Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum ne păcălesc politicienii. Metoda fenomenului de cristalizare│OPINIE

Cristian Hagi Actualizat: 05.11.2016 - 13:14

Mulți dintre politicienii români (și poate nu numai ei) au această capacitate, de a apela la fenomenul de cristalizare. Înainte de alegeri, caută cea mai bună lumină, așa cum făcea poetul din roman, caută să se acopere de cea mai strălucitoarea rouă, ca să dea bine în ochii electoratului.

Share

Într-un roman francez de secol XIX, o doamnă se îndrăgostește la prima vedere, nebunește și pentru totdeauna, de un poet. Îl văzuse pe scenă, recitând, lumina îi cădea pe chip în așa fel încât părea un erou grec. Recita cu patos, era frumos, părea un zeu elen apărut, nu se știe cum, atunci și acolo. Se căsătoresc, dar doamna observă repede că dragostea vieții sale era de fapt un bărbat banal, mai degrabă plicticos, nici urmă de Ahile în el. Se întâmplă des, nu-i așa?

Natura ne oferă un exemplu asemănător, numit fenomen de cristalizare. Explicația este aproape banală: copacii care sunt acoperiți de roua dimineții par strălucitori, mai frumoși ca în realitate. La primele raze ale soarelui, roua se topește și vedem copacul așa cum este.

Mulți dintre politicienii români (și poate nu numai ei) au această capacitate, de a apela la fenomenul de cristalizare. Înainte de alegeri, caută cea mai bună lumină, așa cum făcea poetul din roman, caută să se acopere de cea mai strălucitoarea rouă, ca să dea bine în ochii electoratului. Promit și ce nu pot da, antamează viitorul, sunt generoși până la epuizarea bugetului, zâmbesc, stau de vorbă cu alegătorii. Nu s-ar da în parte de la nimic pentru a fi priviți ca salvatori, pentru a fi votați.

Am văzut această meteahnă mai ales la primari. Ei au avantajul de a putea face, relativ repede, lucruri concrete pentru localitățile unde au fost aleși. Acest lucru este, în egală măsură, un dezavantaj, pentru că e greu să mai dai vina pe alții pentru incompetența ta. Dacă promisiunile din campanii ar fi fost îndeplinite, România ar fi fost un mic Dubai. La propriu, pentru că în Constanța, de exemplu, ar fi trebuit să se construiască un oraș pe apă. Avem însă politicieni veritabili care au avut grijă ca aceste lucruri să nu se întâmple. A fi politician, spunea Churchill, înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.

Cum spuneam, orice fenomen de cristalizare are și reversul său. La fel ca arborii care își pierd strălucirea după apariția soarelui, la fel vedem chipul real al politicienilor imediat după alegeri.  Uită promisiunile, uită de alegători, se retrag în turnul lor de fildeș, pardon, de marmură din Parlament, se concentrează pe ce trebuie să facă să le fie lor și apropiaților bine, își votează pensii speciale, se apără unul pe altul, să nu răspundă în fața justiției și multe altele. ”În politică trebuie să te gândești la toate înainte și la nimic după”, spune Teodor Mușatescu într-una din piesele sale, mai actuală ca niciodată. La nimic, în afară de interesul tău personal, aș adăuga.

Cum ieșim din această capcană a fenomenului de cristalizare? Cu atenție, cu discernământ, analizând ofertele electorale (evident, în cazul în care acestea există, nu atunci când campanie se bazează pe tradiționalul ”ba pe-a mă-tii”.) E ușor să-ți dai seama că mărgelele care strălucesc în soare nu sunt diamante veritabile. E ușor să-ți dai seama că tăierea a peste 100 de taxe nu îți va aduce nici un leu în plus în buzunar, pentru că acele taxe se transformă în altceva  și tot noi, contribuabilii, plătim.  E ușor să-ți dai seama că majorările de salarii oferite cu o dărnicie care sfidează logica nu sunt sustenabile, că va veni, curând, vremea decontului, iar noi știm că decontul e greu, am mai trăit odată, nu demult, astfel de clipe. Se acordă cu generozitate subvenții, se aruncă în stânga și-n dreapta cu banii, dar după 11 decembrie se va trece la fenomenul invers, pentru că nimic nu e gratis pe lumea asta și pentru că politicienii vor dori întotdeauna ceva mai mult de furat.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...