Acum cativa ani, vizitand muzeul postului de radio BBC de la Londra, m-a incantat un detaliu legat de istoria "buletinelor de stiri". In anii '30, se intampla uneori ca prezentatorul sa inceapa o emisiune spunand "astazi nu sunt stiri" si sa treaca apoi la altceva, sa anunte un reportaj, muzica sau teatru radiofonic. Fraza mi se pare incredibila si plina de o sinceritate pe care intre timp mediile de informare si-au pierdut-o. Ce post de radio, ce post de televiziune ar avea astazi curajul sa ne spuna "dragi ascultatori, dragi telespectatori, nimic din ce se intampla in lume nu are suficienta importanta in acest moment ca sa va rapim timpul si atentia, asa ca trecem la altceva".
Stirile au devenit, intre timp, o hrana cotidiana. Suntem, de fapt, suprainformati, ceea ce nu inseamna ca stim cu adevarat ce se intampla in lume. Ni se ofera zilnic mii de stiri, ceea ce nu inseamna ca ajung la noi si stirile esentiale. Pe de o parte, suntem avizi de stiri si pe de alta parte le uitam imediat. Nimic nu ne mai emotioneaza cu adevarat, desi fiecare buletin de stiri este, de fapt, in proportie de 90 la suta o lista de orori.
Comportamentul nostru in fata stirilor a devenit aberant, dupa cum aberant este si comportamentul celor care ne pregatesc si ne difuzeaza stirile. Era o vreme cand prezentatorul incepea o stire prin pozitionarea geografica si temporala a informatiei. De exemplu: "Irlanda de Nord. La Belfast s-a produs un nou atentat azi dimineata la ora 7. Cinci persoane au fost ucise". Acelasi tip de stire este formulata astazi cu totul altfel. Ea devine: "Cinci morti – este bilantul unui nou atentat comis la Belfast, in Irlanda de Nord, azi dimineata la ora 7".
"Atacul" frazei este deci diferit, accentul cade imediat pe pierderile umane. Pentru ca stirile, astazi, nu se mai comunica, ele "se vand". Punerea lor in pagina, ca si ierarhia stirilor intr-un jurnal sunt tot atatea proiectile emotionale. Ascultatorul sau telespectatorul trebuie "atins" din prima, atentia sa trebuie captata si retinuta cat mai mult timp cu putinta. Pe fondul concurentei dintre mediile de informare, cele capabile sa instituie cel mai subtil si cel mai spectaculos scenariu dramatic castiga cei mai multi adepti.
Cum urgenta este captarea emotionala a publicului, putine medii de informare isi mai permit sa-si analizeze stirile. Analiza cere ceva mai mult timp si ceva mai multa concentrare intelectuala, or, omul de astazi este grabit. Motiv pentru care lista de morti a zilei devine aproape suficienta. Jurnalele internationale se succeda si se aseamana astazi ca doua picaturi de apa: dupa mortii din Irak urmeaza mortii din Orientul Apropiat si eventual mortii din alte atentate comise in lume. Uriasa concentrare de ziaristi in zonele in care se moare nu inseamna insa ca ei sunt acolo pentru a ne informa, ci pentru a ne supraalimenta cu imagini-soc. Mediile de informare cu monopol international isi mentin mai multi ziaristi in Orientul Apropiat decat in toata Africa si America latina. Si pe buna dreptate, nu de acolo vin imaginile cele mai violente, cele mai socante, cele mai insistente, care ne fac sa credem ca acolo se joaca soarta lumii? Miile de africani care mor de SIDA sau de foame, milioanele de copii care se sting incet in sutele de mii de ateliere clandestine din Asia nu sunt subiecte destul de spectaculos pentru a fi tratate zilnic. Dependenti de imagini cum suntem, am ajuns chiar sa credem ca ierarhia stirilor propusa de mediile de informare internationale este cea buna, fara sa ne alarmam de fenomenul mimetismului informational. Si totusi, cat de stravezie este manipularea cand sute de mii de posturi de radio si de televiziune isi incep buletinele de stiri cu aceleasi subiecte si le continua cu aceleasi subiecte, intr-o ordine aproape identica!
Sute de mii de oameni, astazi, asculta stirile la radio, in masina, mergand spre birou. Iar seara, ca hipnotizati, dau drumul la televizor pentru a vedea aceleasi stiri in imagini. In acest reflex se ascunde fenomenul unei dependente crescande de imagine. Aproape ca stirile nu mai au valoare astazi daca nu ne parvin filmate. Iar acolo unde nu s-a filmat nimic, bineinteles ca nu s-a intamplat nimic.
Si mai grav este insa faptul ca sub presiunea bombardamentului informational ne-am format o platosa de anticorpi fata de stiri. Din ce in ce mai mult avem nevoie seara, inainte de culcare, nu atat sa stim ce se intampla in lume cat de o portie de imagini violente. Stand la masa, cu sotia si eventual cu copiii, ne uitam la jurnal. Ascultam ororile zilei, vedem cadavre, sange, oameni impuscati, femei plangand, copii urland, criminali arestati de politie, escroci adusi la tribunale, catastrofe naturale, accidente de circulatie si asa mai departe. In mod normal, dupa un asemenea sir de stimulari emotionale ar trebui sa iesim in strada cu o dorinta teribila de a schimba lumea numaidecat. Dar nu se intampla asa, faptul ca ne credem informati ne relaxeaza, ca si cum ne-am fi facut datoria fata de lume. Si ne continuam seara cu alte imagini violente, cu un film politist, de groaza sau de aventuri, pentru a merge apoi la culcare cu creierul total spalat.
