Știu că România tradițională nu se trezește decât hăt târziu, unii spun după Sfântul Ion, alții după 20 ianuarie. În loc de previziune și bilanț la vârf mai există un „hai să vedem ce se mai întâmplă“, din nefericire.
Previziunea, spre deosebire de spațiile unde „băieții de la sinteză“ sunt ași, presupune imaginație creatoare (a se citi neînregimentare mentală) și o gândire laterală (iată cum Edward de Bono ar trebui să devină lectură obligatorie în toate academiile care mai școlesc din când în când câte un ministru, mai nou câte un premier). Previziunile mele sunt mai jos, dar încurajez toți formatorii de opinie să vină cu propria versiune.
1. Administrația Trump preia conducerea Americii
Da, fostul proprietar al Trump Corporation, al Miss World, vedeta show-ului de televiziune „The Apprentice“ va fi cel care va avea codurile de la valiza nucleară începând de la 20 ianuarie. Nu există un „buton roșu“ decât în imaginația Hollywood-ului. Pentru România, putem spera la o politică de tipul Nixon, însă probabil vom fi din nou la o zonă de periferie. Urmează să vedem ce sprijin va mai acorda Departamentul de Stat DNA, urmează să vedem dacă relațiile comerciale se vor dezvolta, dacă se va insista pe acel 2% la Apărare, moment în care ar dispărea aproape complet spațiul bugetar de crescut pensii, tăiat taxe și crescut salarii, toate la pachet. Pe plan global, rămâne de văzut dacă vom continua un proiect sensibil, Cernavodă 3 și 4, cu țara pe care SUA o vor declara vădit „competitorul strategic principal“. Rămâne de văzut dacă o Americă revenită la realpolitik-ul lui Kissinger va sfâșia (din nou) estul Europei într-un deal cu Rusia, de această dată un deal global anti-chinez (containment).
2. Tot la începutul lunii ianuarie, Guvernul Cioloș pleacă, Guvernul Grindeanu se instalează
Nu suntem încă foarte conștienți, dar România va fi trasă brutal într-o direcție inversă decât actuala tendință. Nu fac parte din corul celor care stau cu drobul de sare mereu atârnat deasupra analizelor scrise sau a intervențiilor TV; nu va fi un cataclism, însă vor fi multe lucruri, să spunem politicos, radical diferite. În primul rând, dl Dragnea a anunțat că vrea un ministru „curajos“ la Justiție, ori cred că ultimul ministru așa cum îmi imaginez că ar vrea a fost doamna Stănoiu, alias Sanda, turnătoarea Securității. Apoi, nu îmi e clar dacă există consens pentru numirea unui șef SIE, iar Doi și-un Sfert sper să nu se transforme din nou într-un soi de SRI 2 pentru liniștea Palatului Victoria, cum era în 2004, anul la care România se întoarce în 2017, ca guvernare. Densitatea de școliți pe la urmașele școlii de la Băneasa în Guvern va fi un indiciu suplimentar pentru a vedea către ce ne îndreptăm sau dacă luminița de la capătul tunelului este de fapt farul locomotivei care se îndreaptă spre noi. Apoi, vom vedea dacă domenii precum educația sau sănătatea sunt și ele acaparate la vârf de decidenți din zonele respective, pentru a nu vorbi doar de Ministerul Apărării sau Ministerul Internelor.
3. Brexit-ul se conturează, UE devine un club mai închis și mai anchilozat
Efectele plecării Marii Britanii se vor vedea rapid, de pildă la conturarea unei majorități pentru o armată europeană care va dubla NATO, dincolo de fracturile lingvistice care se vor căzni să acopere evidența. Opoziția pro-business, anti-reglementare, pro-integrare suplimentară, pentru comerț liber și pentru un tratat de comerț cu SUA făcută de Marea Britanie cu o configurație fluctuantă de aliați est-europeni în sânul Uniunii va dispărea. Europa va continua să se încovoaie sub valul de imigranți care deocamdată sunt refugiați în Croația, însă inevitabil vor ajunge și peste graniță, într-o Românie puțin pregătită să aibă grijă de propriii refugiați. Vom avea grijă de refugiați sirieni dacă nu putem avea grijă de aurolacii din tunelurile de sub Gara de Nord, de copiii abandonați și instituționalizați, și încă avem, de pildă, aproape 98.871 de gospodării fără curent electric? România va avea de ales în mai multe rânduri, în 2017, între SUA reîntoarse către propriile interese și o Europă unde influența și tradiția transatlantică vor fi sub un asalt continuu, bezmetic.
4. PNL are ultima șansă de reformare sau alternativa de tip PNȚCD, cu sau fără Cioloș
Am spus public că Ilie Bolojan este singurul care poate face ordine în interior, Raluca Turcan poate doar cu o echipă mult mai solidă, iar Cioloș are o ultimă variantă de a se alătura, dar singur nu are autoritatea de a face ordine, mai ales după delimitarea ante-electorală care a deranjat profund. Revenirea lui la Bruxelles ar fi o pierdere pentru politica românească, însă e limpede că nu aparține prin stil acesteia și că, dacă va face pasul, are nevoie mai mult decât de video-uri cu casa țărănească din Sălaj. Chiar dacă a făcut o cascadă de gafe în ultima vreme, Partidul Național Liberal nu merită să ajungă la tomberonul istoriei, fie și pentru că e nevoie în continuare în România de o opoziție (da, am spus opoziție, nu blat!). Ar merita să amintim doar că în camera lui Ion C. Brătianu de la Florica existau doar câteva cărți de istorie (da, istorie), un pat de fier și o masă de lemn pe lângă celebrul jilț pe care s-au suit azi pigmeii.
5. Lumea post-factuală, dincolo de adevăr și minciună
Puțină lume înțelege că ultimele alegeri în România au consfințit victoria definitivă a propagandei zgomotoase asupra temeliilor fundamentale ale democrației care ar trebui să fie adevărul și datele brute, de preferință împărtășite între alegători și aleși. Suntem în era post-truth. În lume, devine tot mai greu să separi informația brută, realitatea, și să o smulgi din magma sulfuroasă de ciuntiri, poleire cu prejudecată sau propagandă pură.
„Puțină lume înțelege că ultimele alegeri în România au consfințit victoria definitivă a propagandei zgomotoase asupra temeliilor fundamentale ale democrației care ar trebui să fie adevărul și datele brute, de preferință împărtășite între alegători și aleși. Suntem în era post-truth.“
