Ce facem mai departe

Alina Mungiu-Pippidi 18.01.2012 - 20:39

Demonstraţiile de stradă din România, oricât de diverse motivaţiile şi variate exprimările, sunt un fapt indiscutabil pozitiv. Motivul este foarte simplu: că principala explicaţie a proastei noastre guvernări şi a ...

Share

Demonstraţiile de stradă din România, oricât de diverse motivaţiile şi variate exprimările, sunt un fapt indiscutabil pozitiv. Motivul este foarte simplu: că principala explicaţie a proastei noastre guvernări şi a corupţiei politice, care a persistat şi chiar a crescut în condiţiile unei urmăriri judiciare mai curajoase şi mai profesionale (DNA), este absenţa oricărei presiuni normative dată fiind slaba capacitate de acţiune colectivă a românilor. Sondajul valorilor umane ne plasează pe ultimul loc din Europa, împreună cu Albania, la capitolul societate civilă.

Era firesc ca, în 1990, românii să fie o populaţie dispersată, egoistă, în care fiecare individ căuta să supravieţuiască pe urma celorlalţi, că asta produc tiraniile, dar acest lucru e cu totul anormal douăzeci de ani mai târziu şi, cu toate astea, situaţia persistă. În douăzeci de ani au crescut doar asociaţiile religioase, nici una dintre acele asociaţii civice sau caritabile la nivel comunitar din Occident care fac din comuni-tăţi principalii cenzori ai comportamentului elitelor locale nu s-a dezvoltat la noi, sau la una - de exemplu, la Roşia Montană - există zece pseudoasociaţii comunitare sponsorizate de grupuri de interese. Statul şi partidele au fost ocupate să ne hiperreglementeze, să ne cumpere sau să ne persecute, de ajutat nu a ajutat nimeni. Uitaţi‑vă la Estonia, singura ţară cu scor în verde la Standard & Poor's, cel mai bine guvernată ţară din Est, e singura care are un program operaţional pe fonduri europene integral dedicat societăţii civile.

La început de săptămână, când am plecat eu din Bucu-reşti, societatea civilă instituţionalizată se pregătea să se pronunţe public în sprijinul manifes-tanţilor paşnici, într-o demonstraţie de unitate cum nu am văzut de mult. Asta nu înseamnă că suntem de acord cu tot ce cere lumea din stradă (personal, felicit pe cei care au ridicat peste tot bannere cu „Vrem guvern competent!"), sau măcar între noi, ci că ne alăturăm părerii străzii că stilul actual de guvernare, cu decizii unilaterale şi radicale, dar fundamentări netransparente, cu austeritate pentru sănătate şi transferuri bugetare discreţionare în schimbul voturilor în Parlament sau la urne, e contrar bunei guvernări. În timp ce închide spitale şi plă-teşte medici cu 300 de dolari pe lună, puterea actuală iartă de datorii regii şi companii de stat şi susţine că subfinanţarea Sănătăţii nu există, şi în orice caz în proiectul legii retrase asta era o chestiune cu totul secundară. Vă aduceţi aminte de beizadeaua Benea, de 26 de anişori, fiica tatălui ei, director de loterie pedelist (tura asta), care era director de formare a diplomaţilor la Institutul Diplomatic Român? Am refuzat - ca mai toată societatea civilă - să ne întâlnim cu dl Baconschi, care s-a gândit să ne cheme la dialog săptămâna asta. Acum şase luni, când i-am cerut să re-nunţe la dra Benea, a preferat să ne ignore. Vă daţi seama că micuţa câştigă mai mult pe lună decât orice medic din România, chiar profesor universitar doc-tor? Şi că întreaga instituţie a IDR este o sfidare a austerităţii, ca şi multe altele (am deschis o listă de agenţii de acest gen care ar trebui pur şi simplu închise, vă rog scrieţi pe www.romaniacurata.ro şi propuneţi pentru FMI o listă alternativă de tăieri ale bugetului de cheltuieli faţă de cea a guvernului).

La ora asta, mai toată societatea civilă tradiţională a ieşit şi ea din casă, ecologişti, antico-rupţie, ne-am alăturat medicilor de familie care erau acolo printre primii şi care erau abuzaţi de celebra casă de asigurări de sănătate de ceva vreme. E timpul protestelor. Dar acolo unde acţiunea colectivă este spontană, fără lideri şi mare organizare, riscăm să ni se întâmple ce ni s-a întâmplat la Revoluţie. Protestul, cu totul legitim, să fie furat, denaturat, folosit. Şi să profite alţii, fără ca pe fond să schimbăm nimic. La ora asta, Dan Diaconescu e deja preocupat că USL va profita mai mult decât el. Şi că veni vorba, aş vrea şi eu să ştiu care mai e situaţia lui juridică, că lumea se pregăteşte să-l voteze, durează cam mult clarificarea asta.

Traian Băsescu merită ce i se întâmplă. Ieşind din cadrul constituţional pentru a lovi într-un om căruia îi reuşise deja reforma, în numele unei reforme viitoare, al cărei plan era pus la îndoială şi de Banca Mondială, şi de FMI, şi de ex-perţii din România, într-un sindrom al infailibilităţii care a adus aminte de Ceauşescu, el a lăsat jos singurul scut care poate apăra un şef al statului. Anume legea şi îndreptăţirea pe care ţi-o dă faptul că vrei să faci bine. Nimeni nu e infailibil, oricine se poate înşela, dar trebuie măcar să faci proba că ai fost de bună-credinţă.

Aroganţa cu care toate procedurile de adoptare a politicilor publice au fost călcate în cazul Legii sănătăţii a depăşit orice limită, de la lăsa-rea pe seama unor legi ulterioare a pachetului de bază fără de care nu se poate calcula impactul legii de faţă, la absenţa studiului de fundamentare cerut de articolul 33 din Legea 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la promovarea sa peste capul ministerului (care a trimis un memorandum cu rezerve) şi al guvernului în general, până la invocarea asumării răspunderii. Argumentul că dacă puterea nu îşi asuma răspunderea pe Legea educaţiei nu aveam un bacalaureat de cinci stele e hilar. Starea proastă a educaţiei era cunoscută foarte clar şi specific prin testul PISA, care descoperise că vreo 40% din elevi sunt practic analfabeţi. Rezultatul PISA e un indicator de politică publică per-fect, măsoară direct problema.

Numărul de picaţi la bac - nu, pentru că poate să însemne şi că aveam un liceu prea umflat, o programă inadecvată, subiecte prea grele etc. etc., deci, de fapt, nu avem cum să ştim ce măsoară (descopăr cu stupoare că, în climatul de propagandă creat, trebuie să adaug scuzele mele că fac asemenea remarce profesioniste şi anulez dreptul la opinie al celor needucaţi faţă de cei educaţi). Bacalaureatul a fost un exemplu de proastă guvernare, iar într-o ţară normală ai putea imputa cuiva că a băgat mâna în buzunarul părinţilor şi şcolilor şi a cheltuit sume enorme să cumpere insta-laţii de videosupraveghere, asta în şcoli fără conexiune la internet şi unde elevii nu au computere! Era destul să schimbe subiectele pe un test-grilă şi nu mai era nevoie de camere şi deci de cheltuieli!

În anul 2011 eu am organizat o consultare în comun cu Minis-terul Justiţiei pe strategia anti corupţie, a durat luni de zile, am strâns de la toată lumea po-ziţii, inclusiv ce a scris lu-mea pe site am tipărit şi dus în teanc, de la discuţii nu a lip-sit nimeni, inclusiv oameni cu care m-am înjurat de multe ori (colegi de-ai mei, indignaţi, îmi dădeau mesaje că X sau Y nu ar trebui invitat), a fost totul cum trebuie. Vezi însă că subiectul nu interesează direct punga nimănui, secretarii de stat erau OK, la fel funcţionarii publici, nu erau mize de câştig sau pierdere financiară ca la alte legi, iar ministrul a patronat din umbră cât se poate de corect. Dacă nu ne consultă nimeni pe alte lucruri (pe nimeni), dacă ies cu proiecte întregi de legi gata scrise, şi nu de cărţi albe, e pentru că vor, de fapt, să nu se ames--tece nimeni în treburile lor, aşa s-a ajuns la consultări între Crăciun şi Bobotează, sau la acel articol din proiectul Sănătăţii în care se spunea că CNAS se poate, la rigoare, sfătui pe viitor cu asociaţiile profesionale, altfel face regulile singur. E vorba de acel CNAS pe care şeful statului voia să-l lichideze de ineficient şi corupt; proiectul, de fapt, îl punea în situaţia să facă regulile jocului.

Opoziţia vrea alegeri anticipate. Şi are dreptate, după aşa ceva orice guvern normal ar demisiona. Numai că expunerea directă a lui Traian Băsescu face redundantă demiterea guvernului. Guvernul a rezistat, dovadă că un secretar de stat a trebuit făcut să plece, amestecul preşedintelui a fost neconstituţional, iar  cine ar tre-bui să plece ar fi el. Dar el nu va pleca, nici acoliţii de gradul 1, de genul Udrea, şi plecarea altora e pur şi simplu irelevantă. Ce să mai vorbim de credibilitatea lui Traian Băsescu ca persoană care desemnează un guvern de tehnocraţi?

Societatea civilă a trecut, după săptămâna asta, în opoziţie clară şi a crescut brusc în forţă şi întindere teritorială. Întrebarea este cum putem instituţionaliza acest tip de opoziţie, să-l folosim pentru alegeri corecte (că după Legea sănătăţii ne aşteaptă alte legi împinse unilateral, votul prin corespondenţă, reorganizarea teritorială, schimbarea sistemu-lui de vot), iar după alegeri, pen-tru controlul puterii de atunci. Şi eu propun trei lucruri: să ne păstrăm distanţa faţă de opoziţia politică, a cărei prin-ci-pală grijă ar trebui să fie nu insurecţia, ci construirea unei alternative competente şi cre-dibile, să le vedem miniştrii din umbră ieşind, ca să ştim ce ne aş-teaptă, să propunem nişte reguli fundamentale de practică a bunei guvernări la care toate partidele, şi alea care pleacă, şi alea care vin, să subscrie public şi să ieşim în stradă, paşnici, spirituali şi solidari, ori de câte ori e nevoie şi cât mai des posibil, că fără asta creăm monştri.  

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin

Citește totul despre:

Comentarii

loading...