Aşa i-a strigat un pedelist din sală lui Cristian Preda când a spus că partidul ar face bine să fie cinstit chiar dacă pierde nişte voturi. La drept vorbind, pedelistul anonim are dreptatea lui: Preda nu e dintre ei, nu a pus nici afişe şi nici nu a participat la mânăriile locale, la afacerile cu retrocedări de terenuri, la învârtit voturi în partid şi în afara lui. „Cine eşti, bă, tu?” e doar expresia psihanalizabilă a modului în care au socializat acei oameni. Preda nu face parte dintre ei, e din alt film.
Am mare respect pentru toţi cei trei samurai care şi-au făcut harakiri politic în PDL, Preda, Macovei, Voinescu. Dar încercarea lor de a impune nişte reguli de integritate în partid pleacă de la ideea că regulile bune sunt cele care lipsesc. Or, nu este aşa: la PDL lipsesc oamenii care să aplice reguli bune. Deci, oricât ai rafina regulile, nu obţii mare brânză.
PDL avea deja nişte reguli, doar că nu le aplica. PDL avea chiar şi o comisie de etică presupus puternică, pentru că şeful ei este ales de către congres. Doar că atât şeful, cât şi comisia de etică au dormit în şoşoni în ultimii ani. A schimba acum din nou regulile etice e doar o tactică disperată a celor trei, care oricum nu prea au alte mijloace la îndemână decât să reaprindă mereu discuţia despre etică, în speranţa că poate prinde rădăcini.
Cea mai controversată propunere a lor – suspendarea automată din partid a celor trimişi în judecată – caută să rezolve prin mijloace excepţionale o problemă care nu se poate rezolva prin mijloace normale. Care ar fi fost normalitatea? Normal ar fi fost ca acea comisie de etică a PDL să analizeze cazurile de trimiteri în judecată şi să ofere opiniei publice răspuns la câteva întrebări: 1) acuzaţiile împotriva lui X sunt credibile sau e doar o căutare de nod în papură din partea procurorilor (cu argumente)?; 2) a abuzat X de funcţia sa publică / calitatea de membru al partidului?; 3) beneficiază X de asocierea cu partidul în timpul desfăşurării procesului, poate el intimida judecătorii prin funcţia ocupată, poate prejudicia imaginea partidului?
Dacă răspunsul era „da” la măcar una dintre aceste întrebări, comisia ar fi trebuit să îl excludă din partid pe X. Nu, nu-mi spuneţi că asta e treaba justiţiei. E şi treaba partidului, iar o comisie de etică adevărată ar trebui să facă o anchetă proprie, că doar de asta se numeşte „comisie”, şi nu „grup de cetăţeni care sparg seminţe”. Comisiile de anchetă independente sunt ceva banal în partidele (şi în guvernele) occidentale moderne. Dacă Cristian Boureanu nu a auzit de ele, asta nu înseamnă că ele nu există, ci doar că Boureanu mai trebuie să pună mâna să citească.
Nefăcând acest lucru, PDL a băltit în scandaluri nesfârşite. La care reacţia grupului Macovei-Preda-Voinescu a fost să propună o soluţie disperată: dacă nu există voinţă politică pentru o asemenea procedură de bun-simţ, atunci nu avem decât să suspendăm automat pe cei trimişi în judecată. Moment în care Boureanu &Co au dus dezbaterea într-o zonă unde le convenea: prezumţia de nevinovăţie. O idee atât de frumoasă şi de generoasă pe care reformiştii, pare-se, o calcă în picioare. Cum să nu fii de acord cu prezumţia de nevinovăţie?! Huo reformiştii, jos cu ei! O manipulare grosieră care nu ţine cont de context şi de modul în care a apărut acea soluţie, după lipsa de apetenţă a partidului pentru a aplica regulile deja existente.
Propunerea lor a căzut şi a rămas ca partidul să aplice de la caz la caz noile reguli. O perfectă frecţie la picior de lemn, pentru că e acelaşi partid care nu a aplicat nici regulile vechi. De ce o vor face cu astea noi? Nu o vor face.
Principiul suspendării automate nu e o regulă de aur care rezolvă toate problemele tuturor, oricând. Ba chiar poate duce la încurcături practice (dacă poţi scoate din partid orice adversar intern, să vezi ce creşte preţul corupţiei la procurori). Dacă PDL ar fi arătat că are voinţă şi că discută serios cazurile membrilor săi acuzaţi de corupţie, nu ar fi fost nevoie de aşa ceva. Ba chiar ar fi fost aberant ca grupul Macovei să vină cu o asemenea propunere. Suspendarea automată este o soluţie bună pentru problema pe care o avem cu PDL acum, anume faptul că nu fac nimic contra celor acuzaţi de corupţie. Am citit luni în România Liberă despre acuzaţiile aduse primarului Poteraş. O întreagă reţea de tip mafiot.
Primăria refuza să dea terenuri unor oameni care aveau dreptul la retrocedări, apoi nişte afacerişti bine conectaţi cumpărau proprietăţile la un preţ mai mic, moment în care, ca prin minune, problema se rezolva şi oamenii îşi primeau drepturile. Pentru asta e nevoie de oameni în primărie, la mai multe direcţii, de notari, de judecători. Acesta nu e un caz de corupţie în care Poteraş se trezeşte dimineaţa şi face o învârteală, e corupţie instituţionalizată. Să nu fi ştiut oamenii din filiala de partid de povestea asta? Doar primăria este plină de oameni de la partid, oamenii circulă între cele două, informaţiile astea despre un prejudiciu de 60 milioane de euro nu se poate să nu circule de colo-colo. Este asta doar treaba procurorilor, partidul nu se bagă?
Iar schema asta în care partidul beneficiază de reţelele de corupţie, dar se declară drept-credincios practicant al prezumţiei de nevinovăţie când procurorii deschid un caz e comună tuturor. Nu doar la PDL, pentru că e ironic să ne axăm atât pe PDL, care a încercat şi a eşuat să se cureţe, când celelalte partide nici măcar nu au încercat. Îl aud pe Victor Ponta cum îi condamnă pe reformiştii din PDL, declarându-i chiar mai ipocriţi decât pedeliştii obişnuiţi. E şi acesta un mod de a ieşi în faţă pe un subiect pe care tu ai bube în cap. Cum arătam în articolul de săptămâna trecută, Ponta s-a grăbit să declare că şi-a bifat obiectivul privind integritatea în PSD pentru că a trecut în statutul partidului de comisie de etică. Dacă asta se cheamă a rezolva problema, îl anunţ că e cu câţiva ani în urma PDL şi că respectiva comisie a PSD va fi tot o frecţie la picior de lemn în condiţiile actuale. PDL refuză să scape de cei acuzaţi de corupţie, dar măcar nu face mitinguri să-i apere.
Altfel, execuţia în direct a celor trei de către PDL arată că oamenii de acolo s-au plictisit să mimeze că sunt un partid altfel decât celelalte. Le-a plăcut să câştige voturi pe tema asta, au crezut că trimit la Bruxelles câţiva oameni cu imagine bună şi ăştia se vor juca de-a Europa şi nu o să-i deranjeze. Au avut noroc doar cu Traian Ungurean, ceilalţi nu au vrut să stea cuminţi. Asta aduce cu bancul acela despre salamul de pui. Ştiţi cum se face? Un cal şi un pui, un cal şi un pui. Cam aşa şi la PDL: au crezut că pui o Macovei şi un Preda la Bruxelles şi gata, lumea te crede că eşti onest şi altfel decât ceilalţi. Acum s-au enervat de comedie şi au trecut la „cine eşti, bă, tu?!”. Nu poţi schimba prin reguli bune un partid construit pe reguli proaste, pentru că oamenii deja au socializat şi construit reţele acolo. Dar poţi construi un partid nou pe reguli bune. Ceea ce am mai spus, îmi menţin părerea: cei trei ar trebui să plece la drum cu o construcţie nouă, oricum nu mai au viitor în PDL, nici măcar pentru faţadă.
