Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce are viata scurta alianta PDL-PSD

Cristian Ghinea 17.12.2008 - 00:00

Vocile care se tem ca o coalitie de 70% impinge Romania spre dictatura par a fi desprinse din povestea drobului de sare. Sunt sanse minime ca alianta PSD-PDL  sa dea un guvern unitar si functional, darmite sa fie capabila de conspiratii ...

Share

Vocile care se tem ca o coalitie de 70% impinge Romania spre dictatura par a fi desprinse din povestea drobului de sare. Sunt sanse minime ca alianta PSD-PDL  sa dea un guvern unitar si functional, darmite sa fie capabila de conspiratii reusite impotriva democratiei. Oricum, o larga majoritate nu inseamna automat dictatura, acestea nu se bazeaza de obicei pe majoritati parlamentare.
Nefiind o reteta pentru dictatura, noua alianta va fi insa o reteta sigura de galceava si gherila politica. Marea coalitie va insemna transferul luptei politice din Parlament in interiorul Guvernului. Protocolul noii aliante prevede optimist ca aceasta va dura patru ani. Ar fi o premiera absoluta in acesti optsprezece ani. Nici una dintre aliantele parlamentare sau electorale din acesti ani nu a rezistat un mandat intreg. Nici macar alianta dintre FDSN si satelitii sai PDAR, PRM si PUNR.

 

Un calcul simplu arata ca am avut mai mult timp guverne minoritare in Parlament (Vacaroiu, Nastase, Tariceanu II) decat majoritati formale. De remarcat ca toate aliantele de pana acum, cea creata in jurul FDSN, CDR-PD si PD-PNL-UDMR, au fost mai apropiate ideologic si nu au fost marcate de o istorie de dusmanie reciproca, asa cum este incercarea de acum. Experienta scurtei noastre democratii arata o tendinta permanenta spre ruperea intelegerilor, chiar si intre parteneri ceva mai compatibili.
Mai mult chiar, modul in care este cladita noua constructie politica o face din nascare predispusa la crize. Este bizar ca doua partide care pana mai ieri isi propuneau in mod public sa se anihileze reciproc au sarit direct la aliante politice nationale si locale si la supervizarea externa a deciziilor Guvernului. Noua alianta aduce cel mai mult cu cea mai deficitara constructie politica de pana acum, anume alianta CDR-PD, cu celebrele ei Cocopo si Cocopa duse pana la nivel de judete. Dublarea autoritatii guvernamentale prin constructii politice va duce la dubla subordonare a ministrilor, cu efectele pe care le-am resimtit cu precadere sub guvernele Ciorbea si Vasile.

 

Rocada dintre Stolojan si Boc pare la prima vedere sa remedieze partial problema, prin concentrarea functiei politice si a celei executive. Insa peste Emil Boc pluteste autoritatea reala a presedintelui Basescu, facand din viitorul prim-ministru un negociator de facto intre PSD si Palatul Cotroceni. Am avut episoade bizare in trecut, cum ar fi actiunea lui Emil Constantinescu de a provoca demisiile ministrilor din Guvernul Vasile (fostul presedinte a uitat episodul si acum apara vehement un rol minimal al presedintelui). Oricum, Emil Boc va avea ca prim obiectiv pastrarea increderii lui Traian Basescu, lucru nu tocmai usor, dat fiind stilul acestuia de comunicare si nevoia de a tine PSD in Guvern. Este o iluzie ca ceva atat de complicat poate functiona pe termen lung, nici macar mediu. Atunci cand s-a anuntat colaborarea PDL-PSD parea ca e vorba doar de o alianta in Parlament si sustinerea unui guvern cu obiective clare si limitate, legate in special de criza economica. Parea mult mai realist, pentru ca era minimal.

 

Acum ne-am trezit cu un castel cu multe etaje, construit pe nisip. Noua coalitie vrea si sa reziste patru ani, si sa aiba candidati diferiti la Presedintie, are structuri permanente si la centru, si in teritoriu care dubleaza Executivul, dar fara proceduri de arbitraj si disciplinare a membrilor si nici nu e clar ce anume vrea sa faca. Am sperat ca vor negocia inca de pe acum solutii serioase si realiste la problemele imediate, pe care le enumerasem in articolul de acum doua saptamani: deficitul bugetar galopant, tinerea sub control a cheltuielilor, inghetarea salariilor in sectorul public, rezolvarea problemei clauzei din justitie, deficitul fondului de pensii si altele. Citind protocolul semnat de Mircea Geoana si Emil Boc m-am ingrozit: este plin de baliverne fara miez, fraze generale si echivocuri logice de tip "si aia si ailalta", de parca ar fi scris de un student in politici publice repetent, care nu se poate hotari nici ce vrea, nici ce poate sa faca.

 

Sunt prezente butaforii inutile ("relansarea sportului") si principii vagi tocmai acolo unde ar fi necesare solutii reale. De pilda, in domeniul spinos al Justitiei nu se intelege nimic concret din fraza: "Continuarea procesului de reforma in vederea garantarii independentei acesteia, neimplicarii politicului in actul de justi?ie si asigurarii accesului egal al tuturor cetatenilor la justitie". Ce inseamna asta? Va fi mentinuta autonomia DNA? Se va da unda verde dosarelor blocate in Parlament? Ce facem cu cele patru criterii de evaluare foarte precise si concrete elaborate de Comisia Europeana pentru mecanismul de monitorizare postaderare? Cam asa arata documentul in toate domeniile. Daca mi se va spune ca vor veni cu solutii concrete in programul de guvernare pe care il elaboreaza acum, voi raspunde ca ma indoiesc: daca nu stii ce vrei la nivel de principii, mai multe pagini scrise in limbaj de lemn nu vor lamuri situatia.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...