Aristina e fericită. Au venit americanii! | OPINIE

Marius Ghilezan Actualizat: 19.07.2017 - 15:27
Marius Ghilezan

73 de ani de aşteptare. E mult, e puţin? Debarcarea în Normandia a fost mai rapidă. Salvată la Ialta, Grecia ne-a zâmbit dispreţuitor.

Share

73 de ani de aşteptare. E mult, e puţin? Debarcarea în Normandia a fost mai rapidă. Salvată la Ialta, Grecia ne-a zâmbit dispreţuitor.

Mătuşa Aristina are 86 de ani. E unul dintre supravieţui­torii grupului de rezistenţă din Ţara Lăpuşului. A scris o carte emoţionantă, apărută sub îngrijirea regretatului Romulus Rusan la Fundaţia Academia Civică. Relatările sale sunt de necrezut: la un moment dat, într-o casă – cu podul oferit ca adăpost partizanilor – se ţinea o şedinţă de partid la sfârşitul căreia, stropit cu horincă, cei ascunşi i-au auzit pe proaspeţii comunişti cântând refrenul pe care l-am folosit ca titlu al cărţii: „Să trăiască partizanii/Până vin americanii“. Povestea Aristinei Pop Săileanu e de scenariu de film, dar n-are cine să o ecranizeze.

Bunicii noştri s-au prăpădit aşteptând americanii. Ţin minte că un unchi de-al meu a stat sub pod, în Bega, o săptămână. De frica cizmelor roşii. Alţi semeni de-ai săi au luat calea munţilor.

Jumătate de secol de teroare. De jug. De robie.

Tatăl Aristinei, Nicolae Pop, şeful rezistenţei din Munţii Ţibleşului, a fost executat în 1953 de Securitate, fără judecată. Deşi condamnată la 20 de ani de temniţă, Aristina a supravieţuit.

Când o parte a poporului s-a lăsat călcat în picioare de sovietele ocupante, o serie de bărbaţi nu au renunţat. În numele libertăţii s-au zidit în peşteri sau au dormit ani de zile pe prici. Nu au abdicat. S-au ascuns în munţi, organizând cea mai crâncenă rezistenţă din Europa de Est. Toţi au sperat în zorii libertăţii.

În iunie 1944, avioanele americane au bombardat Bucureştiul şi rafinăriile de la Ploieşti. După 73 de ani, s-au reîntors, dar în calitate de aliaţi.

Desfăşurarea de trupe Getica Saber Guardian 17 de la Cincu, în cadrul celui mai mare exerciţiu militar al NATO din 2017, repre­zintă un omagiu pentru eroii noştri care n-au mai prins bucuria eliberării. Cinci mii de militari din şase ţări, aproape şapte sute de mijloace de luptă şi treizeci de aparate de zbor au prezentat o demonstraţie unică, într-un câmp tactic de apărare. Nu departe de „Făgăraşii rezistenţei noastre“ au survolat avioane de luptă F16, MIG 21 Lancer, elicoptere de atac Apache.

Cred că sufletul adormiţilor s-a bucurat că jertfa lor nu a fost zadarnică.

Directorul exerciţiului „Noble Jump 2017“, generalul britanic Ian Cave, a declarat că exerciţiul militar a fost o oportunitate fantastică pentru NATO de a aduce laolaltă opt dintre cele douăzeci şi nouă de ţări aliate pentru a demonstra capacitatea de a ope­ra în sud-estul Europei. În poli­gonul Getica, soldaţi din Norvegia, Anglia, Germania, Spania, Polonia, Albania şi Statele Unite ale Americii au făcut o demonstraţie de forţă.

Dislocarea tactică a trupelor şi echipamentelor participante la exerciţiul  „Noble Jump 2017“ a fost coordonată de Divizia multinaţională de sud-est a NATO de la Bucureşti, sub comanda generalului de brigadă Ovidiu Uifăleanu. 

Un român să conducă trupele aliate pe teritoriul ţării noastre? Asta e de notat în caietele de şcoală şi de povestit nepoţilor.

Întrebat dacă aceşti militari ar putea descuraja Rusia, Iohannis a răspuns: „Bineînţeles că pot şi cred că o fac“. Frumos răspuns: „Of course they could. I think they do“. În engleză are o rezonanţă specială. Păcat că preşedintele nu a fost chestionat şi despre rezistenţa eroică a poporului român contra ocupantului sovietic.

Aristina e fericită. Au venit, în sfârşit, americanii. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...