Corneliu Moisei: De ce DNA nu este antidotul corupției și plagiatului | OPINIE CONTRIBUTORS

Contributors.ro Actualizat: 24.10.2017 - 08:57

A fost unul dintre cei mai buni prieteni de‑ai mei din copilărie. Ne-au apropiat pasiunea pentru citit, vocabularul și discuțiile pe care nu le puteam avea cu ceilalți.

Share

A fost unul dintre cei mai buni prieteni de‑ai mei din copilărie. Ne-au apropiat pasiunea pentru citit, vocabularul și discuțiile pe care nu le puteam avea cu ceilalți. La sfârșitul clasei a III-a trecuserăm de la cărți de povești la Dumas și Jules Verne și am aflat că și el citea Jules Verne, deși el termina clasa I. 

Alerga bucuros la mine de fiecare dată când ne întâlneam la joacă. Asta i-a atras și porecla de Cal Cuminte. Și-a însușit-o cu mândrie și chiar și necheza în alergare o perioadă, până s-a demodat porecla. Mult timp m-a frământat întrebarea de ce mă considera o autoritate de care asculta, deși era mai inteligent ca mine.

Din familie de militari de carieră, era crescut de bunici, o educație strictă, riguroasă. Până târziu, în clasa a V-a, îi căra bunica ghiozdanul în drumul spre școală. Când a mai crescut, a continuat să fie copilul cuminte și bun la carte. Ba chiar a început să fie de ajutor, făcea cumpărături, plătea facturi etc. Cu un mic zâmbet șmecheresc mi-a destăinuit un mic secret: păstra restul sau o parte din el, cu acceptul alor lui, o sumă rezonabilă, așa cât de-o înghețată, ceva.

Prin clasa a VIII-a discutam despre sfere Dyson, după ce citisem „Lumea Inelară“ a lui Larry Niven, și despre cum ar fi dacă omenirea ar cuceri spațiul. Căpătase un tic de elev lingușitor de prima bancă: obiceiul de a termina cuvintele de la sfârșitul propoziției spuse de interlocutor.

Comentariul integral, scris de Corneliu Moisei, poate fi citit pe Contributors.ro

Citește totul despre:

Comentarii

loading...