„Brâncuși e al meu. Eu donez.“ Așa este cunoscută campania demarată de Guvernul României pentru cumpărarea uneia dintre capodoperele lui Constantin Brâncuși – Cumințenia pământului. Sculptura aparține patrimoniului cultural românesc, este parte a tezaurului național și a fost realizată în 1907, se pare, dintr-un bloc de calcar găsit de Brâncuși în catacombele Parisului.
Criticii și istoricii de artă socotesc Cumințenia pământului ca fiind una din operele care marchează în mod evident desprinderea definitivă a lui Brâncuși de Auguste Rodin. Cu un an înainte, acesta îl invitase pe Brâncuși să lucreze la el în atelier după anii petrecuți la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Pa-ris, dar Brâncuși a refuzat și a rostit celebra frază „Nimic nu crește la umbra marilor copaci“.
Cumințenia pământului a fost expusă pentru prima dată la București în 1910, la Expoziția Tinerilor Artiști. Din 1911, a devenit proprietatea arhitectului Gheorghe Romașcu. Acum se află în proprietatea moștenitorilor acestuia și poate fi admirată la Muzeul Băncii Naționale a României.
Dincolo de importanța artistică a operei lui Constantin Brâncuși, dincolo de, poate, partea spectaculoasă a valorii acestei sculp-turi – prețul de cumpărare este de 11 milioane de euro –, proiectul cumpărării Cumințeniei pământului are o componentă fundamentală: solidaritatea noastră în fața unui lucru pozitiv. Noi, românii, am fost mereu solidari în fața evenimentelor negative, ne-am unit forțele împotriva răului, așa cum s-a întâmplat la Revoluția din 1989, sau, mai recent, după tragedia de la Colectiv. Am strâns bani pentru oameni bolnavi, pentru copii aflați în suferință, am donat bani pentru acțiuni de curățenie și ecologizare a pădurilor sau pentru salvarea câinilor fără stăpân. Inițiative lăudabile, acțiuni care ne-au făcut cinste, dar care au fost solidarizări pentru a rezolva o problemă socială.
Acum este altfel. Guvernul nu are toți banii, iar achiziția sculpturii Cumințenia pământului prin subscripție publică poate fi o probă de so-lidaritate firească și pozitivă, chiar dacă vremurile pe care le trăim sunt departe de așteptările oamenilor.
Am văzut o serie de personalități ale culturii noastre, și nu numai din mediul cultural, implicându-se în această campanie. Sunt români de care suntem mândri, care contează în viața noastră publică și care au decis să doneze pentru cumpărarea sculpturii, dar să și îndemne românii să participe. Așa cum a fost și celebra campanie “Dați un leu pentru Ateneu“ de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-au strâns 500.000 de lei (de aur), iar Ateneul a fost ridicat în numai doi ani.
Am citit și puncte de vedere care se opun achiziției Cumințeniei pământului. Un economist cunoscut spunea că, fiind parte a patrimoniului, sculptura nu poate părăsi țara, așa încât, oricine ar deține-o, ar deține-o în România. Prin urmare, de ce am da atâția bani ca să devină proprietate a statului?
Pot înțelege astfel de abordări și pot fi de acord că trebuie să fim, ca stat, chibzuiți cu orice resursă, pentru că trăim vremuri tulburi, iar ansamblul societății românești nu trăiește la nivelul de decență firesc pentru o țară europeană. Am scris deseori despre problemele din sistemul de sănătate al României și am militat deschis pentru un management eficient, transparent, fără niciun fel de risipă. Am amendat erorile de câte ori am putut și am făcut nenumărate apeluri la diriguitorii statului să se uite cu atenție la felul în care, plecând de la starea sănătății, funcționăm ca societate.
Dar cumpărarea prin subscripție publică a lucrării lui Constantin Brâncuși Cumințenia pământului este un altfel de proiect. Este un proiect care arată voința și maturitatea unei societăți care, deși frământată și cu multe probleme, are resursele să transcendă vremurile și să se solidarizeze în numele unui monument al culturii noastre. Așa cum trebuie să avem grijă de copiii noștri, îngrijirea sănătății noastre ca neam este fundamentală. Aducerea integrală în pa-trimoniul românilor prin împroprietărirea noastră concretă cu această operă este de natură să ne facă să stăm mai bine în picioare, cu spatele mai drept și fruntea mai sus.
Nu vorbesc despre mândrie în sens de emfază aici. A sta cu fruntea sus este o chestiune de demnitate. Demersul lansat de Guvern prin Ministerul Culturii este, în cele din urmă, o invitație la demnitate.
Personal, Cumințenia pământului îmi inspiră foarte multă smerenie. Cred că așa se cuvine să ne apropiem de acest monument, cu smerenie. Smerenia ne face mai buni. Putem fi mai buni și de aceea cred că trebuie să ne mobilizăm pentru a reuși să spunem, așa cum se spune în această campanie de strângere de fonduri, că Brâncuși este (și) al meu. Prin urmare, eu donez!
