9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialDesemnarea premierului, după alegeri: cine, unde, când şi cum? | OPINIE

Desemnarea premierului, după alegeri: cine, unde, când şi cum? | OPINIE

După o participare săptămâna trecută la o emisiune la România TV, un puhoi de insulte şi chiar ameninţări au tăbărât asupra capului meu pentru că îndrăznisem să susţin că da, într-adevăr, desemnarea premierului este făcută, conform Constituţiei, de preşedinte, care are o largă autonomie la desemnare, şi că da, este alegerea preşedintelui ce premier numeşte – de pildă, dacă nu vrea să numească pe cineva cercetat penal sau condamnat penal, poate să nu o facă. Nu e opinia subsemnatului, este opinia oricui citeşte Constituţia şi o trece prin filtrul propriei gândiri. 

Ca să-i bucur un pic pe criticii mei, să încep prin a preciza singurele două situaţii (extreme şi extrem de improbabile, dar, evident, România este ţara tuturor posibilităţilor) în care ce am spus mai sus s-ar putea să „nu ţină“. Prima este un scenariu apocaliptic în care nu crede nimeni, nici cei mai devotaţi susţinători din Kisselef ai lui Liviu Dragnea, un scenariu atât de fantezist încât nu a fost prezis nici măcar de Mirel Palada în vreun sondaj din acela de tipul celor în care Ponta e preşedinte, Johannis pierde detaşat,  PSD câştigă zdrobitor etc. Dacă PSD ia peste 51%, într-adevăr, Johannis nu are ce face – va desemna, resemnat, premierul indicat de PSD pe modelul desemnării lui Ponta de către Băsescu.

 Al doilea scenariu care a fost valabil în vremea USL (fie-i ţărâna uşoară) şi nu mai este valabil acum este cel în care o uniune de mai multe partide obţine, participând la alegeri astfel, o majoritate de peste 51%, în acest caz situaţia fiind echivalentă. A se observa că de această dată PSD nu participă în niciun fel de alianţă, un lucru important dacă ne amintim că în 2004 „soluţia imorală“ a constat în „răzgândirea“ conservatorilor şi impunerea unui guvern liberal folosindu-se voturile din Parlament ale aliaţilor PSD, în 2009 a fost deal direct cu PSD (dl Ponta era ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul al dlui premier Boc, de care bănuiesc că asculta cuminţel), iar mai târziu UNPR, aliata PSD, a fost esenţială pentru menţinerea coaliţiei guvernamentale, atât de esenţială încât se vorbea de Gabriel Oprea ca de un posibil premier înainte de #Colectiv. Efectele lipsei de aliaţi formali ai PSD (nu există nici măcar coaliţia PSD + ALDE, în mod formal) sunt importante, întrucât partidul care nu obţine 51% are dreptul de a fi consultat în rând cu celelalte. 

Special pentru a enerva susţinătorii care ţipă pe toate televiziunile că premierul va trebui să vină de la PSD, că „tiranul“ Johannis nu poate face ce vrea, cum vrea şi nu „este de capul lui“, ca să citez un războinic trimis de partid direct în emisiune fără să citească vreun articol constituţional, vreau să redau exact conţinutul articolului 103 din Constituţie: „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“.

„Experţii“ în propagandă care ţipă din toţi bojocii şi pe toate canalele TV că „preşedintele trebuie să ţină cont de majoritate“ fac o confuzie deliberată între majoritatea absolută (cea peste 51%) şi majoritatea relativă (cea de 30 şi ceva sau 40 şi ceva la sută, de pildă). Şi această confuzie a intrat deja în conştiinţa multor români care vor merge la vot pe 11 decembrie – deşi merge în contradicţie cu textul constituţional. Dacă preşedintele nu are cum ignora un partid cu majoritate absolută în Parlament, el nu e obligat în vreun fel să ţină cont de majoritatea relativă, de un partid care are sub jumătate din numărul parlamentarilor. Poate numi, cum a făcut preşedintele Constantinescu, un premier din afara politicii, gen Mugur Isărescu, poate numi, cum a făcut preşedintele Băsescu, un premier gen Lucian Croitoru. Din punct de vedere strict juridic, constituţional – nu susţin că ar fi înţelept politic – poate numi o persoană gen Codruța Kövesi cu scopul special de a demonstra susţinerea pentru justiţie a noului Parlament. Sau, ca situaţia din 2004, partidul cu numărul cel mai mare de voturi în Parlament  – probabil din nou PSD –  este cel care are un cuvânt egal la consultări cu al celorlalte partide, contează cu anunţarea în public a unei păreri. Dacă se poate forma o coaliţie alternativă care să asigure 51% din voturi în Parlament – şi chiar dacă nu se poate acest lucru, ca în cazurile premierilor desemnaţi Liviu Negoiță şi Lucian Croitoru –, preşedintele poate desemna pe oricine consideră că poate forma majoritatea.  Artico-lul 85 este suficient de larg şi nu conţine niciunul din criteriile propagandiştilor: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament“. 

 Veştile proaste nu se opresc aici. Articolul 89 din Constituţie merge mai departe: preşedintele României, „după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“. Cu alte cuvinte, în timp ce preşedintele are o largă au-tonomie în desemnarea candidatului de premier (şi efectiv nu are cine ce îi face), va exista în acelaşi timp o presiune asupra parlamentarilor proaspăt aleşi, o sabie a lui Damocles. Dacă refuză de două ori un premier sau nu acordă votul de învestitură solicitat, există posibilitatea legală constituţională,dar destul de puţin probabilă în fapt de dizolvare a Parlamentului.

După mii de euro strânşi în campanie, mii de kilometri bătuţi în toate cătunele şi cotloanele şi după ce s-au văzut cu sacii în căruţă pentru patru ani de privilegii ca membri în noul Parlament (citeşte imunitate, acces la miniştri, capacitate de influenţă etc.), posibilitatea de a fi trimişi din nou în campanie, la un rezultat incert în plină iarnă, va asigura spaţiul necesar pentru un troc politic şi pentru o oarecare stabilitate. Mi se va răspunde că se poate contracara cu o suspen-dare a preşedintelui – atenţie că trebuie să întrunească două treimi în Parlament şi – atenție din nou! –  că trebuie să treacă de filtrul constituţional privind „înalta trădare“, greu demonstrabil, ca să fiu cât de blând se poate. Singurul lucru care se va putea face – şi se va face cu siguranţă – este trântirea unui hârdău de lături în capul oricui va susţine altceva, adică oricui îndrăzneşte să citească Constituţia scrisă de Iorgovan şi alţii, de bună seamă nişte johanniști sub acoperire avant la lettre. De altfel, pe zi ce trece constat că sunt irelevante Constituţia şi legile ţării, ce e adus în prim-plan în dezbateri interminabile este părerea unora despre ceea ce (nu) au citit sau (nu) au înţeles.   

 

Cele mai citite

BEC a admis constituirea alianței electorale PSD-PNL pentru alegerile locale și europarlamentare

Biroul Electoral Central a admis, marţi, protocolul de constituire a alianţei electorale PSD - PNL. Decizia a fost publicată pe site-ul BEC. „Ca urmare a...

Irina Begu, victorioasă la revenirea în circuit

Irina Begu a revenit în circuitul profesionist de tenis după o absență de șapte luni cu o victorie. Românca de 33 de ani s-a...

FOTO. Schimbări de design și butoane noi. Cum ar putea arăta iPhone 16

Nici bine nu a trecut febra iPhone 15, căci Apple deja pregătește următorul model, iPhone 16. Potrivit informațiilor apărute în spațiul online, se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă