O echipa a unei televiziuni circula prin tara, intreband diversi intelectuali cum ar fi aratat lumea fara Romania. Raspunsurile sunt de regula patriotice, adica lumii i-ar fi lipsit Voronet sau Humor, sau turcii ar fi ajuns mai usor la Viena, sau Brancusi n-ar fi existat etc. Dar o tara nu e un ansamblu de peisaje, monumente sau persoane de talent care s-au intamplat pe acolo. Venetienii care au construit Ragusa nu-si imaginau ca munca lor ne va fi prezentata ca trecutul poporului croat: nici ruinele pe care le vedem la Troia sau la Efes nu au nimic de-a face cu Turcia si ar fi fost acolo chiar daca otomanii n-ar fi cucerit Bizantul sau daca la randul lor nu ar fi supravietuit cuceririi mongole. O tara nu este rodul unei intamplari, ci o constructie deliberata, un proiect de a extrage ce este mai bun dintr-o populatie de o anumita cultura. Pasoptistii nostri stiau acest lucru; la fel, Iorga, cand facea scoala de vara de la Valeni, ca sa ridice natia, si pana la Ceausescu, care organiza Cantarea Romaniei, oricat de caricatural poate parea exemplul lui in serie cu celelalte. O muncitoare anonima din Italia, intervievata intr-un proiect despre migratie, a spus cam asa: “Romanii sunt la fel de muncitori si de destepti ca italienii. Vedem in fiecare zi aici ca ne descurcam si ne adaptam foarte bine. La urma-urmei, nu e vina noastra ca intotdeauna am fost guvernati prost si de Romania nu s-a ales mare lucru”.
Fie-mi ingaduit sa iau partea muncitoarei anonime contra istoricilor. E, la urma-urmei, cam ipocrit sa ne aparam cu Brancusi cand stim ca a trebuit sa plece ca sa fie recunoscut, dar, daca exista vreun Brancusi printre noi azi, are exact aceleasi probleme. Parerea mea este ca, la stadiul proiectului romanesc, nu ar fi fost mare diferenta in istorie daca noi lipseam. Bisericile noastre le-ar fi vizitat altii ca parte a nu se stie carei tari, Maniu ar fi ajuns la o pozitie la Viena in loc de una la Bucuresti, Iorga ar fi fost membru in tot atatea academii europene, si poate scria mai multa istorie in loc de propaganda nationala etc. Putine tari se pot lauda ca absenta lor ar fi schimbat ceva din fata lumii si nu m-as inghesui intre ele, sa ma ierte patriotii.
Din ce motiv nu stam mai bine? Nici intr-un caz pentru ca am avea mai putine calitati decat altii. Lumea e organizata pe distributii statistice normale, deci nu exista popoare mai talentate sau mai putin talentate. Daca unii construiesc civilizatii, iar altii inca incearca sa impuna cosul de gunoi contra aruncatului pe maidan, daca unii au multe Nobeluri, iar altii deloc e o problema a proiectului, nu a populatiei de baza. Proiectul esueaza in a crea un mecanism social de selectie si promovare a valorii si astfel ramane etern neperformant, ca e vorba de scriitori care sa ia Premiul Nobel sau oameni politici care sa fie ministri europeni. Viciul este la trierea interna, candidatii rezultati din civilizatia noastra clientelara si autosuficienta nu pot fi competitivi, spre deosebire de romanii care pleaca si iau pe cont propriu competitia. Aceia pot ajunge orice.
Nu exista in Romania la aceasta ora viziunea ca aceasta e problema noastra politica cea mai importanta si ca din cauza organizarii noastre sociale, structural diferita de cea din Occident, ratam sistematic sa producem performanta si sa promovam valoare. Aici sta coruptia sistemica, nu in darul dat unei infirmiere la spital.
In decursul anilor am incercat sa facem scoli pentru oamenii politici, sa construim in jurul lor insule de expertiza, sa-i sensibilizam cumva. Sute de absolventi de studii europene se intorc de la Bruges sau alte facultati din Vest ca sa descopere ca, intr-o tara cu o nevoie disperata sa dezvolte cadre europene, totul e inchis si nu-i primeste nimeni. Numai din studentii doctorali vazuti de mine in ultimul an la Harvard, Stanford, Yale, care in aceste zile isi gasesc slujbe acolo, ai putea construi o tara extraordinara, daca ai avea o insula pustie sa o faci. Aici nu se va intoarce nici-unul, constient fiind ca regulile jocului din Romania nu-i convine si ca nu va avea puterea sa le schimbe. Si nu vor, pe buna dreptate, sa stea la coada acestor oameni in plina afirmare, ca Ludovic Orban, Elena Udrea sau Marian Vanghelie.
Situatia noastra e asemanatoare cu a unei scoli de provincie. Copiii nu sunt rai, niste dotari ar fi ele acolo, numai ca in mod sistematic sunt selectati gresit cei care trebuie sa mearga sa reprezinte scoala la olimpiade. Asta ii descurajeaza pe cei care ar putea face mai mult, care se transfera sau se lasa pe tanjala. Desigur, putem face proiecte de scoli sofisticate (in treacat fie spus, guvernul da bani pentru facultati francofone, neglijand educatia celor care fac politicile publice, mult mai importanta). Putem face orice, cata vreme directorii in mod nonsalant ii vor trimite la concursuri pe diversi favoriti ca sa vada si ei lumea mare, chit ca regulat pierd acolo, scoala noastra va ramane in trista ei provincie, iar noi nu o sa luam niciodata Nobelul.
Alina Mungiu-Pippidi, politolog
