13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBoc i-a pus coarne lui Basescu

Boc i-a pus coarne lui Basescu

Ca o sotie plictisita de faptul ca barbatul ei are un serviciu important, care-i solicita prezenta aproape tot timpul, PD-L il insala pe Traian Basescu, punandu-i coarne cu orice trecator prin fata domiciliului conjugal. Iar sotul, incantat de munca sa aducatoare de iluzorii satisfactii profesionale, stie, dar se preface ca nu a vazut nimic.
Inceputul a fost timid. Mai intai, Vasile Blaga, ghidonat in campanie de o echipa de cosmar, a pierdut alegerile pentru Bucuresti. Fieful electoral al presedintelui a devenit acum o importanta rampa de lansare pentru viitorul sau contracandidat, Sorin Oprescu. Acesta fiind si primul cu care PD-L i-a pus coarne presedintelui. Dar Oprescu macar e baiat finut.

Ca sa se razbune si mai mult ca e neglijata, sotia PD-L s-a uitat mai bine prin cartier si a gasit niste adevarati "baieti de baieti". Specialisti in violenta verbala, in limbaj obscen… Intai a fost Becali. Apoi au urmat peremistii. Asa ca PD-L l-a invitat in dormitor si pe Mitica Dragomir. si, considerand ca o orgie l-ar irita si mai tare pe sotul indiferent, au chemat-o si pe Mona  Musca, colaboratoarea Securitatii. Compatibila cu PRM, partid intesat de fosti ofiteri ai politiei politice. Pentru ca Basescu a ramas si de aceasta data pasiv, desi parea ca regreta sincer crimele comunismului, disperata sotie l-a adus in pat si pe cel care l-ar vrea intemnitat direct in "puscaria mafiotilor" pe sotiorul ei drag.

Vazand ca nici asa nu merge, vechile ganduri sinucigase au inceput s-o bantuie din nou pe biata sotioara neglijata. Ultimul pas catre autodistrugere al PD-L ar fi depunerea unei motiuni de cenzura in plina campanie electorala. Care sa treaca beneficiind de voturi ale PRM si PSD. Ideea generala – "Vedeti, toti sunt la fel!" – ar genera cresterea procentului de absenteism. Pe langa asta, PNL s-ar catara pe valul de simpatie obtinut de orice victima care stie sa se planga eficient de ororile la care a fost supusa. Cat despre PSD, n-ar pierde nimic. Desi Mircea Geoana se face de ras la televizor, liderii sai trudesc prin judete ca niste furnicute, intuind ca acolo trebuie sa-si concentreze eforturile pentru uninominal. Iar Tariceanu si-a pregatit deja un discurs prin care se va tangui ca, in vreme ce Guvernul are treaba, altii, vezi PSD, PRM si PD-L, il fac sa piarda vremea prin Parlament, obligat sa raspunda motiunilor simple fara numar.

Oricum, dusmanii familiei pedeliste lucreaza cu spor. C.V. Tudor numeste si acum Raportul Tismaneanu "o mizerie scandaloasa", tragand astfel o palma peste obrazul celor care i-au intins o mana nesperata de ajutor aducandu-l in prim-planul politicii pe cel aflat la coada ei. Liderul PRM depune la Senat o initiativa legislativa ce prevede amanarea pana in 2012 a votului uninominal, insinuand ca s-ar bucura inclusiv de sustinerea unora de prin PD-L, el stiind, de altfel, ca Traian Basescu a insistat, mergand pana la referendum, pentru schimbarea sistemului electoral.

 

Orice ar face, orice ar spune liderii PD-L acum despre alaturarea celor trei nume – Basescu, Vadim, Becali –, nu vor putea opri gurile social-democrate si liberale sa insiste obsesiv pe aceasta tema in campanie. Ori pe cei care anticipeaza deja un exod al nemultumitilor din PD-L catre alte partide insinuand: "Vedeti, oamenii normali nu se pot intelege cu Traian Basescu".
PSD, PNL, iar acum PRM se intrec in a-i oferi sotiei depresive fiole cu otrava. Ea le accepta cu recunostinta. Este coplesita de ideea sinuciderii. Nu se mai poate opri.

Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...
Ultima oră
Pe aceeași temă