S-a vorbit mult despre faptul ca Olteanu nu s-a remarcat ca ganditor economic si atunci nu ar merita locul de viceguvernator BNR. Absolut corect. Dar nu specialitatea academica e cea mai mare problema in acest caz. Olteanu s-a remarcat totusi prin ceva: a fost principalul artizan al targului parlamentar care a sacrificat stabilitatea financiara si bugetara pentru a mentine la putere Guvernul Tariceanu II. Iar BNR critica atunci tocmai derapajele politicianiste. si bine facea, pentru ca BNR trebuie sa fie bariera dintre puseurile politicianiste si stabilitatea financiara. Cu alte cuvinte, BNR trebuie sa apere Romania de politicieni ca Bogdan Olteanu.
Iata ce scria Olteanu pe 11 iunie pe blogul propriu despre acordul cu FMI: "Pentru ce trebuie sa plateasca fiecare roman 520 de euro pe an vreme de cinci ani: pentru reducerea deficitului bugetar, pentru mentinerea capitalizarii bancilor, pentru mentinerea unui nivel redus al inflatiei, pentru asigurarea finantarii externe adecvate. Nu pentru autostrazi, nu pentru programe de locuinte, nu pentru sprijinirea industriei sau a crearii de locuri de munca". Adica Olteanu critica acordul pentru ca tinteste tocmai obiectivele BNR. E cel mai rau soi de demagog care nu pricepe sau nu vrea sa priceapa ca fara inflatie scazuta si control bugetar nu mai exista locuri de munca si autostrazile nu folosesc la nimic.
Pentru a intelege argumentul meu, trebuie sa fac un mic ocol in teoria academica privind relatia dintre politicieni si bancile nationale (centrale). De ce sunt ele institutii independente? Multa vreme bancile nationale au fost doar instrumente de interventie ale guvernelor pe piata monetara. Banca Angliei a devenit indepedenta abia in 1998. Iar guvernele chiar interveneau masiv in economie prin mijloace monetare. Erau vremurile cand se credea ca guvernul se poate juca cu inflatia ca doctorul cu seringa: simti ca economia incetineste, bagi o doza de bani in economie. Prin anii ‘70 s-a raspandit concluzia ca a te juca cu inflatia functioneaza doar pe termen scurt: printezi bani, impulsionezi economia prin soc, dar peste un an se blocheaza iar, mai printezi bani, cresc preturile, se mai misca putin economia, iar se blocheaza. Dar te loveste stagflatia – socul nu mai are efect, dar te-ai ales si cu inflatie mare, si cu somaj mare, cum a patit Occidentul prin anii ‘70.
S-a constatat deci ca politicienii sunt tentati sa faca injectii cu bani, pentru ca ei sunt interesati sa castige viitoarele alegeri. Intre somaj si inflatie, politicienii alegeau mereu inflatia. Desi tara le va avea pe amandoua, asta se va intampla peste ceva timp, cand ei nu mai sunt la putere sau nu mai au alegeri urgente de castigat. Doar ca, dupa alegeri, pacientul intra in coma/economia in stagflatie.
Asa s-a raspandit modelul independentei bancilor nationale, preluand lectia germana: Bundesbank-ul fusese leacul nemtilor fata de trauma hiperinflatiei din interbelic. De ce sa fie bancile independente? Pentru a avea un instrument care izoleaza politicile monetare fata de politicienii in functie. Inseamna asta ca bancile centrale sunt total de capul lor? Nu, si nici nu ar fi de dorit sa fie asa, pentru ca bancile sunt institutii publice si trebuie sa raspunda in fata cuiva.
Doar ca noul aranjament e ceva de genul: politicienii stabilesc niste obiective pe termen lung, iar bancherii controleaza instrumentele de atingere a acelor obiective. Alan Blinder – o celebritate academica, fost membru in bordul Fed – a scris o cartulie in care mediteaza serios la relatia dintre bancherii centrali si politicieni (Central Banking in Theory and Practice). El descrie cel mai bine la ce foloseste, de fapt, o banca nationala: "Pentru a fi independenta, banca nationala trebuie sa aiba libertatea de a face lucruri nepopulare printre politicieni".
Dat fiind acest context, faptul ca Olteanu nu e economist nu e cel mai deranjant aspect. La urma urmei, Florin Georgescu e la baza economist, iar asta nu l-a impiedicat sa participe la politicile hiperinflationiste ca ministru al Finantelor pana in 1996. Personal, cred ca mai degraba personalitatea rigida fata de politic si sceptica fata de politicile de crestere prin inflatie a lui Mugur Isarescu a tinut in toti acesti ani BNR de partea moderatiei, mai mult decat aranjamente institutionale sau gandirea economica romaneasca. Problema este insa tocmai aici: frana in calea iresponsabilitatii politice nu poate depinde de un singur om.
Cu cat Isarescu este inconjurat mai mult de politruci ca Georgescu si Olteanu, genul de insi care cred ca economia poate primi perfuzii monetare daca seful vrea sa castige alegerile, cu atat creste riscul ca BNR sa nu mai functioneze ca frana in calea populismului economic. Iar trecutul lui Olteanu este dezastruos din acest punct de vedere: PNL a sacrificat stabilitatea economica, a acceptat sa ramana la putere in timp ce in Parlament echipa Olteanu-Hrebenciuc dadea legi iresponsabile. Nu e loc aici sa reiau, am tot scris – e de ajuns sa zicem ca geniile economice Tariceanu-Vosganian-Olteanu au luat tara la 1% deficit si au lasat-o la 5%, iar asta in perioada de crestere economica. Cine nu ma crede nu are decat sa caute ce declara chiar Mugur Isarescu in ultimele luni ale Guvernului Tariceanu, guvernatorul simtind atunci ca ii cam fuge stabilitatea de sub picioare.
Sa-l trimiti chiar pe Olteanu la BNR inseamna bataie de joc. Omul asta nu doar ca nu are studiile necesare sau nu a dat dovada niciodata ca ar gandi economic (are CV tipic de politruc care altceva decat munca la partid nu stie), dar nu are nici macar genul de bun-simt elementar: nu trebuie sa ai studii economice sa stii ca nu e bine sa cheltuiesti toti banii din buzunar cand castigi bine, ba chiar sa faci si datorii. Bunica mea cu patru clase stie asta. Olteanu – nu.
Ca orice banca centrala moderna, BNR trebuie sa struneasca excesele populiste, inflationiste si iresponsabile ale unor politicieni. Adica oamenii din BNR au misiunea de a limita daunele facute tocmai de politicieni ca Olteanu. Sper ca Isarescu&Co sa-l trimita dupa tigari, cum zicea Bogdan Baltazar.
