De ce trebuie să urmărim eşecul experimentului Ascona? | OPINIE

Marius Ghilezan Actualizat: 22.02.2017 - 15:00
Marius Ghilezan

Nu aş fi amintit de acest episod al inchiziţiei gândirii dacă Şcoala de la Frankfurt nu ar avea, din nou, azi adepţi. Poate ar fi interesant de ştiut că György Lukács a fost ministrul Culturii în primul guvern pro-sovietic al lui Béla Kun, între martie şi august 1919, când Armata Regală Română i-a pus pe neobolşevicii maghiari pe fugă din scaunele puterii de la Budapesta.

Share

Prima colonie hippy s-a înfiinţat în 1910, în comuna Ascona din Elveţia, situată pe lângă lacul Maggiore. Acolo s-au adunat grupuri de excentrici din lume pentru a se dărui paradisului plăcerilor, iubirii libere, veganismului, studiului tantric, nudismului şi psihanalizei. Ideile lui Engels şi Marx cutreierau libere mapamondul.

Din cauza punctelor de vedere diferite şi a obiectivelor divergente, după douăzeci de ani falansterul s-a spulberat. Treizeci de ani mai târziu, baronul german Eduard von der Heydt a construit un castel de tip bauhaus pe deal. Un centru multicultural, cu largi perspective în natură, şi un muzeu al experimentului trecut.

Erich Mühsam, un personaj aflat la graniţa anarhismului politic cu marxismul cultural, a definit „Ascona“ ca pe un sat utopic, plin de visare, libertinaj, un sanatoriu de moravuri. Acolo şi-a definit arta poetică. Monte Verità, locul unde se situează aşezământul cultural, mărturiseşte prin colecţiile sale portul părului lung, al sandalelor, mâncarea macrobiotică, desfrâul vieţii de atunci, socializarea într-un câmp tactic pentru psihanaliştii urmaşi ai lui Freud. Noua filosofie a libertinajului și artefactele subculturii americane din anii 1960, plus nonsensul programatic al generaţiei New Age, toate derivă din experimentul social, prima manifestare a globalismului ideologic pe scară largă, amplasat în Ascona (Elveția), din 1910 până în 1935. Inițial, zona era o staţiune pentru membrii teosofiei cultului Helena Blavatsky, o grupare ocultă, de stânga și rasistă, care a stat la baza formării mișcării New Age de la începutul secolului XX, spun cercetătorii de azi ai marilor universităţi conservatoare ale lumii.

Comunarzii marxist-anarhişti au fondat şi Şcoala de la Frankfurt. Dr. Otto Gross, un student al lui Freud și prieten al lui Carl Jung, a avut o influenţă determinantă. Din acel cerc au făcut parte discipolii lui Max Weber, iar Lukács venea cu ideile bolşevice. Gross opunea Babilonul creştinismului şi de aici derapajul său ideologic. El fundamenta lupta contra valorilor umanităţii, a tradiţiilor şi a religiei creştine.

Nu aş fi amintit de acest episod al inchiziţiei gândirii dacă Şcoala de la Frankfurt nu ar avea, din nou, azi adepţi. Poate ar fi interesant de ştiut că György Lukács a fost ministrul Culturii în primul guvern pro-sovietic al lui Béla Kun, între martie şi august 1919, când Armata Regală Română i-a pus pe neobolşevicii maghiari pe fugă din scaunele puterii de la Budapesta.

„Dacă Izabela l-ar fi biruit pe Profetul Ilie, alta era soarta lumii de azi, ar fi fost mai bună“, propovăduia ideologul Gross.

Când Lukács a devenit ministrul Culturii în Ungaria bolșevică, s-a prins că unitatea familiei și moralitatea sexuală pot fi erodate ideologic și astfel societatea patriarhală poate fi distrusă.

Lukács a inventat şi implementat politica „terorismului cultural“, care se concentra pe două obiective: primul avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină, iar al doilea – profesorii erau obligaţi să le prezinte copiilor chestiuni sexuale explicite, astfel încât să se obişnuiască de mici cu o conduită promiscuă. Dar, din fericire, planurile ministrului terorii au eșuat: oamenii au fost atât de înverşunaţi împotriva programului lui Lukács, încât în 1919, când România invada Ungaria, el a fost forţat să fugă din țară.

Nașterea marxismului cultural a fost doar amânată. În 1929, teroriștii culturali s-au reunit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt“, în Germania. Acolo, Lukács s-a întâlnit cu un marxist tânăr și bogat, Felix Weil. Cel din urmă a fost impresionat de viziunea ungurului privind dominaţia maselor prin subcultură. Până la Lukács, ideologia era mai orientată spre lupta de clasă. Astfel, pragmaticii noului curent au decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, mai târziu cunoscut ca Școala de la Frankfurt. Astfel ideile lui Freud au fost amestecate cu cele ale lui Marx. Aşa a apărut marxismul cultural, proclamându-se că nu numai muncitorimea e exploatată, ci întreaga societate e oprimată de instituţiile fundamentale ale civilizaţiei: familia, religia şi valorile.

Din cauza nazismului, ideologii noii cârmuiri mondiale s-au mutat la universitatea americană Columbia. Acolo, Theodor Adorno a redefinit pattern-ul public, printr-o tuşă adâncă asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți“. De aici până la corectitudinea politică nu a mai fost decât un pas. Comunismul s-a frânt sub propriile parâme, dar el supravieţuieşte azi prin noul globalism şi fenomene de tip occupy. Aşa poate înţelegem cine profită de pe urma euromaidanelor.