În prezent, se ridică următoarele probleme din punct de vedere legislativ. Datorită lipsei unei constituții scrise clasice, Marea Britanie a putut adera, iar acum poate ieși din Uniunea Europeană printr-o simplă lege votată de Parlament, fără a mai fi nevoie de amendarea Constituției, un proces mult mai dificil.
Chiar și după referendum, exis-tă o serie de variante din punct de vedere legal și procedural prin care Parlamentul se poate implica referitor la art. 50 TUE:
O decizie a prim-ministrului, în conformitate cu „prerogativa regală“ (adică, în conformitate cu ficțiunea juridică pe care prim-ministrul își poate exercita atribuțiile, în numele Coroanei);
O decizie a prim-ministrului după consultarea cabinetului său sau după un vot de cabinet (sau, teoretic, la fel, dar cu consultarea Consiliului Privat);
O decizie a prim-ministrului ca urmare a unei rezoluții sau moțiuni, în ambele Camere ale Parlamentului, sau numai –
în-tr-una dintre ele;
O decizie a prim-ministrului, bazată pe un nou act al Parla-mentului, sau o decizie luată în conformitate cu un instrument normativ existent sau regim similar; sau
O decizie a prim-ministrului în urma consultării sau chiar a acordului guvernelor locale din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.
Negocierile oficiale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană nu vor începe până când Marea Britanie nu va face o notificare scrisă prin care solicită retragerea din calitatea de stat membru al UE.
Parlamentul ar avea un rol în legătură cu ratificarea unui acord de retragere eventuală, în cazul în care acestea au fost supuse procedurii obișnuite de ratificare a tratatelor.
În conformitate cu secțiunea 20 a Legii de Guvernare și a Reformei Constituționale din 2010, un tratat nu poate fi ratificat decât dacă ministrul responsabil înaintează o copie în fața Parlamentului și o publică.
Într-o perioadă de 21 de zile tratatul este supus ratificării.
În cazul respingerii ratificării, ministrul poate înainta o nouă cerere de ratificare.
Nu există prevăzut un număr maxim de cereri de ratificare, ceea ce înseamnă că în cazul de față se poate merge până la termenul de 2 ani din art. 50 TUE.
Marea majoritate a parlamen-tarilor în prezent sunt în favoarea rămânerii în UE.
În conformitate cu dispozițiile articolului 50, calitatea de membru al Regatului Unit va înceta automat doi ani de la data la care Regatul Unit a notificat intenția sa de a părăsi UE. În cazul în care nici un acord de retragere nu a intrat în vigoare până la acea dată, perioada de doi ani ar putea fi prelungită cu acordul unanim al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
Procedura de ratificare a Tratatului descris mai sus nu se aplică în cazul tratatelor care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Legea Referendumului asupra Uniunii Europene din 2011 prevede că este necesară o lege națională în cazul oricărui tratat care ar încerca să modifice sau să înlocuiască TUE sau TFUE. În plus, un referendum ar trebui să aibă loc în cazul în care o propunere de modificare a TUE sau TFUE ar transfera puteri sau competențe de la Regatul Unit către UE.
Lansarea procesului de retra-gere din TUE și TFUE fără apro-bare parlamentară este oarecum ilegală.
În acest sens, există 7 acțiuni introduse la Curtea Supremă a Marii Britanii împotriva refe-rendumului, care susțin că ocolirea votului parlamentar în acest caz nu este conformă legii. Se așteaptă un verdict al instanței supreme abia în octombrie.
În cazul invalidării referen-du-mului, ar fi necesare două voturi parlamentare, unul pentru abrogarea tratatului de aderare din 1973 și unul pentru conformarea la condițiile prevăzute de legea din 2011.
Tratatul de aderare din 1973 nu a fost abrogat de Parlament.
Dacă Brexit-ul va rămâne defi-nitiv, Marea Britanie are mai multe alternative.
O primă alternativă este întă-rirea legăturilor cu Norvegia, dacă Marea Britanie va fi membră a AELS sau a SEE.
AELS (Acordul European al Liberului Schimb – Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția) reprezintă mai mult o zonă de liber schimb decât o uniune vamală, cum e UE.
SEE (Spațiul Economic Euro-pean – UE, Norvegia, Islan-da și Liechtenstein) permite un acces mai cuprinzător pe piața internă unică.
O alternativă importantă este orientarea spre lumea anglo-fonă (Commonwealth). În acest context nu trebuie uitat că India, cea mai mare democrație din lume, este o copie mai mult sau mai puțin fidelă a democrației engleze (principala diferență fiind aceea că India este republică parlamentară).
Relația specială cu SUA a rămas și va rămâne una dintre axiomele de bază ale politicii externe britanice, indiferent de guvernele de la Londra și Washington.
Este foarte probabil ca și Irlanda să copieze atitudinea britanică. Nu trebuie uitat faptul că în „Insula de smarald“ au fost necesare două referendumuri popu-lare pentru validarea Trata-tului de la Lisabona.
Ieșirea arhipelagului bri-tanic în afara spațiului comunitar ar încuraja și atitudinea de independență a Poloniei. Polo-nezii văd în americani și britanici cei mai puternici aliați ai lor pe plan extern, care să le ofere sprijin împotriva megalomaniei lui Vladimir Putin, amplificată de lași-tatea blocului germano-francez. De altfel, în cel de-al Doilea Război Mondial, sute de mii de polonezi au luptat în armata britanică, marea lor majoritate devenind cetățeni britanici după 1945, regăsindu-se în prezent în puternica și numeroasa diasporă poloneză din spa-țiul britanic.
Cea mai puțin fezabilă alter–nativă este adoptarea modelului elvețian, ceea ce ar implica încheierea unui mare număr de acorduri bilaterale cu UE.
În prezent, chiar și în condițiile prezumtivului Brexit, din păcate nici Franța sau Germania nu sunt un model de urmat. Angela Merkel pare încă tributară uneori trecutului de fostă utecistă RDG, iar în problema refugiaților pare că nu are nici o idee. François Hollande este complet abulic, principala lui prioritate fiind al doilea mandat.
Pentru evenimentele din 23 iunie vina este împărțită între Marea Britanie și UE.
Oricum, în ultima vreme, tema Brexit-ului nu mai este foarte actuală cum era în iunie, celelalte state membre UE moderându-și tonul refe-ritor la această problemă.
Din punct de vedere per-sonal, nu cred că Brexit-ul se va produce în mod real.
Iar dacă prin absurd se va produce, va însemna în-ce-putul procesului de dezin-tegrare a UE, pro-ces datorat mai ales incom-petenței, lașității și rigidității unor lideri europeni.
Actualii lideri europeni mi se par copii foarte puțin reușite ale celor din anii ’80-’90. Mie, personal, îmi este foarte greu să am încre-dere în actualii lideri europeni când în trecut eu și generația mea i-am avut ca modele pe Helmut Kohl, Ronald Reagan, François Mitterrand, Margaret That-cher, Jacques Delors, Vaclav Havel, Lech Walesa și alții.
Aș vrea să închei prin două citate:
Winston Churchill – „Curajul nu înseamnă numai să stai în picioare și să vorbești; curajul înseamnă și să stai jos și să asculți.“
Margaret Thatcher – „Niciodată nu trebuie să lupți contra cuiva, ci doar pentru a putea impune o idee.“
Citește și: Hamlet și UE: To Brexit or not to Brexit (I)
