Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Călătorie în infern

Tom Gallagher 26.11.2012 - 19:57

Există o primă dată pentru orice - mai ales în cadrul originalei democraţii româneşti, unde până şi popii şi elevii de şcoală generală au ajuns să manifesteze întru susţinerea unui edil arestat pentru fapte de ...

Share

Există o primă dată pentru orice - mai ales în cadrul originalei democraţii româneşti, unde până şi popii şi elevii de şcoală generală au ajuns să manifesteze întru susţinerea unui edil arestat pentru fapte de corupţie. Mă şi mir că cei o mie de năvodăreni n-au mers mai departe, introducând autoflagelarea în instrumentariul protestatarilor „de serviciu" ai ţării. Astfel de manifestări aruncă în derizoriu concluziile nenumăratelor sondaje de opinie autohtone şi europene, potrivit cărora românii deplâng în proporţie covârşitoare prevalenţa corupţiei în ţara lor.

Din nefericire pentru România, nu trupele de rebeli, organizaţiile mafiote sau teroriste sunt cele care îşi permit să calce în picioare regulile menite a asigura domnia legii, ci însăşi cetăţenii de rând. S-ar zice că românii sunt din ce în ce mai puţin deranjaţi de corupţia omniprezentă - mai ales atunci când un membru al familiei ajunge printre beneficiarii fenomenului sau când cel acuzat de corupţie, fie el din administraţia centrală sau locală, o face pe Robin Hood, susţinând sus şi tare că a păcătuit doar de dragul oamenilor. Într-o ţară în care însăşi pilonii ei, Biserica şi guvernul, se coboară să susţină un primar încolţit de procurorii anticorupţie, moralitatea colectivă este indubitabil la pământ. Probabil că la următoarea înfăţişare a lui Dan Voiculescu în faţa instanţei bucureştenii vor trebui să se aştepte la proteste în masă din partea unor concitadini şi/sau a altor cetăţeni ultravirtuoşi sosiţi din varii colţuri ale ţării. Până una-alta, românii au noroc că printre ei nu s-au găsit încă indivizi dispuşi să urmeze exemplul atentatorilor-kamikaze şi să se arunce în aer ori de câte ori procurorii DNA sau inspectorii ANI iau în vizor un politician corupt sau incompatibil - că la câţi „pătaţi" are ţara, mă tem că numărul populaţiei ar scădea într-un ritm accelerat.

Un parlament care persistă în interpretarea eronată a termenului „imunitate" şi se face scut în jurul colegilor cu probleme de natură penală pare a fi, în concluzie, mai reprezentantiv pentru electoratul român decât şi-ar fi imaginat sau dorit o bună parte a acestuia. În 2008, calitatea precară a candidaţilor de toate culorile a fost criticată în numeroase dezbateri, deziluzionarea cetăţenilor faţă de evoluţia procesului democratic în România conducând în final la o prezenţă la vot de sub 40%. Din moment ce românii par a se fi consolat între timp cu domnia mediocrităţii şi chiar a submediocrităţii, o mai mare prezenţă la urne în decembrie este cât se poate de probabilă. Nici pleiada de candidaţi bizari ai USL şi nici eşecul ARD privind identificarea unor candidaţi net superiori adversarilor politici într-o serie de zone importante nu au condus la critici acerbe, darămite la proteste în toată regula faţă de jalnica ofertă avansată cetăţenilor. De confruntări televizate între rivali mai notabili ce să mai vorbim - partidele par să fugă de ele ca dracu' de tămâie. Zilele acestea, coaliţia îşi permite luxul unei campanii bazate pe un program de guvernare fantasmagoric, în timp ce Ponta evită abil orice situaţie care ar putea permite comparaţii cu oferta ARD, mizând pe cultivarea resentimentelor împotriva PDL şi a lui Traian Băsescu pentru a distrage atenţia de la bătaia de joc prezentată pe post de ofertă electorală a USL.

În orice democraţie autentică, obiectivul alegerilor parlamentare este unul triplu: selectarea celui mai viabil program de guvernare, testarea capacităţii de lidership a principalilor rivali politici pretendenţi la exercitarea puterii la nivel naţional şi, în fine, identificarea unui număr de indivizi ce pot reprezenta cel mai bine interesele electoratului. Nici una dintre cele trei reguli de aur nu se aplică scrutinului din 9 decembrie, care aduce mai degrabă a ritual de încoronare a unei găşti relativ dubioase şi al cărei unic merit pare să se reducă la faptul că nu înghite pedeliştii, „băsiştii" şi ideea apariţiei unei clase meritocratice în general.

Dacă parlamentarele din decembrie vor conduce la victoria covârşitoare a unei alianţe dominate de membri de o calitate extrem de îndoielnică, românii ar face bine să nu se lamenteze câteva luni mai târziu despre prăbuşirea democraţiei în ţara lor. Pentru a putea funcţiona fie şi la nivel de avarie, democraţia presupune, totuşi, un efort colectiv. Când retoricii naţionaliste a USL îi vor urma, la anul, acţiuni pe măsură, românii vor fi nevoiţi să accepte faptul că s-au izolat de Europa şi lumea democratică de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Cu cât victoria USL va fi mai mare, cu atât mai dură va fi trezirea la realitate - când milioane de alegători vor înţelege că s-au eschivat de la responsabilitatea de a-şi căuta reprezentanţi capabili să augmenteze statul şi naţiunea printr-o mai bună legiferare, preferând să-şi lase legislativul pe mâinile unor grupuri de interese de-a dreptul venale.

Deşi mă doare s-o spun, românii par să accepte mocirla în care se scaldă cu destulă dezinvoltură, având o memorie dureros de scurtă cu privire la o serie de dezastre din istoria lor recentă - la care s-a ajuns pentru că şi în acele momente şi-au neglijat obligaţiile democratice. În mitologia greacă, Styx este, precum se ştie, unul dintre fluviile Infernului - cel care separă lumea viilor de tărâmul morţilor. Numele său derivă din cuvântul grecesc ce denotă ură şi groază, astfel că Styx înseamnă „Râul urii". Astăzi, românii se scaldă în ură şi par determinaţi să pornească într-o nouă călătorie în infern. Uite, din păcate, că în astfel de cazuri biletul este de regulă doar dus.

Tom Gallagher este politolog britanic.  Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...