Vasile Blaga spunea intr-un interviu ca desemnarea lui Honorius Prigoana drept candidat PDL la alegerile partiale din sectorul 1 este varianta buna, fata de ideea initiala de a-l scoate la inaintare pe Viorel Tudorache, un afacerist dubios cu terenuri. Vasile Blaga folosea deci o logica de tipul "ziceti mersi ca ati scapat cu atat". Cu franchetea sa aproape simpatica atunci cand nu e stupida, Silviu Prigoana a zis si el sa zicem mersi ca nu a pus-o pe Adriana Bahmuteanu sa candideze. PDL practica des argumentul "sa avem si noi falitii nostri", a devenit un fel de fandare logica sa arate spre falitii altora pentru a scapa de intrebari. Cand ii intrebi de Udrea, iti raspund ca e mai putin nociva decat Hrebenciuc, cand le zici ca Honorius Prigoana ar mai fi trebuit sa munceasca 10 ani in folosul comunitatii ca sa priceapa ca oamenii nu voteaza pustani care se plimba cu Lamborghini, iti raspund ca Radu Stroe e un politruc imbacsit si fara nici o realizare notabila in 20 de ani de politica. Ceea ce e adevarat, dar noi vorbeam de Prigoana si de proasta inspiratie de a propulsa un personaj discutabil in niste alegeri cu mare incarcatura simbolica (peste tot unde exista sisteme uninominale, deci unde nu se poate completa un scaun vacantat cu urmatorul pe lista, acest gen de alegeri partiale au rol de teste de imagine pentru partide intre anii electorali).
Imi pare ca PDL are o mare problema de raportare. Publicul (mai ales publicul lor) ii judeca aspru si e suficient sa vezi cat de agresivi sunt oamenii cu Prigoana jr. cand il prind la un interviu cu cititorii pe Hotnews ca sa iti dai seama. Cei din PDL se arata mereu frustrati si nervosi fata de asemenea reactii si tot arunca argumentul comparativ: ceilalti sunt mai rai. Asa o fi, dar publicul lor nu ii judeca raportat la ceilalti, ci raportat la propriile promisiuni. Atunci cand, in 2004, Traian Basescu a ridicat foarte mult stacheta promisiunilor legate de etica si comportament public a fixat implicit si un standard foarte sus pentru propriul partid. Publicul fidel acestui partid, imputinat fata de 2004, nu are motiv sa-i judece pe PDL-isti mereu prin comparatii cu liberalii si pesedistii. E prea putin. In primul rand, e prea putin fata de ce a promis Traian Basescu. Cu simtul sau de vulpoi politic, Basescu insusi pare a intelege mai bine acest adevar simplu decat cei din partid (nu e de mirare ca inca ramane mai popular decat partidul, invers decat la Mircea Geoana). Cand i se pun intrebarile potrivite, Basescu nu se blocheaza in argumentul "ceilalti-sunt-mai-rai". Intrebat la OTV despre candidatura lui Prigoana jr., a dat din umeri si a zis ceva de genul: eu sa ma apuc sa vorbesc despre asta, cu EBA pe cap!? Intrebat in alta parte de propulsarea Elenei Udrea intr-un post atat de greu, a raspuns direct ca Udrea s-a dovedit un ministru performant in trecut. A ales un argument pierzator (trebuie sa fii foarte incapatanat sa vezi mandatul la Turism al Elenei Udrea ca pe un succes, entuziasmul heirupist nu e indicator de buna guvernare), dar macar nu a aruncat pisica in curtea altora. Nu pot sa trec de Basescu la OTV fara a remarca ironia ca un presedinte care spune ca doreste intarirea statului si a prestigiului institutiilor publice apare la un post de televiziune imediat dupa senzationalele dezvaluiri cu aer santajist despre gandacii din alimente si trage la sorti ceva pentru o firma de bauturi. Pot sa inteleg ca Basescu are o problema cu TVR si chiar ca are nevoie de publicul OTV, nu aparitia in sine e marea problema, dar un presedinte avea obligatia sa fixeze el limitele de desfasurare pentru o emisiune la care participa, nu sa mearga acolo ca la o nunta de cartier unde il pune Dan Diaconescu sa apese pe butoane de tombola.
Revenind la discutia despre relatia PDL cu propriul public, Basescu insusi pare constient de faptul ca a ridicat stacheta sus si nu se arata surprins ca incaseaza suturi in fund cand nu se ridica la inaltimea propriilor promisiuni. Incaseaza si raspunde fie agresiv, fie hahaitor, dar nu ocoleste raspunsul. Cei din PDL insa au o atitudine ambivalenta: parca ar vrea sa-i considere oamenii altfel decat restul politicienilor, dar nu vor sa plateasca pretul necesar pentru ca oamenii sa-i considere altfel decat restul politicienilor. Iar din aceasta dilema par ca nu pot iesi defel.
Pedelistul generic trateaza chestiunile etice intr-o logica contabiliceasca: punem o Monica Macovei si un Cristian Preda, merge si un Tudorache la pachet, avem un doctorat cu premiant Nobel al lui Funeriu, merge si un drept la particulara la Elena Udrea, avem un model de bun-simt public la Ionut Popescu, bagam si un Lamborghini de fite la Honorius. In medie, iesim pe plus, nu? Ei bine, nu. Nu asa functioneaza judecata publicului si, daca va continua asa, PDL isi va adanci natura schizoida. Dimpotriva, aducand in partid figuri ca Macovei sau Popescu, faci si mai putin acceptabila combinarea lor cu personaje dubioase, asteptarile publicului cresc, nu scad. O fi nedrept, dar exista o vorba populara obscena care se potriveste contextului, despre cei care vor si cu… si cu sufletul in rai.
Pedelistii se consoleaza in aceasta logica contabiliceasca dand vina pe presa: jurnalistii ne vaneaza greselile mai mult decat celorlalti, deci nu e o problema de fond, doar una de imagine, daca ne-am intelege bine cu mogulii, s-ar rezolva. E drept ca televiziunile au fost, de pilda, foarte critice cand PDL s-a aliat local la Bucuresti cu PNG, dar prezenta lui Gigi Becali in tabloul pseudovictoriei, in spatele lui Mircea Geoana si Crin Antonescu, nu a nascut aceleasi indignari. Dar asta ar trebui sa-i faca pe pedelisti si mai atenti: stii ca presa te vaneaza, nu-i da gloante suplimentare. Nu presa e de vina, problema de fond este ca nu poti sustine o altfel de politica amestecand permanent retetele. Ajungi sa faci salam de pui pe reteta straveche: un cal si-un pui, un cal si-un pui. Nu iese salamul care trebuie.
