Acum mai bine de un deceniu, spre sfârşitul guvernării CDR, se discuta despre schimbarea calendarului electoral. Pe atunci se examina posibilitatea decalării alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare, ceea ce oferea prilejul unei dezbateri privind virtuţile şi limitele democraţiei electorale. Astăzi tot calendarul electoral se discută, doar că acum nu decalarea, ci cumularea alegerilor este prioritatea. Şi, între timp, democraţia electorală devine din ce în ce mai puţin credibilă.
Problema centrală a democraţiilor este asigurarea legitimităţii guvernării. Iar cea mai simplă, dar şi cea mai nesigură dintre formele legitimităţii este cea care se câştigă şi se reconfirmă prin vot. Că alte forme de legitimitate sunt mai stabile şi mult mai mobilizatoare s-a văzut pe 25 octombrie, când legitimitatea imparţială a Regelui Mihai, confirmată de timp, a intrat în coliziune cu fragila legitimitate electorală şi părtinitoare, câştigată cu o diferenţă de doar 0,1% de Traian Băsescu. Iar lipsa de legitimitate a guvernanţilor face guvernarea o aventură fără final previzibil.
Participarea reală şi benevolă a cetăţenilor la influenţarea şi luarea deciziilor politice este răspunsul la sfidarea legitimităţii care diferenţiază democraţiile funcţionale de cele formale. Iar una dintre formele de conectare a politicii la dinamica societăţii, cea mai simplă, constă în diversificarea calendarului electoral. Or, dimpotrivă, în România, din motive electoraliste, tendinţa este tocmai contrară: reducerea momentelor electorale la minimul posibil.
Tendinţa partitocratică a sistemului de partide româneşti, vizibilă încă din ultimii ani ai guvernării cederiste, s-a accentuat continuu până într-acolo încât afectează coerenţa proceselor politice. Şi dacă partitocraţia – un fel de rău necesar – există aproape peste tot în Europa, partidele nu îşi pot permite să neglijeze presiunile sociale şi economice fără să plătească. Iar diversificarea calendarului electoral, prin faptul că asigură consultarea mai frecventă a cetăţenilor, mai ales acum, în timp de criză, ar putea racorda partidele la problemele societăţii. Partidele ar avea astfel posibilitatea să testeze periodic electoratul şi să procedeze la adaptarea politicilor, iar electorii ar putea să reacţioneze. S-ar putea realiza astfel şi testul democraţiei care pentru Adam Przeworski, cunoscut politolog american de origine poloneză, înseamnă că guvernele pot pierde alegerile. Pentru Przeworski democraţia nu este altceva decât un sistem care reglează conflicte astfel încât să se realizeze un echilibru între diferitele componente sociale. Iar dacă nici alegerile nu mai acţionează ca un factor de echilibru, atunci nu doar democraţia, ci şi orice formă de legitimitate se volatilizează. Iar efectele pot fi devastatoare!
Probabila cumulare a alegerilor este dorită acum doar pentru că ar putea accentua tendinţa de bipolarizare, poate chiar de bipartitism, a sistemului de partide românesc şi ar avantaja astfel partidele aflate la guvernare. Dar funcţio-nalitatea şi legitimitatea unui sistem de partide depind nu doar de mecanica electorală, ci şi de modul în care constrângerile electorale creează un anumit spaţiu politic, atât pentru organizarea sistemului concurenţial, cât şi din perspectiva strategică.
Cristian Pîrvulescu este analist politic
