10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCoaliția pentru Universități Murdare | OPINIE

Coaliția pentru Universități Murdare | OPINIE

Șefa autoasumată a comunității impostorilor din România, Ecaterina Andronescu, care spune totdeauna ce e corect, dar face altceva, a repurtat o mare victorie contra încercării timide a Ministerului Educației de a opri prăbușirea generalizată în impostură, eliminând CNATDCU din circuitul de verificare a plagiatelor individuale și școlilor doctorale, majoritatea fabrici de diplome doctorale pentru polițiști, oameni politici, magistrați, ofițeri de servicii secrete sau șomeri. Catastrofa era previzibilă, de asta i-am spus din luna decembrie lui Adrian Curaj să nu modifice nici o lege și să nu trimită nimic la Parlament, ci să folosească la maximum legea așa cum era, numind în Comisia de Etică a ministerului pe alde Mihai Șora, Radu Gologan, Nicolae Manolescu și așa mai departe. Patru asemenea oameni ar fi ajuns, că în lumea academică nu comisiiile verifică plagiatele, ci referenții anonimi, al căror număr poate fi infinit, pe specia-litate. Același lucru i l-am comunicat și lui Bogdan Murgescu când am refuzat să implic SAR în

CNATDCU și mai ales să deranjez alți oameni cu o încercare dinainte minată. Dar un grup de juriști din principalele universități a preferat să îi creeze, cu complicitatea Minis-terului, aceste oportunități dnei Andronescu, sfârșind cu un sistem în care oameni ca Andruh sau Viorel Barbu au devenit redundanți, iar problema a fost trimisă la cine a creat-o, adică la universitățile unde impostorii au deja majoritatea și care nu au fost în stare, cu vreo două excepții, să pedepsească nici pe aceia care au pus parafa pe lucrările „științifice“ ale unor deținuți de drept comun.După părerea mea, impostura universităților românești nu mai are rezolvare, deși SAR va face din acest an ce nu a făcut ministerul, adică va produce o evaluare a școlilor doctorale pe specialități. Vă spun de pe acum că în România există conducători de doctorat cu citate zero, adică niște impostori chiar pe față, cărora alți impostori le-au dat dreptul să conducă doctorate, că și în fruntea reformatorilor sunt oameni care în viața lor nu au trecut prin proba unui referat anonim și care își autopublică operele în propriile lor colecții fără vreo jenă, că întregi universități sau departamente (nu doar cele de apărare) ar trebui închise, nu reformate, că mulți dintre cei întorși de la doctorate din străinătate în România devin la rândul lor niște ratați, îi găsești cu citări zero zece ani după. De altfel, universitățile rămân deja fără studenți. La această stare de lucruri s-a ajuns printr-o enormă complicitate și o lipsă de exigență.

La ora asta stăm așa.

Cati Andronescu, care arată cea mai cinstită persoană din PSD, conduce de fapt Coaliția pentru Universități Murdare, care subminează de multă vreme orice standarde de inte-gritate academică. Marea miză a alegerilor este să pună odată capăt încercărilor noastre de a stopa declinul.

Cristian Bușoi, speranța liberală numărul unu, are un doctorat nu doar suboptimal (s-a făcut doctor în medicină cu echivalentul unei teze de masterat la SNSPA de 120 de pagini), ci – după cum reiese din raportul trimis mie de Universitatea de Medicină din Timișoara, care nu a avut curajul să pună un verdict, dar a aplicat un soft – și neoriginal, bucăți întregi sunt, de fapt, luate cu copy-paste.

Dat fiind că dna Andronescu a anulat incompatibilitatea dintre titlurile de rector și membru al Parlamentului, o să avem rectori cap de listă pentru PSD și PNL în noul Parlament.

Președinția tocmai a produs un discurs mai bun la lansarea anului școlar și începe trezirea de la ideea greșită că acolo unde problema principală a educației a ajuns impostura se poate reforma sistemul prin consens. Dar asta nu înseamnă că au vreo idee cum să tranziteze de la această noțiune de bază a președintelui, consensul, la una mai eficientă. Au jucat de partea bună la chestia asta cu ordonanța, și au pierdut, că asta e majoritatea și în Parlamentul actual, și cel mai probabil în cel viitor. O majoritate care se teme de exigențe, pentru că e o majoritate de impostori.

Studenții au protestat deja, sindicatele au fost de acord cu mai toate modificările legii, iar mi-nistrul Educației muncește să angajeze inspectori și directori de școală pe merit. Dar și ei pot fi cooptați sau eliminați după decembrie. Trebuie ca demersul numirii unor directori de școală și rectori apolitici să fie susținut de o forță parlamentară. Trebuie reintrodusă în Legea educației incompatibilitatea dintre pozițiile de management în educație și orice funcții politice, altfel și noul Parlament, cu rectori în el, va avea aceeași atitudine.

Societatea românească, dacă ar avea instinct de conservare, s-ar duce azi peste dna Andronescu și complicii ei, în Kiseleff și la Parlament. Dacă în toate PSD și PNL sunt cam la fel, cert în promovarea imposturii PSD conduce detașat. Tocmai ne-au dat un motiv să ne mobilizăm toți ca să-i împiedicăm să câștige alegerile, iar când ne mobilizăm toți știți ce urmează, și o știu și ei.

Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.

 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă