Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dar pentru neînfăptuirea actului de justiţie există vinovaţi? | OPINIE

Mircea Kivu Actualizat: 28.12.2016 - 11:55

O veste bună a acestui sfârşit de an a fost începerea urmăririi penale împotriva celor vinovaţi de mineriada din iunie 1990. Ceea ce era evident pentru toată lumea, anume că Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Măgureanu şi ceilalţi sunt vinovaţi pentru atrocităţile comise în acele zile, a început, în sfârşit, să mişte lucrurile în justiţie. Dar a trebuit să treacă 26 de ani. 26 de ani în care s-au şters urme, s-au pierdut dovezi, au dispărut martori.

Share

O veste bună a acestui sfârşit de an a fost începerea urmăririi penale împotriva celor vinovaţi de mineriada din iunie 1990. Ceea ce era evident pentru toată lumea, anume că Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Măgureanu şi ceilalţi sunt vinovaţi pentru atrocităţile comise în acele zile, a început, în sfârşit, să mişte lucrurile în justiţie. Dar a trebuit să treacă 26 de ani. 26 de ani în care s-au şters urme, s-au pierdut dovezi, au dispărut martori.

Pentru ca justiţia să se pună, în sfârşit, în mişcare, a fost nevoie de perseverenţa Ancăi Mocanu, văduva uneia dintre victime, a lui Teodor Mărieş şi Asociaţiei 21 Decembrie, a încăpăţânatului Marin Stoica, arestat şi torturat în acele zile - cei care au refuzat să accepte că nu te poţi lupta împotriva unui întreg sistem a cărui menire părea a fi mai degrabă ascunderea adevărului. A fost nevoie de stăruinţa celor de la APADOR-CH, de profesionalismul şi inteligenţa avocaţilor Antonie Popescu şi Diana Hatneanu, cea care a ştiut să readucă pe rolul CEDO un caz care părea pierdut în 2013, după un prim verdict nefavorabil lui Marin Stoica, şi, în cele din urmă, să obţină un verdict favorabil.

Pentru că, trebuie s-o spunem, inculparea presupuşilor (deocamdată) vinovaţi, anunţată acum, nu e rezultatul mersului firesc al justiţiei româneşti. Din păcate, justiţia română a trebuit să fie obligată de Curtea Internaţională a Drepturilor Omului să se pună în mişcare. În septembrie 2014, CEDO a stabilit că infracţiunile petrecute în iunie 1990 sunt imprescriptibile şi că justiţia română este obligată să continue investigaţiile.

Oricum, începerea urmăririi penale, anunţată săptămâna trecută, este încă departe de a însemna că s-a făcut dreptate. Nici măcar nu este prima oară când se începe urmărirea penală a lui Iliescu – procurorul Dan Voinea o mai făcuse în 2005, după care dosarul fusese închis. Vestea cu adevărat bună ar fi tri­miterea în judecată, însoţită de publicarea unui rechizitoriu. Abia din acel moment am putea spune că justiţia funcţionează şi că sunt întrunite condiţiile ca se facă dreptate.

Fapt este că, timp de 26 de ani, procurorii au tergiversat, sub diverse pretexte, soluţionarea dosarului Mineriadei (ca, de altfel, şi pe cel al Revoluţiei). Această tergiversare nu poate fi ino­centă. Pentru orice om cu mintea clară e limpede că „îngroparea“ dosarului a avut raţiuni politice. Niciunul dintre procurorii ge­nerali care au funcţionat în această perioadă nu poate pretinde că şi-a făcut corect datoria, cât timp ancheta nu a fost finalizată. Aceştia sunt: Gheorghe Robu (10 ianuarie 1990-10 decembrie 1990), Mihail Ulpiu Popa Cherecheanu (10 decembrie 1990-26 aprilie 1993), Vasile Manea Drăgulin (26 aprilie 1993-27 august 1996), Nicolae Cochinescu (27 august 1996-26 august 1997), Sorin Moisescu (1 septembrie 1997 - 20 iunie 1998), Mircea Criste (8 iulie 1998-25 ianuarie 2001), Tănase Joița (25 ianuarie 2001-29 august 2003), Ilie Botoș (29 august 2003-28 iulie 2006), Laura Codruța Kövesi (2 octombrie 2006-2 octombrie 2012), Tiberiu Nițu (16 mai 2013 - 2 februarie 2016).

Eu cred că, dincolo de ancheta despre crimele din iunie 1990, ar trebui să existe o altă anchetă, despre obstrucţionarea justiţiei în acest caz, din 1990 şi până acum.

La urma urmelor, e important ca vinovaţii să plătească, fie şi (prea) târziu. Dar, mai important decât asta este să ştim că trăim într-o ţară în care justiţia funcţionează aşa cum trebuie, adică de la sine. Şi că nimeni nu-i poate împie­dica mersul.

Trebuie văzut cine şi în ce fel s-a făcut vinovat de lipsa de acţiune a procurorilor. Iar cei găsiţi vinovaţi să spună cine - şi în ce fel - i-a determinat să muşamalizeze faptele petrecute sub ochii noştri. Fără o asemenea anchetă, impresia că în România se face justiţie doar la comandă politică (sau, eventual, în urma presiunilor externe) nu va putea fi înlăturată. Nu ne vom putea mira că încrederea în justiţie va continua să scadă, iar orice referire la statul de drept va rămâne în sfera demagogiei.

Iar instituţia care are datoria (şi mijloacele) să întreprindă această cercetare este cea care are, prin lege, rolul de garant al independenţei justiţiei – Consiliul Superior al Magistraturii.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...