Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cele trei mari staruri ale summiturilor G8 şi NATO

Ruxandra Paul 22.05.2012 - 18:28

Lista cu cei nominalizaţi îicuprinde, în primul rând, pe liderii statelor din G8, prezenţi vineri 18 mai şi sâmbătă 19 mai în pitorescul decor al pădurilor de la Camp David (Maryland): Barack Obama (SUA), ...

Share

Lista cu cei nominalizaţi îicuprinde, în primul rând, pe liderii statelor din G8, prezenţi vineri 18 mai şi sâmbătă 19 mai în pitorescul decor al pădurilor de la Camp David (Maryland): Barack Obama (SUA), David Cameron (Marea Britanie), Stephen Harper (Canada), Mario Monti (Italia), Francois Hollande (Franţa), Angela Merkel (Germania), Yoshihiko Noda (Japonia), Dmitri Medvedev (Rusia). Circa 14 % din populaţia planetei, 60% din produsul intern brut al lumii, 72 % din cheltuielile militare, la care se adaugă faptul că patru din aceste state (Franţa, Rusia, Marea Britanie, SUA) deţin 95 % din armamentul nuclear existent - iată de ce ei sunt cei mai bogaţi şi cei mai puternici.

Ar urma pe listă preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, invitat la summitul NATO. Acesta a cerut, cu multă demnitate, ca tranziţia în domeniul securităţii, către trupele afgane, să se încheie până la sfârşitul anului 2014, astfel încât războiul care durează de un deceniu să se sfârşească, iar ţara lui să nu mai fie o povară" pentru comunitatea internaţională.

Pe locurile 10 -11, la mare concurenţă, ar fi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, şi generalul american John Allen, comandant al forţelor NATO din Afganistan.

Aş încheia lista nominalizărilor cu două personaje din culise: Rahm Emanuel, primarul oraşului Chicago şi Garry McCarthy, şeful poliţiei din Chicago.

Şi totuşi, în mod paradoxal, un mare star al celor două summituri nu este înscris pe lista nominalizarilor. El este marele absent: VLADIMIR PUTIN, preşedintele Rusiei, care l-a desemnat în locul său pe Dmitri Medvedev, fostul preşedinte şi actualul prim ministru al Federaţiei Ruse. De ce a refuzat să participe, cu toate insistenţele lui Barack Obama, care nu a pregetat a schimba locul summitului G8 de la Chicago la Camp David pentru a-i face pe plac lui Putin? Ce se ascunde sub acest refuz?

Pot fi identificate vreo 8 motive:

1. Intenţia lui Putin de a-l sfida pe Barack Obama, care a încercat să îl folosească drept argument electoral, răstoarnă planurile actualului preşedinte american şi dă apă la moara adversarului său în cursa pentru Casa Albă, Mitt Romney. Resetarea relaţiilor cu Rusia este înscrisă de Barack Obama printre reuşitele primului său mandat, în vreme ce republicanul Mitt Romney susţine că resetarea a fost un eşec şi Rusia rămâne inamicul nr. 1 al Statelor Unite.

2. Al doilea motiv ţine de politica internă. Putin trebuia să-i desemneze pe viitorii miniştri, operaţiune deosebit de dificilă în contextul actual şi care, conform legislaţiei ruse, trebuia încheiată până la 15 mai, deci cu 4 zile înainte de summitul G8. Putin a evitat o participare precipitată, insuficient pregătită.
3. Mesajul absenţei lui Putin exprimă şi nemulţumirea acestuia faţă de modul în care Statele Unite tratează regimul său. Putin crede că SUA ar susţine, financiar şi politic, opoziţia rusă.

4. Puternice manifestaţii anti-Putin, brutal reprimate de poliţie, au avut loc la începutul lunii mai, iar absenţa din ţară a ţarului" ar putea încuraja forţele interne ostile actualului regim.

5. Instalarea scutului american antirachetă în Europa de Est (România şi Polonia) irită Rusia, care vede o ameninţare la securitatea ei.

6. Legea Serghei Magnitsky Act", aflată în stadiul de proiect în Congres, este o altă mare nemulţumire a lui Putin. Proiectul de lege poartă numele tânărului avocat mort în închisoare în 2009 şi prevede sancţiuni drastice pentru oficialii ruşi care nu respectă drepturile omului: interzicerea vizei pentru intrarea în SUA şi îngheţarea averilor. Deşi, în mai multe rânduri, Obama a declarat că nu sprijină proiectul, Putin a considerat că atitudinea Casei Albe este prea puţin fermă.

7. Prin acest afront, Putin a vrut să arate că el nu va alerga la primul semn venit din Statele Unite.

8. În plan militar, confruntarea s-a asprit în ultimii ani, îmbrăcând forma demonstraţiilor de forţă. Astfel, în 2009, Rusia a desfăşurat exerciţii militare la graniţa cu ţările baltice, tematica fiind cât se poate de ameninţătoare: invadarea ţărilor baltice şi atac nuclear contra Varşoviei. Recent, şeful Marelui Stat Major al Armatei Ruse, Nicolai Makarov, a vorbit deschis de o primă lovitură împotriva instalării scutului antirachetă în Polonia şi România. În revanşă, NATO pregăteşte ample exerciţii militare pentru anul viitor, pentru a reaminti Rusiei cine deţine supremaţia (The Economist).

Un alt star al celor două summituri este tot un şef de stat recent ales şi de-abia învestit, FRANCOIS HOLLANDE. Încă înainte de cele două summituri, presa americană i-a consacrat spaţii ample, editorialiştii încercând a descifra enigma victoriei lui Monsieur Pudding" în faţa lui Nicolas Sarkozy, favoritul americanilor.

Pe axa franco-germană, unii editorialişti au semnalat că relaţia foarte preţioasă a lui Sarkozy cu Angela Merkel este o mare pierdere pentru preşedinţia franceză (Los Angeles Times). Alţii însă, au salutat sfârşitul strategiei Merkozy", care, după o austeritate de 2 ani, nu a dat rezultate şi nu are nici o şansă să meargă, pentru bunul motiv că nici o criză din istorie nu s-a rezolvat datorită unor măsuri de austeritate ( Paul Krugman, The New York Times). Cert este că Monsieur Budincă", cu programul său economic, a fost pe val la summitul G8, susţinerea creşterii economice şi a înfiinţării de locuri de muncă fiind imperativul declarat din Comunicatul final. Cu stilul său Hollande a câştigat simpatia tuturor, fără să îi ierte pe Obama sau pe Cameron de câte o înţepătură bine plasată, pentru vina" de a-l fi susţinut pe Sarkozy.

Dar a ştiut să îşi susţină punctul de vedere, surprinzând prin fermitate şi abilitate la summitul NATO. Franţa îşi va retrage militarii din Afganistan până la finele anului 2012, cu doi ani înainte faţă de calendarul NATO, întrucât Hollande a promis acest lucru în campania electorală şi trebuie să îşi ţină promisiunile. Desigur, Franţa va contribui la pregătirea forţelor afgane pentru preluarea responsabilităţilor de securitate, prin programe de formare şi prin consilieri. Dar suma de 200 de milioane de dolari pe an, - cât ar trebui plătit de Franţa din cei 4 miliarde de dolari pe an acordaţi de NATO, după 2015, pentru un Afganistan stabilizat, prosper şi sigur - rămâne ... negociabilă.

În fine, primul star a fost marele amfitrion al celor două summituri, BARACK OBAMA. In finalul primului său mandat la Casa Albă, ca o încununare a eforturilor sale pe linia idealului urmărit, ca un bilanţ, dar şi ca o promisiune din agenda electorală în curs, cele două summituri au constituit o evaluare a situaţiei lumii în care trăim, cu soluţii economice, politice, militare etc. Marele merit rămâne valoarea de model a acestor summituri, ele prezentând concret, practic, modul de lucru într-o lume globalizată, unde fiecare depinde de ceilalţi şi toţi trebuie să asume responsabilităţi pentru fiecare.

Ca la toate summiturile, forţele anti-Obama, pacifiştii sau anti-capitaliştii au găsit ocazia de a se manifesta pentru a-şi face auzit glasul. Un maximum ar fi trebuit atins la summitul NATO, când veteranii urmau să protesteze dând înapoi medaliile primite în războiul din Afganistan. Manifestaţia veteranilor trebuia să fie paşnică, dar lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la violenţă, presa notând ca în piaţa Palatului Congreselor erau mai mulţi poliţişti decât manifestanţi, ceea ce, desigur, a dăunat imaginii lui Obama. Consemnul era ca forţele de ordine să protejeze fără a înspăimânta", evitând brutalitatea. În 1968, tot la Chicago, Convenţia Democrată a generat scene de violenţă stradală care, prezentate de televiziuni, au determinat eşecul lui Hubert Humphrey în cursa pentru Casa Albă.

Barack Obama (marele amfitrion), Francois Hollande (supriza momentului) şi Vladimir Putin (marele absent) - iată cele trei mari vedete ale summiturilor 2012. Dar cine este pe locul întâi, pe locul doi sau pe locul trei al acestui clasament, doar viitorul o va arăta şi prima întrebare este dacă peste cinci luni va mai fi Barack Obama preşedinte al SUA.


Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...