranii de răz-boi și de foștii deținuți politici. Actualul Cod Fiscal le ia CAS la venituri din pensii, deși se bucură de legi speciale care îi scutesc de aceste dări. După 26 de ani de la revoluție, nu-și găsesc dreptatea. Nu beneficiază de gratuități la medicamente, soțiilor lor li se impun impozite, deși ar fi fost scutite prin lege. Cât despre recunoașterea meritelor, nici nu poate fi vorba. Cine să aibă compasiune față de supraviețuitori?

În agenda #unitisalvam nu intră acest sentiment. Sorosiștii luptă pentru cauze corecte politic, provenite din marsupiul socialismului devorator. Cum să înțeleagă bursierii Open Society dragostea de țară a acestor eroi în viață, când ei luptă pentru interese străine neamu-lui românesc? Prezenți mai des la Bruxelles decât la Memorialul Sighet, arvuniți din programele globalismului bezmetic, orientat spre distrugerea identităților naționale, conduși de noile directive ale jucătorilor de la bursele internaționale, aflați în dezacord cu noțiunea de patrie, miniștrii Cabinetului Cioloș nu empatizează cu eroii acestei țări, rămași în viață ca prin miracol. La o recentă emi-siune, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, nici nu știa de poverile fiscale impuse foștilor deținuți politici. Măritată cu cel mai musculos bărbat român, probabil că nu are în sine complexul afectivității, doar calculul cinic al valorii monetare a porcului în viu.

„Nu suntem datori nimănui, ei ne sunt datori nouă“, avea să-mi mărturisească recent Paul Andreescu, președintele AFDPR Constanța, fost apropiat al lui Ticu Dumitrescu, omul căruia noi îi datorăm Memorialul de la Poarta Albă.

Guvernul nu găsește în sertare mărunțișuri pentru plătirea soldelor de grad sau de funcții ale veteranilor războaielor trecute și prezente, dar are sacul plin pentru pensionarii MAI și MApN, cât despre vechii securiști să nu mai vorbim. Așa îmi dau seama că acest guvern e al Măriei Sale Noua Securitate, nu guvernul lui sau al poporului român.

Am cunoscut săptămâna trecută trei veterani de război. Se apropie ușor de suta de ani. Sigur că numele de Gheorghe Constantin (general de aviație cu 371 de misiuni de luptă în teritoriul inamic), viceamiral Petre Zamfir, inginer Savu Nica nu vă spun nimic. Eu nu le voi uita niciodată. Vorbeau despre bătăliile din Crimeea, despre isprăvile cu submarinele „Delfinul“ și „Rechinul“, despre cum au scăpat teferi de sub ploaia de grenade rusești, de parcă toate s-au întâmplat ieri. Nu au diplome de eroi. Nu sunt decorați de președintele statului, așa cum ar fi fost drept.

Marile puteri își cinstesc eroii cum se cuvine. Supraviețuitorii fronturilor au pensii de mii de euro și zeci de facilități fiscale. Au luptat pentru patria lor și acum patria le arată recunoștința.

Dar când toți dezrădăcinații sunt prim-dregători, în vremea în care agenda Guvernului se stabilește prin directive de la Departamentul de Stat, iar cioloșiștii nu lucrează decât în interesul multinaționalelor, cine să mai aibă griji de rădăcini?

„Cine ține cu străinii / Mânca-i-ar inima cânii / Mânca-i-ar casa pustia / Și neamul nemernicia“, scria în urmă cu un secol și jumătate Mihai Eminescu. -L-au făcut antisemit.

Am citit în weekend cartea „Culorile suferinței“, a lui Paul Andreescu, unul dintre supraviețuitorii lagărului de la Periprava. Tulburătoare mărtu-risire. Înălțătoare cuviință pentru torționari. Mă întreb de unde atâta îngăduință din partea unui „bandit“ față de călăii săi? Omul acesta a ajuns în închisoare la 17 ani și șapte luni. A tăiat stuful cu tarpanul, dar nu le-a luat gâtul gardienilor. A dormit în zarcă cu un mort, cu mâinile nituite și capul pus în jug, legat cu lanțuri de cap și de picioare pentru a nu putea sta drept, iar acum ne întreabă părintește de ce oare morțile lor nu sunt egale cu morțile noastre, jerfele lor, cu ale semenilor noștri? Există măsuri diferite de cântărire a suferinței sau pare că facem parte dintre popoarele înfrânte?

Birkenau, Auschwitz, Buchenwald sunt temple de închină-ciune. O planetă întreagă știe despre ura de rasă, dar foarte puțini despre ura de clasă.

Câți dintre actualii miniștri sunt fii de foști chiaburi sau de industriași români? Cum să priceapă internaționaliștii că brazii se frâng, dar nu se îndo-iesc? Ei care toată viața au fost serviți și nu au luptat pentru nimic, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Pământul românesc e plin de morminte fără cruci. Periprava, Gherla, Aiud, Jilava, Târgșor au fost lagăre de exterminare și nimeni în afară de Vișinescu n-a plătit.

Astăzi, când foștii deținuți politici își caută prin tribunale, pe la casele de pensii dreptatea, televiziunile abundă în știri despre arestările la domiciliu sau supunerea acuzaților la „grava opresiune“ a controlului judiciar, treci nepăsător pe lângă ei, poate nici nu știi ce înseamnă să dormi în gheață, să intri în zarcă sau în neagra și să-ți pla-nifici întoarcerea scheletului sub orice formă acasă.

Semeni de-ai noștri, pe lângă care trecem nepăsători, sunt eroi neprețuiți ai zilelor noastre. De ce nu sunt cunoscuți? Pentru că dintr-o prea mare decență nu-și țipă în stradă disperarea, dezgustul și suferința. Sunt prea demni să le spună direct cât de ticăloși sunt.

Nicolae Chiselef, din înălți-mea vârstei de 87 de ani – și el tot fost deținut politic –, se întreabă pentru ce merite iau revoluționarii peste 4.000 de lei pe lună. „Eu știu că ești răsplătit în viață pentru îndeplinirea obiectivelor asumate, dar revoluționarii nu au reușit să doboare sistemul comunist, deci nu au pentru ce să fie răsplătiți“, mi-a spus -într-un dialog avut loc la Constanța. George Cușa, 91 de ani: „Eu trăiesc pentru alții, pentru a depune mărturii reale despre iadul prin care am trecut“.

În plin comunism, ascultam Pink Floyd. De mici am înțeles mesajul piesei „When the Tigers Broke Free“, piesă care a putut fi ascultată inițial doar pe coloana sonoră a filmului „The Wall“, aceasta fiind reeditată pe albumul „The Final Cut“. Cu  o orchestrație ce evoca solemnitatea atmosferei de război și versuri moralizatoare, melodia critica guvernul englez pentru atitudinea mecanică și lipsită de compasiune față de rudele eroilor martiri de război, un motiv poetic ce rezona într-o acustică a războiului cu -„Another Brick in the Wall“.

După concertul lui Roger Waters de la București, aveam să scriu:

„Şi noi am avut părinţi ucişi în război, şi noi am fost ridiculizaţi şi abuzaţi de profesori, de societate, de Securitate, izolaţi de familiile destrămate, dar nu am ştiut cum să ne scoatem cătuşele, să aruncăm bombele, secerele şi ciocanele, crucile, steaua lui David, de aceea, pentru noi, bătrânii lui ROGER WATERS au fost şi rămân super EROI“.

Rândurile de mai sus sunt pentru dreptul la memorie. Gheorghe Constantin, Petre Zamfir, Savu Nica, membrii Amiralității Binelui, foștilor deținuți din Constanța, Paul Andreescu, George Cușa, Nicolae Chiselef, Mirel Stănescu, -Gicu Iancu, palidă recunoștință.    

Citește totul despre:

Comentarii

loading...