Unul dintre lucrurile care ne șochează pe noi, ca români, când ajungem în afara țării este modul în care părinții își tratează copiii. De parcă nu ar exista boli pe lumea asta sau de parcă ar fi toți un fel de Superman, imuni la problemele fiziologice și biologice pe care homo sapiens le are pe Terra. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei, nu aș fi crezut. Am văzut, în Italia, un tată care a luat dezinvolt suzeta pe care copilul o scăpase pe caldarâm, a șters-o de tricou și i-a băgat-o fără urmă de îndoială înapoi în gură. Dacă se întâmpla asta la primul meu copil, vă asigur că această suzetă s-ar fi împrietenit foarte bine cu sterilizatorul, element esențial în creșterea copilului, unul dintre primele cadouri pe care le-am primit de la prieteni. Am văzut copii care mergeau pe gresia rece și murdară a hotelului în picioarele goale, ca pe nisipul fierbinte, fără ca părinții sau cei din jurul lor să se oripileze și să-i certe pentru marea neglijență de care dădeau dovadă.
După prima zi de grădiniță, când și-a văzut fetița ajunsă acasă, un român stabilit în nordul Germaniei a fost pe punctul de a suna la Protecția Copilului. Fata era aproape vânătă la față, avea picioarele goale, înghețate și pline de noroi. A vorbit cu directoarea grădiniței, îngrijorat până la moarte de starea copilului. Directoarea i-a spus, mirată, că e totul în regulă. Pentru că era vreme bună, până spre 15 grade, copiii au făcut orele afară. Un obicei german – a înțeles apoi amicul meu –, care îi apropie de natură.
Și încă ceva, un lucru pe care nu l-am înțeles inițial. Când îmi duceam copiii la grădiniță, se făcea un triaj. La cel mai mic semn de roșu în gât, de nas care curge, de tuse, erau trimiși acasă. Ba chiar ne uitam noi, părinții, cu un fel de dezgust la cei care își aduceau copiii în starea aceasta. În Germania, cel puțin în zona despre care vorbesc, copiii sunt duși la grădiniță în ciuda semnelor incipiente de boală.
Se pare că se întâmplă ceva ciudat cu acești copii când devin adulți. Dacă stau într-o încăpere în care este curent, de exemplu, nu închid imediat geamul de teamă că trasul curentului ar face rău corpului uman, care s-a dezvoltat în peșteri, fără ca adierea de vânt să-l atingă. Poartă tricouri și când temperatura scade sub 20 de grade. În mare, ca să nu intru în multe detalii, nu au grijă nici de corpul lor, nici de copiii lor așa cum avem noi, românii.
Noi ne ocrotim copiii ca pe niște bibelouri de porțelan. Suntem în stare să purtăm căciulă vara de teamă să nu ne tragă curentul. Cum bate puțin vântul, îi îmbrăcăm așa cum alții nu i-ar îmbrăca decât, probabil, dacă i-ar duce la Polul Nord.
De multe ori, străinii se uită ciudat sau amuzați la acest mod în care noi abordăm lucrurile. Un proverb românesc spune însă că „paza bună trece primejdia rea“, iar primejdia rea, în acest caz, este sistemul de sănătate. Experiențele pe care noi, cu toții, le-am avut în majoritatea spitalelor românești ne fac să fim mai precauți decât ar fi normal, pentru a evita o nouă vizită.
Cum să nu fii precaut într-o țară în care președintele CNAS este reținut pentru decontarea fictivă a unor servicii medicale, în condițiile în care adevărații bolnavi, cu escare până la os, nu erau tratați, pe motiv că nu sunt fonduri? Prejudiciul de 13 milioane lei, creat Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, este, din păcate, numai vârful aisbergului. În orice județ ați întreba, plafoanele caselor județene se evaporă în primele zile ale lunii. Dacă vrei să-ți duci copilul la analize, scoți bani din buzunar. Pentru un computer tomograf poți aștepta mai bine de șase luni.
Jaful de la casele județene continuă în spitale. Spitalul Județean din Constanța a fost condus aproximativ șapte ani de un manager care a fost condamnat penal într-un dosar și este cercetat în alte trei. Contracte fictive, licitații trucate, mită primită prin firme offshore, tot tacâmul.
Uitați-vă la aproape orice spital din țară, sunt convins că situația este asemănătoare, pentru că spitalele sunt, în unele județe, cei mai mari angajatori și unitățile prin care trec cei mai mulți bani din județ.
Nici în cazul acuzațiilor de la CNAS, nici în cazul dovedit al Spitalului din Constanța, nici în altele nu am auzit scuze publice din partea celor care administrează sistemul sau a celor care fac numirile. Niciun partid care i-a susținut pe acuzați sau pe infractori nu a trimis măcar un comunicat de presă prin care să-și ceară iertare celor care au avut de suferit și prin care să anunțe că va tăia capetele Hydrei, că vor fi create mecanisme pentru ca jaful din sistem să înceteze. Puterea tace, opoziția a adoptat și ea politica struțului. O complicitate care ridică semne de întrebare.
