Arhetipurile noastre prezidenţiale şi Constituţia

Camil Roman 09.02.2012 - 20:09

De când cu nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la postul de premier, Crin Antonescu îşi dă din nou ochii peste cap de grija democraţiei. De câţiva ani, omul e în general speriat de calitatea acesteia de la noi ...

Share

De când cu nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la postul de premier, Crin Antonescu îşi dă din nou ochii peste cap de grija democraţiei. De câţiva ani, omul e în general speriat de calitatea acesteia de la noi din ţară. Face sesiuni extraordinare pe la Parlamentul European sau se aliază cu patriotul Dan Voiculescu (pentru cei ce nu ştiu - turnător cu acte în regulă la Securitate).

Tot de grija democraţiei, dânsul a fost una dintre principalele portavoci ale unei cvasilovituri de stat orchestrate de Parlamentul democratic: mega-măgăria suspendării lui Băsescu din 2007. Apoi a fost unul din personajele-cheie care au trimis-o la plimbare pe Monica Macovei tocmai când aceasta reuşise să pună puţină ordine... în statul nostru de drept. Şi tot el este cel care a văzut mereu dosare politice la DNA, în condiţiile în care fiecare raport pe justiţie al UE lăuda această instituţie. La un moment în care niciodată în istoria României libertatea politică nu a fost mai mare, este de-a dreptul siderant să vezi atâtea bocitoare după perdeaua partizanatului politic îngrijindu-se de democraţia de sub „regimul" Băsescu.

Să revenim însă la chestiunea democra-ţiei despre care se tot vorbeşte şi să vedem fondul problemei: Constituţia. După 20 de ani de republică semi-semi-prezidenţială, putem distinge două arhetipuri de preşedinţi pe care i-a năşit această Constituţie. Mai întâi, „arhetipul Iliescu": avem o republică moţăită, făcută pentru perioade de linişte şi tihnă, în care mitul preşedintelui negociator şi imparţial - cu alte cuvinte, adevărata imagine a „tătucului" - maschează raporturile crase de putere din societate în favoarea celor care conduc. Preşedintele nu trebuie să îşi arate muşchii pentru că nu e necesar, totul e sub „control" pentru o bătrâneţe liniştită şi o putere perpetuum mobile. Acesta a fost visul unei nopţi de vară al PSD-ului lui Iliescu şi al candidatului Năstase.

Şi-au dat însă cu stângul în dreptul şi a venit „arhetipul Băsescu": o republică vie, în care echilibrul de putere e fragil, în care dezmorţirea postcomunistă produce primele victime în justiţie, în care nevoia de reformă este enormă şi în care apare, aşadar, nevoia figurii preşedintelui-jucător. Contrar a ceea ce se vehiculează, acest tip de preşedinte este în realitate simptomatic pentru lipsa de putere reală din sistem: procesul politic se desfăşoară la limită, victoriile sunt marginale, apar suspendările abuzive de preşedinţi. Toţi actorii scot la înaintare problema democraţiei.   

În primul caz, democraţia este subminată din adâncuri, totul zace într-o încremenire bolnăvicioasă, „negocierea democratică" între toate forţele politice ţine adesea loc de reforme şi ascunde aranjamentele clientelare transpartinice. Circulaţia elitelor e nulă, captivii suntem noi. Toată lumea e prietenă cu toată lumea pentru că toţi au de unde suge. Încrederea populaţiei în democraţie scade. În al doilea caz, erodarea democratică se produce la suprafaţă, jocul politic capătă forme contondente, tătucul dispare, fără însă ca actorii politici să aibă suficientă maturitate politică pentru a gestiona procesul democratic cu responsabilitate. Apare atmosfera de balamuc, pericolul populismului deşănţat, încrederea oamenilor în politicieni scade.

În condiţiile acestea, există totuşi analişti politici care consideră reforma Constituţiei un moft intelectual, al intelectualilor lui Băsescu. Din ce văd eu însă, avem o problemă fundamentală, pentru că, indiferent cine va fi preşedintele nostru, el se va mişca în marja acestor linii. Avem nevoie ca de aer de un nou aranjament constituţional, fie că vorbim de o republică parlamentară de tip german, fie de una semiprezidenţială de tip francez. Deschideţi fereastra!  Text Box:  

Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge