Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

A venit, totuși, timpul ca Raed Arafat să demisioneze

Razvan Chiruta Actualizat: 12.08.2015 - 14:41

De fiecare dată când este cerută public demisia lui Raed Arafat, susținătorii săi aduc drept contra argument faptul că acesta a pus la punct SMURD. Fără îndoială, serviciul în cauză este o reușită incontestabilă. Dar administrația publică nu este biserică, ca unui păcătos să i se ierte toate greșelile pentru o faptă bună pe care a făcut-o în trecut. O funcție guvernamentală reprezintă, măcar în teorie, competență, responsabilitate și răspundere. Punct.

Share

Exemplele sunt la îndemână. Primul ministru din Coreea de Sud a demisionat, anul trecut, după ce un feribot s-a scufundat și 300 de oameni au murit sau au fost dați dispăruți. Rudele victimelor au susținut că autoritățile guvernamentale nu au făcut tot ce era posibil pentru a-i salva, așa încât, în cele din urmă, Chung Hong-won și-a depus demisia.

Primul ministru din Letonia a mers și mai departe și a renunțat la funcție, acum doi ani, pentru că 54 de persoane au murit într-un supermarket al cărui plafon s-a prăbușit. Deși clădirea era privată, Valdis Dombrovski, premierul cu cel mai lung mandat din istoria Letoniei, și-a asumat responsabilitatea politică pentru tragedie.

Numărul miniștrilor care au demisionat ca o consecință a faptului că cetățeni ai țării lor au murit în urma unor evenimente dramatice este, la nivel mondial, mult mai mare. Chiar și în țări cu tradiție democratică minimă sau deloc, membrii guvernului au părăsit postul asumându-și vina pentru eșecul lor și al subordonaților. În 2012, ministrul Transporturilor din Egipt, Mohamed Rashad al-Matini, a demisionat - ce-i drept, în urma presiunilor politice și publice - după ce într-un accident cu un autobuz școlar au murit 50 de persoane, în majoritate copii. În același an, ministrul responsabil pentru transportul maritim din Zamzibar a decis să renunțe la poziția sa în guvern după ce un feribot s-a scufundat și 144 de persoane au murit.

Asumarea responsabilității, inclusiv politice, pentru erori și pentru victimele umane care sunt consecința acestora este, așadar, un gest firesc chiar și în societăți cu mai puține pretenții decât cea românească, membră a Uniunii Europene și aspirantă la civilizația occidentală.

Dar în România nu e suficientă o tragedie ca cel responsabil direct cu gestionarea şi intervenţia în situaţiile de urgenţă să se simtă vinovat moral și să demisioneze. Ba, nu sunt destule nici măcar patru tragedii ca secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat să înțelegea că e ceva greșit în sistemul pe care-l coordonează, iar când nu ești capabil să repari erorile e semn clar că trebuie să pleci.

Mai întâi a fost accidentul de avion care a scandalizat o țară întreagă (și, în acest caz, nu e o exagerare jurnalistico-tabloidă) și în care au murit, pentru că nu au fost găsiți la timp, pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion. Pe 20 ianuarie 2014, aeronava în care se aflau cei doi, alături de alți patru medici și copilotul, se deplasa spre Oradea, pentru a preleva organele unui pacient aflat în moarte cerebrală. Din cauza vremii nefavorabile, cel mai probabil, avionul s-a prăbușit la limita județelor Cluj și Alba, într-o pădure. Deși nu au murit la impact, Adrian Iovan și Aura Ion și-au pierdut viața în timp ce-i așteptau pe salvatori, care i-au găsit abia după șase ore, înghețați, la capătul unui șir incredibil de bâlbe ale autorităților române. Primii care au ajuns, de fapt, la locul accidentului au fost trei ciobani. Ancheta nu este finalizată nici până în prezent.

Dacă Raed Arafat și ceilalți responsabili au invocat în acest caz, ca scuză, faptul că avionul s-a prăbușit într-un loc greu accesibil, nu a mai fost posibilă o astfel de justificare când, tot anul trecut, un elicopter SMURD a căzut în lacul Siutghiol din Mamaia. Chiar dacă a fost inițiată o amplă operațiune de salvare, toți cei patru membri ai echipajului au decedat, deși, din nou, doi dintre ei supraviețuiseră impactului cu apa extrem de rece din luna decembrie. Mai mult, a fost făcută publică o înregistrare video în care se aude cum victimele strigă după ajutor. Ajutor care a venit, încă odată, prea târziu, după o altă serie de bâlbe, informații ambigue și lipsă de coordonare între salvatorii care nu au reușit să intervină în timp util nici măcar pe un lac.

Raed Arafat a uitat și de această dată să demisioneze.  A venit apoi luna mai 2015, când o femeie din București nu a putut fi împiedicată să se sinucidă, în ciuda faptului că echipele aflate în subordinea directă a secretarului de stat din MAI au încercat timp de 35 de ore să o convingă să nu facă acest gest. Au fost găsite din nou scuze, s-au identificat diverse cauze pentru cel de al treilea eșec, printre care faptul că Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Capitală nu dispune de o pernă pneumatică care ar fi putut atenua șocul prăbușirii în gol. De parcă noi am fi trebuit să cumpărăm respectiva saltea. Raed Arafat a comunicat la finalul operațiunii ratate că a fost organizată o comisie de evaluare “care va face tot filmul situației” pentru a descoperi vinovații.

Și am ajuns în prezent, când aceleași autorități guvernamentale coordonate de secretarul de stat nu sunt în stare să găsească pilotul unui planor prăbușit încă de joia trecută undeva în Carpații Meridionali.

Mircea Crăciun și-a început zborul în Munții Postăvarul și de atunci nu se mai știe nimic de el. Reprezentanții statului, inclusiv Raed Arafat, aproape că au sugerat că e “vina” victimei pentu faptul că nu a fost găsit de o săptămână: e un pilot foarte bun, care poate să zboare cu planorul și sute de kilometri, deci ar putea fi oriunde în România.

De fiecare dată când este cerută public demisia lui Raed Arafat, susținătorii săi aduc drept contra argument faptul că acesta a pus la punct SMURD. Fără îndoială, serviciul în cauză este o reușită. Dar administrația publică nu este biserică, ca unui păcătos să i se ierte toate greșelile pentru o faptă bună pe care a făcut-o în trecut. O funcție guvernamentală reprezintă, măcar în teorie, competență, responsabilitate și răspundere. Punct.

Asumarea responsabilității prin demisie nici măcar nu înseamnă încheierea unei cariere în admnistrația publică sau în politică, dacă asta este, eventual, cea mai mare temere a lui Raed Arafat. Am început cu exemple internaționale, voi încheia la fel. În 1956, Lal Bahadur Shastri, pe atunci ministru al Căilor Ferate din India, și-a prezentat demisia după un accident feroviar în care au murit 112 persoane. Decizia sa nu a fost acceptată inițial de către prim-ministru. Trei luni mai târziu, a avut loc o nouă deraiere pe calea ferată, în care au murit alți 144 de oameni. Lal Bahadur Shastri și-a prezentat încă o dată demisia și a fost acceptată. După acest bilanț dezastruos, cariera politică a fostului demnitar ar fi trebuit să se încheie definitiv. Dar nu s-a întâmplat așa și Lal Bahadur a devenit al doilea prim-ministru din istoria Indiei independente.

Concluzia e simplă: aveți curajul de a fi demn, domnule Raed Arafat. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...