13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDecontul politic al populismului

Decontul politic al populismului

Practic, toţi actorii politici stau pe un butoi de pulbere. Roşia Montană va fi decontată electoral de toată lumea. Aşa şi trebuie să fie. Politicieni şi presă la un loc culeg ce-au semănat.

Populismul soios, naţionalismul inconştient şi duplicitatea patologică practicată ani de zile de Ponta şi USL îşi arată, zilele acestea, colţii de maidanez necastrat. Toate minciunile, incitările, acuzele lansate în spaţiul public din dorinţa de a ajunge la putere cu orice preţ, frica de asumare îi lovesc acum în părţile moi. Protestele neaşteptat de ample şi doar în subsidiar politice i-au determinat să facă paşi înapoi ca să minimalizeze daunele de imagine. Deznodământul, iminenta respingere în Parlament, dar mai ales felul în care Antonescu l-a lucrat pe Ponta nu vor rămâne fără consecinţe în planul relaţiilor dintre PNL şi PSD. În doar câteva ore, actuala putere a cedat spectaculos, Antonescu devenind „probabilul“ candidat la prezidenţiale.

După ce a achiziţionat voturi apăsând pe toate pârghiile aflate la îndemână, generând reacţii adverse proiectului în zone sociale care nu au nicio treabă cu ecologismul, transfomând Roşia Montană într-o formă de luptă antibăsistă, actuala putere se vede confruntată exact cu acuzele pe care le-a adus. Ponta a repetat cu obstinaţie că „aceştia sunt banii de pensie ai lui Băsescu“ şi că „preşedintele are nişte datorii şi un interes material direct“, că doar cineva plătit de Gold Corporation poate susţine şi aviza proiectul, evident că lumea îl acuză acum, după răsucirea cu 180 de grade, de mită. În Piaţa Universităţii, unde duminică seara, în a opta zi de protest, s-au strâns aproximativ 10.000 de oameni, se striga: „Ponta, arată contul!“. Inclusiv Antonescu, prin ultimele declaraţii, ridică în spaţiul public suspiciunea, gest care va cântari greu în camaraderia sa cu Ponta. Este cel mai grav atac între coechipierii de guvernare. A acuzat Ponta că „toate persoanele politice“ sunt „sponsorizate“ de RMGC, că e vorba doar de „corupţie politică“, normal că oamenii sunt convinşi că parlamentarii USL sunt cumpăraţi zilele acestea la bucată. Precaut, Antonescu s-a disociat, spunând că respinge proiectul, lăsând în offside un Ponta negru de supărare. Au urlat uselişti în toate prime-time-urile că „bogăţia românilor trebuie să fie a românilor“ şi că „vânzarea aurului e echivalentă cu vânzarea de ţară“, au făcut tot posibilul să umfle tărâţa naţionalistă şi stângistă, acum ea dă în clocot. Nu doar la mitingurile de protest sunt afişate pancarde cu „Jos capitalismul!“ şi „Ei mănâncă friptură, noi cianură“, dar la fiecare colţ de stradă auzi amărăşteanul cum boscorodeşte împotriva străinilor care vin să ne cumpere bogăţiile, a companiilor nesimţite care se îngraşă pe spezele lor.

Citiţi continuarea în revista 22.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă