Am citit recent un articol despre cateva episoade celebre de isterie colectiva ("Hysteria in Four Acts", revista Commentary, decembrie 2008). Doua mi-au atras atentia. In 1692, in oraselul american Salem cateva adolescente au inceput sa se planga de dureri, slabiciuni si alte probleme fizice. Cum medicul local nu gasea explicatii, a presupus ca e vorba de vrajitorie. Asa a inceput cel mai celebru caz de vanatoare de vrajitoare, care face faima micului orasel pana astazi.
Cum procedura judiciara a vremii le dadea drept sa numeasca vrajitoarele ce le chinuiau, fetele au simtit ca devin personaje tot mai importante si mai bagate in seama. "Chinurile" lor erau din ce in ce mai atroce si crizele din ce in ce mai spectaculoase, probabil ca ar fi facut deliciul OTV-ului astazi. Douazeci de "vrajitoare" au fost executate si mai mult de o suta inchise plecand de la simple inchipuiri (intre noi fie vorba, aceste cifre palesc in comparatie cu vanatorile de vrajitoare organizate de Stalin, Hitler, Mao si alti creatori de isterii colective in secolul XX).
Un alt caz este cel al pacientilor lui Jean-Martin Charcot. Medic respectat in Franta in secolul al XIX-lea, este unul din fondatorii neurologiei. Dintr-o intamplare, pacientii cu probleme psihice din spitalul sau au fost plasati in aceeasi zona cu epilepticii. Vazand cata importanta le acorda Charcot acestora din urma, bolnavii psihici au inceput sa manifeste simptome asemanatoare. Charcot si studentii sai le-au acordat din ce in ce mai multa atentie si cu cat interesul lor crestea, cu atat crizele erau mai spectaculoase. Bietul doctor a ajuns sa inventeze o noua boala pentru aceste cazuri si doar foarte tarziu a inceput sa banuiasca ca pacientii pur si simplu ii satisfaceau curiozitatea si-i cautau atentia. A murit inainte sa reanalizeze cazurile, dar elevul si urmasul sau Joseph Babinski i-a izolat pe pacienti si nu le-a mai acordat nici o atentie. Ca prin farmec, crizele au disparut.
Exista cateva modele care se repeta in toate cazurile de isterie colectiva. Inchipuirile unor oameni capata valoare de adevar atunci cand persoane cu autoritate le iau in serios. Adolescentele din Salem au devenit vedetele epocii atunci cand medicul si magistratii le-au asigurat credibilitate. E interesant si cum s-a terminat acea isterie. Fiind in trecere prin oraselul Ipswich, respectivele
s-au intersectat cu o femeie batrana si au inceput instantaneu sa tipe si sa se tavaleasca, zicand ca e vrajitoare. Doar ca oamenii din Ipswich le-au ignorat pur si simplu. Simtindu-se neglijate, fetele si-au pierdut avantul, au devenit nesigure si sfarsitul isteriei a venit rapid. In celalalt caz, cand medicii nu le-au mai acordat atentie, bolnavii si-au pierdut repede interesul in a reinventa realitatea.
Citind povestile legate de modul cum apar si dispar isteriile colective, am realizat ca agenda noastra publica e dominata uneori de evenimente ce seamana uimitor cu asemenea isterii. Semanam de multe ori cu juriile din Salem, care stateau si analizau serios daca cutare semn din nastere confirma faptul ca X-uleasca e vrajitoare. Se scriau chiar si carti de catre profesori la Harvard despre manifestarile vrajitoriei in Salem si implicatiile profunde ale fenomenului. Isteria colectiva are deci o logica a ei. Din moment ce ai acceptat ca exista vrajitoare care fac rau oamenilor, poti sa scrii volume intregi despre asa ceva. si chiar sa pari logic. Problema este ca nu s-a dovedit nici un moment faptul de baza: ca nu exista vrajitoare.
Asa cum nu s-a dovedit in Romania ca legea privind pastrarea datelor din telecomunicatii e mai mult decat o simpla transpunere a unei directive europene, ci face parte dintr-o conspiratie a statului Big Brother. Asa cum nu s-a dovedit ca interceptarile telefonice ilegale se practica pe scara larga. Asta nu ne impiedica sa vorbim ca si cum am sti cu siguranta toate acestea. Avem o multime de victime ale interceptarilor. E si ceva trufie la mijloc: fiecare bagator de seama de la televizor se considera destul de important sa fie tinta unei conspiratii. Epidemia ia proportii imediat. Un blogger zice si el ca ii paraie telefonul. Un amic e convins ca i se intrerupe telefonul pentru ca e ascultat. Cred ca glumeste, dar imi dau seama ca e serios. Un editorialist isi aduce aminte ca a vazut odata, demult, un document de interceptare. Un moderator celebru isi aduce aminte ca i se ascultau telefoanele inainte de ‘89 (asa noutate mai rar!). Vocile autorizate apar si ele imediat.
Emil Constantinescu isi aduce aminte de niste fapte ingrozitoare ale serviciilor secrete. Omul face valva, desi faptele nu au nici o legatura cu subiectul interceptarilor. E bine ca ne preocupa libertatile cetatenesti, dar functionam numai in logica interna a isteriei colective, nu manifestam nici un interes real pentru lamurirea faptelor. Deci, a ascultat Traian Basescu telefoanele dintre Geoana si Iliescu? Daca da, este foarte grav si acesta ar fi un motiv de suspendare a presedintelui, de aceasta data din motive serioase. Ne putem lamuri? Da, dar pentru asta ar fi nevoie de o ancheta (preferabil parlamentara) care sa revizuiasca notele primite de seful statului de la serviciile secrete. Vrem insa sa ne lamurim? Ce nevoie avem? Nu e mai interesant asa?
