Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Despre legea avorturilor, fără ipocrizie

Ruxandra Paul 24.04.2012 - 19:08

Îngrozirea, pedepsirea, împovărarea, stigmatizarea şi culpabilizarea femeilor - acestea sunt pedalele „consilierii psihologice" propuse prin proiectul de lege înaintat la 9 aprilie 2012 de cei doi deputaţi, Sulfina ...

Share

Îngrozirea, pedepsirea, împovărarea, stigmatizarea şi culpabilizarea femeilor - acestea sunt pedalele „consilierii psihologice" propuse prin proiectul de lege înaintat la 9 aprilie 2012 de cei doi deputaţi, Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu - ambii PDL... la acea dată. Între timp - deh, bărbaţii! -, Marius a şters-o la PNL, abandonând-o pe Sulfina cu proiectul în braţe şi, în actualul context politic dâmboviţean, vorbim, desigur, de un proiect legislativ deja avortat.

Cum întotdeauna sunt probleme prea arzătoare la ordinea de zi pentru a mai avea timp şi de condiţia femeii în România, prezentul articol se încăpăţânează să insiste pe această tematică, cu atât mai mult cu cât, cum veţi vedea, acest proiect de lege e reprezentativ pentru mentalităţi adânc înrădăcinate la noi.

Ce îi lipseşte unei nenorocite, rămasă gravidă printr-un accident nefericit, minoră, singură, fără serviciu, la prima sarcină, respinsă de familie, diabolizată de biserică şi stigmatizată de societate? Ce îi lipseşte?! Consilierea psihologică şi certificatul, asta îi lipseşte - ne asigură Sulfina Barbu şi, până mai ieri, regretatul pedelist Dugulescu.

În Franţa, nefericita minoră este îndrumată nu către psiholog, ci către asistenta socială. Există site-uri şi forumuri pe această temă. Imediat ce este contactată, asistenta socială se ocupă „de tot". În primul rând, găseşte o locuinţă într-un cămin specializat unde viitoarea mamă va ocupa o garsonieră sau o cameră, asigurându-i-se astfel independenţa, precum şi o atmosferă calmă, caldă, încurajatoare. În paralel, aceeaşi asistentă socială îi întocmeşte dosarul pentru multiplele forme de ajutoare şi alocaţii la care viitoarea mamă are dreptul începând cu luna a şaptea de sarcină. Cum? Fără să fi lucrat niciodată, nicăieri? Fără. Tot asistenta socială se ocupă de eventuale cursuri de formare profesională pe care minora le poate urma până ce naşte, pentru ca apoi, când reluarea activităţii devine posibilă, să-i găsească şi un loc de muncă, eventual cu orar redus.

Se observă că în Franţa sprijinul este concret, direct şi imediat, viitoarea mămică fiind informată că are drepturi legale şi, în plus, fiind scutită de alergătură şi birocraţie pentru a deveni beneficiara acestor drepturi. Minora îngrozită şi dezorientată află că s-a speriat degeaba, că ceea ce i se întâmplă este firesc, că sistemul nu a respins-o niciodată, că are drepturi, că după naştere va forma împreună cu bebeluşul ei o familie normală, familia cu un singur părinte fiind la fel de respectabilă şi de respectată în plan social. În aceeaşi situaţie, oare româncele nu ar avea aceleaşi nevoi? Nu. În aceeaşi situaţie, româncele au nevoie de imagini şi filme şocante cu avorturi, de ameninţări cu toate grozăviile (cancere, sterilitate etc.) şi, mai ales, de certificatul de consiliere psihologică.

O primă concluzie se extinde la toate domeniile reformelor de la noi. Iniţiatorii legilor reformelor nu cunosc şi nu înţeleg nimic din domeniile pe care se încăpăţânează a le reforma. Amatorismul este la el acasă. Mai mult de 22 de milioane de avorturi au avut loc în România între 1958 şi 2008, iar din 1990 până în prezent mai mult de 7 milioane. Cine sunt vinovate? Femeile. Oare acei feţi avortaţi nu erau concepuţi cu nişte bărbaţi?

Cu 32 de avorturi la 100 de sarcini ne situăm pe un „loc fruntaş" în Europa. Vina este a femeilor, ele fac avorturi! Dar însărcinate cu cine rămân? În societatea românească femeia este diabolizată, iar bărbatul nu are nici o responsabilitate pentru acest număr îngrozitor de avorturi.

Ce spun specialiştii din domeniu? Medicii ginecologi afirmă că imaginile şocante nu vor convinge o femeie să nu avorteze, dacă aceasta este hotărâtă să o facă. Nici în prezent medicul ginecolog nu efectuează avortul la cerere înainte de a informa pacienta asupra tuturor riscurilor şi asupra sfinţeniei vieţii. Doar în baza semnăturii pacientei avortul este efectuat.

Mai mult, specialiştii susţin că, în majoritatea cazurilor, avortul este săvârşit la presiunea familiei, a soţului, a amantului, a părinţilor. Bărbatul nu vrea să fie împovărat cu obligaţii de tată, familia nu vrea ca fiica să le fie arătată cu degetul ca femeie nemăritată şi cu copii. Până şi constrângerile din partea angajatorilor contează foarte mult. Femeia nu trebuie să rămână gravidă în primul an de la angajare dacă nu vrea să-şi piardă slujba.

Deci, o a doua concluzie arată că aceia care iniţiază legi ale reformei în diverse domenii se dezinteresează total de opiniile specialiştilor, proiectul de care vorbim constituind doar un mic exemplu în acest sens.

Culpabilizarea, stigmatizarea şi împovărarea femeii sunt soluţii ceauşiste.

Pentru a vorbi despre avorturi fără ipocrizie, trebuie să începem cu punerea în drepturi depline a maternităţii, în concordanţă cu importanţa acesteia pentru societate.

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...