Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Căutăm opoziţie, rugăm seriozitate!

Tom Gallagher 07.01.2013 - 18:59

Până recent, mai exact până astă-toamnă, crezusem că ameninţările la adresa ordinii democratice, precum şi abilitatea preşedintelui de a supravieţui tentativei de puci vor duce, volens nolens, la întremarea PDL şi ...

Share

Până recent, mai exact până astă-toamnă, crezusem că ameninţările la adresa ordinii democratice, precum şi abilitatea preşedintelui de a supravieţui tentativei de puci vor duce, volens nolens, la întremarea PDL şi la o campanie energică a fostului partid de guvernământ. Astăzi nu-mi rămâne decât să constat cât de amarnic m-am înşelat.

Pe parcursul campaniei electorale, PDL a strălucit printr-un vid imens la nivel central, după ce mai-marii partidului au decis că fuga e sănătoasă, abandonându-şi colegiile bucureştene pentru a-şi asigura supravieţuirea politică via varii cotloane ale ţării. Enigmatica ARD a fost năşită în pripă şi a sucombat, aparent, la fel de rapid, deoarece nimeni nu s-a obosit cu un veritabil tur de forţă electoral pentru a explica votanţilor dezideratele ei. Spus mai pe şleau, pe întreg parcursul campaniei ARD a epatat strict prin inerţie şi defetism.

Marele pericol care planează asupra anului politic 2013 este perpetuarea acestei pasivităţi, ba chiar extinderea ei asupra anului electoral 2014. Deocamdată nu se întrevăd semne că opoziţia de centru-dreapta pare dispusă să înveţe din greşeli şi să se concentreze pe o ofertă electorală notabil mai bună cu ocazia alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de la anul - asta, dacă USL nu decide până atunci să scutească românii de efortul alegerii succesorului lui Traian Băsescu prin transferul acestei decizii de la popor la Parlament.

PDL este departe de a fi singurul fost partid de guvernământ ieşit strivit dintr-un scrutin parlamentar. În ultimele 20 de luni, acelaşi lucru s-a întâmplat în Spania, Canada şi Japonia. Perdanţii occidentali nu au renunţat însă atât de uşor: în Canada şi Spania, stânga moderată înfrântă la urne depune între timp eforturi asidue în vederea unui comeback cât mai grabnic, mizând pe o prezenţă constantă atât în cadrul unor instituţii autonome, cât şi al grupurilor sociale specifice. Iar în Japonia Partidul Democratic, fost de guvernământ, a avut nevoie de exact o săptămână pentru a-şi înlocui liderul după înfrângerea suferită la legislativele din decembrie.

În România însă, greii PDL care au supravieţuit tsunami-ului electoral vor prefera cu mare probabilitate să mizeze în continuare pe tradiţia improvizaţiilor inepte în vremuri de dificultate politică, mai exact pe reforme interne pur cosmetice şi pe tergiversarea oricăror decizii dureroase - strategie care a devenit de mult regula, nu excepţia în partid. Până acum, nici dimensiunea înfrângerii şi nici şocul aferent nu par să fi generat vreo determinare notabilă în privinţa recâştigării fostului bazin electoral.

În schimb, există destule semne că Vasile Blaga şi restul conducerii actuale vor încerca să prezerve acele particularităţi ale PDL care au alienat o mare parte a electoratului tradiţional al dreptei - unul care continuă să existe pentru formaţiuni care înţeleg necesitatea avansării unor oferte serioase şi viabile. În absenţa oricăror presiuni interne, Blaga&Co. vor fi indiscutabil tentaţi să încurajeze hibernarea politică în propriile rânduri, reducând turaţia maşinăriei politice până la nivel de stand-by. PDL va ajunge, probabil, un partid-carcasă, mulţumindu‑se să fie un canal colector pentru potenţialii nemulţumiţi din USL care flirtează cu defectarea după niscaiva bătălii pierdute pentru ciolan. În cel mai fericit scenariu, PDL ar putea redeveni un combatant politic demn de luat în seamă în condiţiile unei potenţiale schisme în USL cauzate de o combinaţie de factori - cel mai probabil o degradare accentuată a situaţiei economice cuplată cu acerbe rivalităţi personale.

În cel mai pesimist scenariu - şi, din păcate, cel mai plauzibil - PDL-ul va imploda, rolul principalului partid de opoziţie revenindu-i ca atare caragialescului PP-DD. Acesta va mima, în cel mai bun caz, combat-ul politic cu puterea - asta dacă nu se topeşte în USL încă din start. Se prea poate însă ca Victor Ponta să dorească să-şi mai adauge un titlu în CV - anume pe lângă cele de premier, co-lider al USL şi şef de partid şi pe cel de lider de facto al opoziţiei prin susţinerea discretă a forţelor de inerţie din interiorul PDL. O astfel de mişcare ar fi net în avantajul său, imaginea externă a noului cabinet Ponta neavând decât de câştigat de pe urma absenţei acuzelor opoziţiei despre abateri de la democraţie. Cu un deceniu în urmă, Adrian Năstase visa cu ochii deschişi la o asemenea opoziţie de faţadă, susţinând că în România opoziţia ar fi inimaginabilă fără prezenţa PNŢCD în Parlament. Astăzi, visul lui Năstase are toate şansele să fie împlinit de către copilul său de suflet.

Demisiile prompte ale lui Cristian Preda şi Sever Voinescu din funcţiile de conducere pe care le deţineau în PDL pot fi interpretate atât ca un refuz de a face parte dintr-un partid mumificat, cât şi drept indiciu că nu se aşteaptă la o renaştere phoenixiană a acestuia. Totuşi, PDL încă mai este suficient de puternic pentru a putea sponsoriza un succesor viguros - trebuie doar s-o şi vrea. Forţa Civică şi Noua Republică au reuşit ambele să-şi facă intrarea în Parlament, părând să dispună de lideri hotărâţi să nu se dea bătuţi din start în faţa USL. PDL are, aşadar, la dispoziţie opţiuni în vederea identificării acelor calităţi necesare antamării unei formaţiuni de centru-dreapta autentice.

În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, decizia sa privind reluarea combat-ului politic cu Ponta pe ultima sută de metri a campaniei electorale s-a dovedit pe cât de neinspirată, pe atât de inutilă. Criticile sale sterile la adresa socialistului şi capacităţii sale de guvernare nu au ajutat ARD cu nimic - ba dimpotrivă, s-ar zice. Eforturile preşedintelui în vederea menţinerii României pe orbita occidentală au fost şi sunt, desigur, absolut lăudabile. Dar cum cu o floare nu se face primăvară, Băsescu ar face bine să reflecteze urgent la metode de motivare a forţelor politice neaoşe în vederea menţinerii ţării pe această cale.

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...