9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialDom' Fasolă de 1 Decembrie

Dom’ Fasolă de 1 Decembrie

Românii sunt deştepţi. OK. Măcar de 1 De­cem­brie şi măcar pe Internet să fie aşa. Dar ce bine ar fi dacă am reuşi să nu mai fim penibili!

Campania „Românii sunt deştepţi” – iniţiată de ciocolata ROM, aceeaşi care acum un an a scandalizat cu un clip despre un rrom pe un yaht – incită la îndulcirea imaginii României pe Internet, avertizând că „românii sunt făcuţi de râs”: latini, proşti, păduchioşi, hoţi, găinari, cerşetori, ţigani (?!). De fapt, de-a lungul vremii, intelighenţia noastră ne-a obişnuit cu această linie, a se vedea Silviu Brucan („stupid people”) sau Horia Patapievici („ruşinea de a fi român”). Nu am înţeles de ce latinitatea ar fi o insultă pentru români – Vasile Alecsandri se mândrea cu „ginta nobilă latină”.

Totuşi, fie şi numai pentru a mă documenta, am contribuit din plin la campanie căutând patriotic pe Google, de mai multe ori  şi în mai multe limbi, „Românii sunt deş­tepţi”. Dacă vor fi foarte multe asemenea căutari şi dacă vreun internaut de pe planetă va tasta „Românii sunt…”, el va primi imediat sugestia „Românii sunt deştepţi”, în loc de (de fapt, la un loc cu) „Românii sunt proşti, păduchioşi, găinari, latini, fericiţi etc.” ca până acum.

Sigur, este un mod clar de a ne fura iarăşi singuri căciula şi, cu toată admiraţia pentru găselniţa publicitară a ciocolatei ROM, nu putem să nu ne mirăm de personalităţile care, în frunte cu Ion Caramitru, girează cu numele lor această idee creaţă.

Mr. Bean, celebrul personaj comic interpretat de Rowan Atkinson, îşi trimitea singur felicitări şi cadouri de Crăciun, bucurându-se grozav de „surpriză” la primirea acestora. Tot aşa şi noi, românii, cu lauda on line a deşteptăciunii noastre: noi o facem, noi ne bucurăm de ea, fiecare din noi devenind un dom’ Fasolă de 1 Decembrie, că tot ne oferă autorităţile tradiţionala fasole la cazan.

Dar oare, pentru a caracteriza alte naţii, care sunt sugestiile pe care Google le oferă pe baza căutărilor cele mai frecvente efectuate în ultima vreme? Am căutat în versiunile americană, franceză şi română şi iată ce am găsit!

Americanii sunt imbecili („cons” – Google.fr), în vreme ce, pe versiunea americană a motorului de căutare, americanii sunt spălaţi pe creier, nu sunt proşti şi sunt graşi (în această ordine).

Francezii sunt laşi, neciopliţi, viţei, rasişti, şovini, frumoşi, foarte slabi la aritmetică. Francezii se îngraşă („the French are getting fatter”, conform site-ului american Google.com).

Germanii sunt reci, convinşi că Franţa îi face la buzunar, rasişti, frumoşi.

Italienii sunt albi, proşti (Google.com), hoţi, romantici, rasişti, latino (Google.fr).

Grecii sunt leneşi, cei mai buni, albi – dar există şi ideea că nu sunt albi.

Ruşii… vin („the Russians are coming”). Ei sunt nebuni, asiatici, bădărani.

Ungurii sunt asiatici, extratereştri, ţigani, sportivi (?).

Şi acum, după ce aţi aflat cum sunt „complimentate” alte naţii, imaginaţi-vă scena. Internautul tastează „Românii sunt…”, iar Google afişează recomandarea de a căuta „Românii sunt deştepţi”. De 1 Decembrie, trebuie să ni-l imaginăm pe dom’Fasolă fericit.  Text Box:

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la  Universitatea Harvard

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă