Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce nu se pricep românii la politică?

Tom Gallagher 17.12.2012 - 19:17

Într-un articol recent, Gavril Dejeu, ministru de Interne în primele două guverne postdecembriste de centru-dreapta, reflecta pe marginea copleşitoarei moşteniri comuniste şi a mentalităţii răsăritene particulare tuturor ...

Share

Într-un articol recent, Gavril Dejeu, ministru de Interne în primele două guverne postdecembriste de centru-dreapta, reflecta pe marginea copleşitoarei moşteniri comuniste şi a mentalităţii răsăritene particulare tuturor regiunilor României cu excepţia Transilvaniei.

Deşi bilanţul său ministerial n-a fost unul notabil, domnul Dejeu merită toată stima pentru a fi rămas fidel principiilor sale, spre deosebire de alţi colegi de cabinet care au îmbrăţişat de mult gaşca şi crezul lui Ion Iliescu. Argumentele domnului Dejeu nu m-au convins însă - pe de o parte având îm vedere că electoratul transilvănean a mers masiv pe mâna USL, pe de alta dată fiind o serie de schimbări în viaţa naţiunii care demonstrează că România este departe de a fi rămas prizoniera trecutului ei.

Să luăm bunăoară evoluţia eticii profesionale în cadrul sistemului judiciar sau, de ce nu, al poliţiei - în ultimii ani, ea a fost de-a dreptul spectaculoasă şi imposibil de anticipat pe vremea guvernărilor Ciorbea şi Vasile. Nu trebuie uitat nici faptul că PSD şi precedesorii săi au fost la putere doar aproximativ jumătate din era postdecembristă. Fireşte că partidul şi-a exercitat influenţa şi de pe băncile opoziţiei, dar succesul maşinaţiunilor sale s-a datorat în primul rând discordiei existente între partenerii de guvernare. Nu în ultimul rând, formaţiunea a fost şi va rămâne măcinată de disensiuni, astfel că în pofida avantajului de a fi preluat puterea imediat după prăbuşirea regimului totalitar a fost departe de a-şi putea subjuga complet populaţia şi de a găsi formule viabile pentru menţinerea strânsorii sale.  

În prezent USL deţine o majoritate copleşitoare în cele două camere ale Parlamentului - rezultată însă nu din eforturi sau aptitudini proprii, ci mai mult din non-combatul opoziţiei care i-a servit victoria practic pe tavă. În plus, PDL a ţinut să se rebranduiască peste noapte - şi de altfel mult prea târziu -, dar nu a reuşit să ofere electoratului motive convingătoare pentru susţinerea noii alianţe. Spus mai pe şleau, în toate aceste luni ARD a adus a grup de pasageri scăpaţi ca prin minune cu viaţă dintr-un teribil accident rutier care se împleticesc apoi în stare de şoc de-a lungul şi latul drumului. În ultimii ani, strategiile lui Emil Boc, ale Elenei Udrea şi mai ales ale lui Vasile Blaga au avut zero priză la electorat - bilanţ dramatic pentru un partid care cu doar câţiva ani în urmă se dorea a fi principala forţă reformistă a ţării. Partidul s-a bazat excesiv pe Traian Băsescu, deşi era la mintea cocoşului că zilele acestuia pe post de locomotivă electorală s-au încheiat odată cu intrepidul anunţ despre politicile de austeritate - explicate naţiunii mai întâi insuficient, iar ulterior inabil. În cele din urmă a fost nevoie doar de o scânteie, declanşată prin ieşirea inutil de agresivă a şefului de stat la adresa lui Raed Arafat. Gestul a relevat, printre altele, şi dispariţia flair-ului de odinioară al "animalului politic" Traian Băsescu.

Să fie însă adversarii preşedintelui mai pricepuţi? Principalul său inamic, Dan Voiculescu, s-a aruncat în luptă cu tot arsenalul său mediatic compus din cohorte de pseudo-jurnalişti militanţi şi agitatori dedicaţi colportarilor, truismelor şi repetitivităţii. Maeştri ai genului ca Joseph Goebbels sau Eva Peron ar fi fost neîndoielnic oripilaţi la văzul unor propagandişti atât de submediocri. Dar primitivismul mesajelor a reuşit până la urmă să desensibilizeze o parte a populaţiei - în special în privinţa aşteptărilor ei politice. Stofă de contrarevoluţionar au prea puţini uselişti - eventual Sorin Roşca Stănescu sau Sebastian Ghiţă, ambii proveniţi din zona mass-media, ambii lipsiţi de scrupule şi versaţi în tot soiul de stratageme menite să le sporească avuţia şi statutul.

În rest, USL abundă în personaje pe cât de mediocre, pe atât de avide de funcţii. După ce le obţin, marea lor majoritate va fi mulţumită să vegeteze până la următoarele alegeri. Criza politică din această vară a fost una complet inutilă, derivând preponderent din motive de ordin emoţional, mai exact din furia şi groaza USL faţă de încarcerarea lui Adrian Năstase. Scăderea economică şi pierderile financiare rezultate din această criză limitează acum spaţiul ei de manevră. Dacă Victor Ponta avea habar de strategii pe termen mediu şi lung, s-ar fi folosit de campania electorală pentru a transmite şi câteva mesaje despre vremurile grele ce vin, prezentând cetăţenilor inclusiv planurile sale în vederea limitării dezastrului şi redresării economiei. Dar Ponta s-a mulţumit cu mimarea luptei electorale, declinând orice fel de dezbateri televizate cu Blaga sau alţi grei liberaldemocraţi. A ratat astfel ocazia de a se dovedi mai sagace decât PDL. Eroarea de a promite electoratului exclusiv lapte şi miere s-ar putea să-l coste nu doar scump, ci şi mai curând decât îşi închipuie. În USL predomină astăzi poltroni locali reciclaţi, noutatea mega-legislativului constând în rest doar din afluxul de beizadele, neveste şi varii rubedenii ale "greilor" politici. Greu de imaginat că acest talmeş-balmeş de bazar va da ţării un guvern capabil să rezolve măcar o mică parte a problemelor ei. Iar dacă Ponta şi Antonescu vor continua să aspire la subordonarea instituţiilor independente ale statului imaturului legislativ dâmboviţean şi chiar ancorarea supremaţiei acestuia în Constituţie, atunci România va ajunge inevitabil să îngroaşe rândurile statelor eşuate.

Dintre sutele de candidaţi avansaţi de USL şi ARD în această campanie, doar o mână era aptă să facă faţă imenselor provocări inerente administrării unei ţări. Au fost, ca de obicei, excepţia, nu regula. Revenind la întrebările ridicate de domnul Dejeu, îmi permit să adaug şi eu una: De ce oare au dispărut atâţia cetăţeni capabili, lesne sesizabili în anii '70 şi '90, din viaţa publică, lăsând loc saltimbancilor şi imbecililor preocupaţi strict de portofelele lor mari şi grase, nicidecum de slujirea naţiunii?


Tom Gallagher este politolog britanic.  Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...