Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cine şi cum va umple vidul de putere din PDL?

Tom Gallagher 01.05.2011 - 20:48

Debilitatea maşinăriei de stat româneşti a fost evidenţiată, o dată în plus, prin oferta - probabil bine intenţionată - a UE de a trimite o serie de experţi europeni la Bucureşti în vederea optimizării atragerii ...

Share

Debilitatea maşinăriei de stat româneşti a fost evidenţiată, o dată în plus, prin oferta - probabil bine intenţionată - a UE de a trimite o serie de experţi europeni la Bucureşti în vederea optimizării atragerii fondurilor europene de către variile ministere. Spre deosebire de guvernele precedente, măcar cel actual nu a fost fudul, având decenţa să nu refuze cu un aer de superioritate sprijinul extern oferit şi să admită că atragerea fondurilor structurale continuă să reprezinte o problemă majoră pentru România. Ce-i drept, atât imaginea premierului, cât şi cea a Cabinetului ar fi avut şi mai mult de câştigat dacă Emil Boc îşi demitea fostul ministru al Muncii încă din ianuarie, din moment ce tot ştia de atunci despre şmecheriile lui Botiş - aşa cum a admis, senin, zilele trecute.

În prezent, Boc este neîndoielnic absorbit în mare măsură de bătălia pe care o duce pentru păstrarea şefiei PDL. Fostul edil al Clujului, al cărui stil de conducere s-a potrivit, aparent, cu firea mai sobră a ardelenilor, nu a avut însă priză în restul ţării, mai ales în sud - unde guvernarea sa a fost privită din start cu scepticism, probabil şi din cauza serioaselor carenţe de comunicare. Sudul ţării şi în special capitala par să prefere personaje mai făţarnice şi cu o distinctă aplecare către teatral. Iar primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, satisface pe deplin această foame pentru melodramatic a locuitorilor. Formula sa câştigătoare este simplă - mult zgomot pentru nimic, cu alte cuvinte ceva circ şi multe promisiuni goale care pot fie să-i amuze pe bucureştenii mai greu de dus cu preşul, fie, totuşi, să ajungă crezute de către sufletele mai ingenue. După autostrada suspendată, primarul a promis recent edificarea altor trei stadioane - toate pe perioada prezentului mandat -, precum şi găzduirea Jocurilor Olimpice de Vară din 2020 la Bucureşti, neelucidând dacă acestea ar urma să fie organizate tot sub un mandat de-al său sau nu.

Oprescu l-a învins, în 2008, pe contracandidatul său democrat-liberalul Vasile Blaga - care între timp este credidat cu şanse bune, dacă nu chiar pe post de favorit în cursa pentru şefia PDL. Lipsa de carismă a politicianului Blaga este evidentă, dar ea nu trebuie tradusă nici ca o slăbiciune şi nici drept semn de ineficacitate al potenţialului lider de partid. Ca fost şef al campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu, Blaga cunoaşte partidul probabil mai bine decât oricare alt pedelist. A avut permanent grijă să menţină legături strânse cu majoritatea liderilor locali, pe care nu i-a neglijat nici atunci când se afla în fruntea Ministerului de Interne. Cei care au sperat că Blaga se va demonstra reformatorul determinat să combată corupţia într-un minister în care numeroşi generali erau preocupaţi de angajări măsluite, pe bani grei, în instituţiile militare şi-au văzut însă înşelate aşteptările. Iar Traian Băsescu, a cărui relaţie cu Blaga a ajuns tensionată de o bună bucată de vreme, i-a reproşat până la urmă public o serie de lipsuri. Totuşi Blaga continuă să se bucure de sprijinul destulor filiale pedeliste, motivul fiind cât se poate de limpede: Vasile Blaga nu este reformatorul sau inovatorul impredictibil, drept care pedeliştii pot dormi liniştiţi, fără teama presiunilor morale atât de dezagreabile pentru cei mai mulţi dintre domniile lor. Privit dintr-o perspectivă conservatoare, este cât se poate de plauzibil ca Blaga să aibă perfectă dreptate încrezându-se în eficienţa electorală a mai-marilor locali lăsaţi să-şi exercite domnia după pofta inimii, nederanjaţi de nimeni şi nimic.

Până şi Ion Iliescu, arhitectul şubredei construcţii politice româneşti, admitea că în cazul unei ţări de mărimea României o regionalizare de facto de un fel sau altul este, până la urmă, inevitabilă. Dar viziunea lui Iliescu despre regionalizare era una limitată - ea începea şi se încheia cu PSD în calitate de partid al baronilor locali ajunşi atotputernici peste moşiile lor. Per se, regionalismul nu este un concept ignobil. Dar, atât timp cât ajunge instrumentalizat pentru a servi intereselor politice vremelnice şi deseori meschine - ca, de altfel, şi actualul sistem electoral -, este cât se poate de logic să fie privit cu maximă circumspecţie de către electorat. Una dintre iniţiativele lăudabile lansate de intelectuali în deceniul trecut a fost aceea a legitimizării conceptului de regionalizare ca urmare a prorocirilor ultranaţionaliste despre deschiderea unei cutii a Pandorei care ar conduce direct la secesiune. Traian Băsescu a recunoscut şi el că centralismul democratic este greu de aplicat într-o ţară cu geografia şi dimensiunile României, descentralizarea administrativă construită pe criterii nonetnice urmând să fie cuprinsă în setul de propuneri de modificare a Constituţiei ţării. Descentralizarea puterii este, aşadar, soluţia propusă de multhulitul tiran. Rămâne de văzut în ce măsură adversarii săi politici, dar şi noul lider al PDL - fie el Boc sau Blaga - vor agrea un asemenea pas care ar priva politicienii „de la centru" de o parte deloc neglijabilă a puterii lor.

Tom Gallagher este politolog britanic. Voluul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...