Acum, ca am lamurit din titlu care este opinia mea fata de primul presedinte al republicii, ii invit pe membrii familiei sa ma dea in judecata. Ar fi un proces foarte interesant, in care libertatea de opinie ar trebui pusa in balanta cu dreptul la buna reputatie al unui… tiran. Libertatea de opinie este indeobste pusa in balanta cu diverse alte principii. Cu securitatea nationala, de pilda. Cu dreptul la protectia vietii intime, atunci cand jurnalismul afecteaza nevinovati. Mai nou, cu necesitatea de a nu ofensa sentimente religioase (o contrapunere gresita din start, dar aceasta este alta discutie). In fiecare dintre cazurile de mai sus judecata este complexa: cand avantajam libertatea de expresie si cand celelalte principii? Care este binele mai mare servit prin libertatea de expresie?
Iata ca acum au ajuns unii, la televizor, sa puna in balanta libertatea de exprimare cu dreptul unui dictator mort de a nu fi ofensat. Chiar am ajuns la asa ceva? Imaginati-va ca am fi discutat subiectul acesta in legatura cu Hitler. Saracul Adolf a fost atat de nedrept tratat de istorie si de artisti!!! De la Chaplin, care l-a facut un smintit nevrotic in "Dictatorul", pana la excelentul film despre ultimele sale zile, "Der Untergang". Minutios bazat pe fapte si relatari ale martorilor, filmul arata ca saracul Adolf era in stare avansata de descompunere psihica si oscila intre crize de furie si apatie bleaga. Daca nu ati vazut filmul in sine, trebuie sa fi vazut pe YouTube miile de parodii care s-au facut dupa secventa in care Hitler o ia razna (in film, pentru ca afla ca o armata pe care o astepta la Berlin exista doar in capul sau, insa parodiile il fac sa o ia razna pentru tot felul de motive simpatice, de la esecul Windows Vista la victoria lui Basescu la referendumul de suspendare).
Daca nu va convinge paralela Ceausescu-Hitler, ar trebui totusi sa observati ca piesa "Ultimele ore ale lui Ceausescu" este similara cu filmul mai sus amintit: prezinta rece, bazat pe fapte, caderea dictatorului. Ambele sunt reconstituiri istorice. Cum ar fi sa vina un urmas al lui Hitler, sa ceara bani pentru folosirea imaginii si sa spuna ca reconstituirea istorica strica imaginea inaintasului? Eventual, ar trebui sa facem filmele istorice cu un urmas al tiranilor pe platou, sa fim siguri ca dictatorii ies inalti, frumosi, vorbesc bine si tunator ca Amza Pellea in "Mihai Viteazul".
L-am vazut la Realitatea TV pe ginerele lui Ceausescu indrugand prostii despre ce ii spunea Ceausescu lui Kissinger la o intalnire si ce vizionar se dovedise prostovanul in ce priveste viitorul politicii internationale. Frumos exemplu de toleranta exagerata a democratiei: facem apologia dictatorilor, nu mai ramane decat sa le aparam onoarea in justitie. E drept, exista un precedent: in Rusia, nepotul lui Stalin l-a dat in judecata pe autorul unei carti care a scris ca dezaxatul lor a omorat oameni in Gulag. Iar justitia rusa a tinut partea nepotului.
Avem deci doua modele: Germania, unde ar fi de neimaginat ca cineva sa se apuce sa apere juridic onoarea "nereperata" a lui Hitler, si Rusia, unde statul protejeaza activ memoria lui Stalin impotriva criticilor. In Romania, parem a fi undeva la mijloc: statul nu se ingrijeste de memoria lui Ceausescu, dar urmasilor li se permite sa-i apere imaginea, inclusiv prin justitie.
Avocatul Ceausestilor spune ca numele lui Ceausescu nu trebuie ridiculizat. Serios? Adica putem ridiculiza numele politicienilor actuali, putem face misto de Basescu, Geoana, Nastase, Udrea, dar Ceausescu are dreptul la o pozitie privilegiata. Cand ar trebui sa fie invers: Ceausescu nu se poate bucura de protectia in spatiul public de care are parte un cetatean normal. Dupa ce ai facut praf o tara 25 de ani, s-ar zice ca esti mai expus criticii decat alti oameni.
Iar Ceausescu a fost un criminal care a impuscat tarani care nu se lasau colectivizati, in anii ’50, in Vrancea (prostul nu avea liceu, dar se facuse general de Securitate). Ceausescu a fost un bolnav psihic care se vroia adulat de multimi in niste spectacole grotesti. si care inca sunt profund umilitoare pentru acest popor. Cand vad imagini cu literele "Ceausescu" formate din oameni in miscare ma simt umilit. Asa cum ma simt umilit cand imi aduc aminte ca ma buluceam la coada ore intregi sa cumpar salam si, in acelasi timp, ma invatau la scoala sa-l iubesc si sa spun poezii despre "Tovarasu’", pentru ca el are grija de toti copiii tarii. Ma apuca furia cand ma gandesc la asta si imi pare ridicol ca acum discutam serios despre dreptul lui Ceausescu la propria imagine. Au fost oameni distrusi pentru ca au vrut sa faca sindicate libere, au fost oameni torturati pentru ca au strigat "Jos Ceausescu!".
Acelasi "Ceausescu" care este protejat astazi de OSIM, o institutie a democratiei care da dovada de prostie crasa cand accepta ca dictatorii au nevoie de protectie, chiar si pentru produse comerciale. La aceeasi dezbatere de la Realitatea TV participantii il dojeneau pe ginerele dictatorului pentru intentia de a opri piesa de teatru, dar au cazut de acord ca Ceausescu merita protejat impotriva trivializarii. De pilda, zicea cineva, nu se poate sa apara figura lui pusa peste un fund de femeie in vederile trimise de pe litoral. Serios? Trebuie sa protejam figura gretosului dictator, sa nu cumva sa se simta vexat ca e pus pe un fund sexy. Mie imi pare razbunarea bunului-simt si a umanitatii din noi: un tiran nebun si trist, umilit de un fund sexy. De ce ar trebui sa interzica statul asemenea carti postale? Care este binele pe care il protejam? Nu reusesc ca inteleg in ruptul capului cum am ajuns sa discutam despre dreptul dictatorilor de a nu fi vexati.
P.S. Cei care vor sa comenteze articolul scriind vesnica prostie cu "cat a construit Ceausescu…" sunt rugati sa se uite pe geam la ce face zapada dintr-un oras inghesuit, construit fara parcari, si sa explice de ce "geniul Carpatilor" nu a acceptat ideea ca oamenii au nevoie de masini in orase. si poate se gandesc la multe alte cazuri in care viata noastra inca mai este afectata pentru ca prostul respectiv avea opinii despre orice si decidea totul.
