Vrem, nu vrem, discutia despre viitorul partidului sau partidelor liberale va infierbanta discutia publica in urmatoarea perioada. La drept vorbind, posibilitatea crearii unui partid liberal “disident” din actualul PNL nu pare sa-i incante nici pe adeptii “platformei liberale”. Chiar daca principiul colegilor dlui Stolojan este mentinerea unei stranse aliante in preajma lui Traian Basescu, scindarea fortelor liberale nu poate nici pentru ei sa constituie un ideal. Partidul liberal este un vapor incarcat cu marfa care trebuie adus in intregime intr-un port sau intr-altul. Ideea reunificarii celor doua tabere abia scindate, “taricenista” si “stolojenista”, pare sa fie tema principala a dezbaterii in sanul si in afara partidului.
Desi termenul de “platforma” ar presupune anumite diferente ideologice intre cele doua aripi rivale, n-am auzit nimic despre o adevarata lupta de idei. Publicul nu se poate abtine sa constate, cu temei, ca e vorba exclusiv de o lupta de putere intre rivali. Am fi preferat sa stim daca e posibil sa aflam mai multe despre deosebirile in privinta marilor teme care rascolesc constiinta liberala: libera intreprindere, impozitele si taxele, autonomia economica, integrarea in Europa. Disputa pare sa se reduca, intr-un chip destul de plicticos, la una de persoane.
Daca asa se prezinta situatia, atunci cel putin sa incercam sa ne inchipuim cum ar putea influenta discutia viitorul partidului liberal, condus de una sau de alta din cele doua factiuni. E clar ca aripa condusa de Theodor Stolojan merge pe ideea unei stranse aliante cu Partidul Democrat, a carui orientare, pana de curand social-democrata, mai nou populara, nu este neaparat compatibila cu cea liberala.
Aliantele politice sunt create mai ales din nevoia de a infrange un adversar relativ puternic, si PSD-ul a fost un asemenea adversar la alegerile din 2004. Problema e daca contopirea inca mai stransa a celor doua partide din Alianta D.A. va influenta doctrina liberala sau daca aceasta, aflata intr-un proces de dizolvare, se va pierde, chiar lasata la voia ei, in nisipurile politicii de toate zilele.
Am mai avut prilejul sa spun ca dreapta spectrului politic are nevoie de o stanga puternica. Fara o discutie articulata si argumentata intre cele doua extreme ideologice, ajungem la tristul spectacol de azi in care nu mai exista decat lupte intre oameni, mai mult sau mai putin carismatici. In aceeasi masura, si stanga are nevoie de o dreapta articulata in opiniile si proiectele ei. La o asemenea dezbatere de idei nu asistam azi, si nimic nu pare sa o vesteasca. Pentru cetateanul constient, disputele de tip “cine are ochi mai frumosi” sunt lipsite de interes.
Nu pare greu de inteles ca liberalii ar trebui sa fie, pentru tara, o puternica masina de stimulat libera initiativa, indrazneala economica nationala. Asa au crezut si liberalii de tip clasic, cei care au facut Romania moderna. De aceea e partidul, in acelasi timp, national si liberal. Faptul ca unii critica dependenta partidului de capitalul romanesc mi se pare usor ridicol. Bineinteles ca un partid liberal e sprijinit de marele capital; cui nu-i place n-are decat sa voteze cu un alt partid. Totusi, dupa zeci de ani de faliment comunist, am putea sa acceptam fara sa suferim prea tare ideea ca libera initiativa, infuzia de capital, indrazneala in investitii, ar putea sa duca si la o crestere a binelui general. Pentru ca un asemenea program sa se realizeze, e nevoie de un partid liberal puternic si independent, nu de o mica formatie la remorca alteia, intr-o republica din ce in ce mai prezidentiala. In “platforma Stolojan” si in calculele politice care imagineaza pe liberali ca pe o anexa a puterii actuale, noi nu vedem vreo speranta de realizare a unui liberalism “tare”, ci doar o coborare a stindardului liberal.
