Ascensiunea lui Dan Diaconescu pe scena politică reflectă, odată în plus, incapacitatea societăţii româneşti de a identifica personaje apte să reprezinte interesele şi nevoile ei. Campionii electoratului român sunt şi astăzi de cele mai multe ori aventurierii, şmenarii şi ipocriţii. Populismul particular unui număr impresionant de politicieni şi agreat, aparent, de un număr şi mai mare de alegători este consecinţa tristă şi, probabil, inevitabilă a unei lungi perioade de dictatură în răstimpul căreia instituţiile statului însărcinate cu supravegherea şi manipularea populaţiei au prohibit constant libertatea de gândire şi acţiune.
Populismul deşănţat pare să fie astăzi principala provocare pentru stânga aflată la guvernare. Operator cinic şi versatil, Diaconescu nu a avut probleme în a expune limitele puterii PSD într-un timp record. În vremurile guvernării Năstase, ar fi fost aproape imposibil ca responsabili precum Remus Vulpescu, numiţi în funcţii sensibile, să ia o plasă de asemenea anvergură în cadrul privatizării unei mari întreprinderi. Atât Ion Iliescu, cât şi Adrian Năstase s-au demonstrat de regulă abili şi încrezători în capacităţile lor de a descurca iţele întortocheatelor afaceri ale statului postcomunist. După ce PSD a ajuns pe băncile opoziţiei, noii guvernanţi au reuşit, cum-necum, în decursul a şapte ani remodelarea şi modernizarea unui stat preluat aproape frânt. Comparativ cu predecesorii săi actualul premier pare complet rupt de realitate, nerealizând defel că mai şi trebuie să muncească în fruntea guvernului, nu doar să dea ordine televizate iar apoi să aştepte senin ca ele să fie executate milităreşte.
Încet-încet, Ponta începe să se dumirească că Traian Băsescu este departe de a fi singurul monstru prezent pe meterezele USL. Pentru PSD, Băsescu a constituit de fapt un un liant preţios, membrii partidului mobilizându-se în această vară exemplar, până la ultimul om, pentru asediul redutei prezidenţiale. Acum însă Ponta se vede confruntat cu cineva care îl devansează net în materie de tupeu, tertipurile lui Dan Diaconescu ducând deja la tensiuni serioase în rândurile USL. După ce PNL a preferat să paseze “cartoful fierbine” Oltchim în totalitate PSD a mai şi sărit să blameze public o serie “grei” socialişti pentru a-l fi lăsat pe Diaconescu să participe la procesul de privatizare a unei societăţi cu o asemenea pondere socio-economică. Dacă Ponta decide în final că impactul electoral al investitorului “strategic” DD s-ar putea dovedi prea mare pentru gustul USL şi al său, tot patronul OTV iese câştigător – va clama non-stop până la parlamentarele din decembrie sau chiar până la următoarele prezidenţiale că “investiţia poporului” a eşuat din cauza maleficilor “ciocoi de la USL” care l-au împiedicat să salveze combinatul şi ţara.
Situaţia lui DD este una ideală pentru orice populist. În mod cert, nimeni nu şi-l poate imagina petrecând de-acum zi şi noapte la Oltchim pentru a administra falimentarul combinat sau pentru a elabora strategii de redresare a acestuia. Gestul de a investi, aparent pe cât de altruist, pe atât de subit în petrochimia autohtonă pentru a ajuta mii de salariaţi ajunşi la ananghie rămâne unul extrem de îndrăzneţ – chiar şi pentru un populist. Indiferent de finalul tragic sau comic al privatizării Oltchim, DD şi-a sesizat şansa şi a exploatat-o din plin în avantajul său personal precum şi a vehiculului său politic, PP-DD. Notorietatea sa vădit ascendentă îi va face lui Ponta zile curând fripte, dat fiind că premierului îi va fi din ce în ce mai greu să joace rolul politicianului preocupat zi şi noapte de soarta şi binele poporului.
O bătălie pe terenul populismului, şi încă una împotriva lui DD, nu este una în care Victor Ponta ar intra din postura de favorit. Liderul PSD recurge, ce-i drept, neîncetat la populisme, dar retorica sa este una pur mecanică, fiind vorba doar de un alt automatism inept deprins de la mentorii săi. Mănuşa populistă nu are cum să-i vină unui reprezentant al infatuatei elite politice bucureştene – nu i-a venit nici lui Năstase, nici lui Geoană. Iar în comparaţie cu ei, Ponta s-a dovedit până acum doar mai arogant şi lipsit de scrupule, nicidecum însă mai empatic, ager la minte sau ferm în ceea ce priveşte leadership-ul partidului sau guvernului. Discutabilele trăsături i-au folosit totuşi la ceva – a avut până la urmă parte de o ascensiune neaşteptat de rapidă. Dacă nu va şti să pareze însă provocările lui Diaconescu, va ajunge curând într-o fundătură politică. În mod cert, DD îi poate da mai mult de furcă decât i-a dat pe vremuri Vadim Tudor lui Ion Iliescu. Pentru Diaconescu scandalul este un element vital, pe când precaritatea situaţiei economice a ţării, dar mai ales materiale a românilor – ambele agravate de nebunia politică coregrafiată de premier în această vară – îi oferă oxigen pentru luni bune de atacuri non-stop asupra lui Ponta, PSD şi USL. În special în sudul ţării, DD are toate şansele să atragă votanţi din segmentul electoral până acum fidel PSD.
Dacă se va demonstra că pentru Diaconescu afacerea Oltchim a meritat din punct de vedere politic, atunci USL va fi nevoită să tranşeze cât mai rapid spinoasa chestiune a prezidenţiabilului lor. Pentru că pe mâna lui Crin Antonescu riscă să piardă – nici cei mai săraci cu duhul nu votează pentru un pseudopopulist ofilit, infatuat şi agresiv faţă de oricine perceput drept impediment în calea visului său despre o viaţă de faraon dusă la Cotroceni până la adânci bătrâneţi. În dulcea sa naivitate, Victor Ponta pare să creadă că poate rezolva problema ameninţării apărute la adresa hegemoniei USL cu niscaiva acuze despre înţelegeri oculte între Dan Diaconescu şi PDL. Pesemne că încă nu a realizat cât de mult l-a expus dezastrul Oltchim. Românii în schimb au văzut ce era de văzut – un premier mai puţin prompt în reacţii ca de exemplu adversara sa politică declarată Elena Udrea şi mai puţin chibzuit decât multhulitul Emil Boc. Au văzut, cu alte cuvinte, un premier de mâna a doua.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
