Ambulanţa te salvează numai dacă miroşi a parfum | OPINIE

Razvan Chiruta Actualizat: 01.01.2017 - 11:23

E ultima zi din an, moment în care ne transmitem reciproc, mai ales pe Facebook, mai nou, urări mai mult sau mai puţin originale de mai bine pentru 2017. Reţelele sociale se umplu de mesaje de iubire, de compasiune, de gândire pozitivă şi asta ne creează tututor falsa senzaţie de siguranţă într-o lume atât de amabilă.

Share

E ultima zi din an, moment numai bun să ne transmitem urări mai mult sau mai puţin originale de sănătate şi mai bine pentru 2017. Reţelele sociale se umplu de mesaje de iubire, de compasiune, de gândire pozitivă şi asta ne creează tututor falsa senzaţie de siguranţă într-o lume care este, iată, atât de amabilă.

Realitatea arată, din păcate, cu totul altfel. Realitatea arată, din păcate, mult mai crunt. Şi o dovedeşte, încă o dată, un caz şocant din Iaşi. Acolo, o persoană a murit cu zile pentru că dispecerii de la serviciul de urgenţă nu s-au grăbit cu intervenţia, considerând că bărbatul de 62 de ani care a căzut secerat pe un bulevard principal din oraş este "doar" un om al străzii care a băut prea mult.

În momentul în care cei care au misiunea să ne salveze ne abandonează pe baza unor prejudecăţi, înseamnă că mai avem mult de lucru până când vom ajunge în acea lume sigură spre care tânjim.

În momentul în care cei care sunt plătiţi să ne salveze ne ignoră pe baza unor preconcepţii, înseamnă că suntem departe de ceea ce ar trebui să fie un serviciu public bazat pe „siguranţă şi încredere”.

Gabriela Onofrei, pe care o cunosc personal, a fost martoră la această abandonare fatală a unui om. Un om care putea fi oricare dintre noi. După ce l-a văzut pe bărbat cum cade brusc, Gabriela a sunat la serviciul de urgenţă 112. A urmat un dialog incredibil.

Eu (Gabriela Onofrei – n.r.): A cazut în cap, nu mișcă... veniți repede... vă rog!

Vocea1 din telefon: Spuneți-mi… e caz social? Pare om al străzii?

Intrebarea mea: Cum adică?

Vocea1 din telefon: Adică, e curat? Pare alcoolizat?

Încep să investighez masa enormă și prăbușită din fața mea. Omul, cam la 60 și ceva de ani, nu avea noroi nici sub unghii, nici pe ghete...

Eu: E curat, pare om de la țară venit la oraș...

Vă daţi seama la ce nivel de degradare am ajuns ca societate, dacă salvatorii pe care îi plătim şi în care ne punem ultimele speranţe, la propriu, ne salvează condiţionat.

Dacă omul căzut ar fi avut noroi sub unghii, nu mai merita să fie ajutat? Dacă bărbatul acela nu era un om al străzii – situaţie în care se pare că eşti condamnat din punct de vedere al serviciilor de intervenţie ale statului – ci un muncitor care tocmai a ieşit de pe un şantier sau un agricultor care a venit de la munca cu ziua pe un ogor ud, plin de noroi, ce relevanţă ar fi avut asta pentu aceia care au obligaţia să intervină?

Din punct de vedere al Serviciului de Ambulanţă din Iaşi, gradul de înnoroire sau de negru sub unghie poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

După discuţia redată mai sus, Gabriela Onofrei a fost transferată la un alt operator. „Iarăși începe un dialog ciudat pe care nervii nu mă lasă să mi-l amintesc cuvânt cu cuvânt. Vocea din salvare a concluzionat rapid că o fi un om al străzii și când o ajunge, o ajunge!”, a povestit tânăra pe pagina ei de Facebook.

Ambulanţierii au ajuns după 22 de minute şi abia după ce un poliţist, sosit la faţa locului, a mai sunat o dată la 112. Şi pentru că trăim într-o societate anapoda, în care ai nevoie de o poziţie de putere ca să contezi, după intervenţia agenţilor, în ajutorul bărbatului căzut a venit  nu doar o ambulanţă, ci şi un echipaj SMURD.

Dar era deja prea târziu. Noroiul din mintea celor de la serviciul de urgenţă şi negrul de sub sufletul unora plătiţi să ne salveze a făcut ca încă un om să moară degeaba.

Nu-i nimic, noi vom continua să ne transmitem urări pe reţelele de socializare, ascunşi în bulele noastre de falsă siguranţă.

Citeşte şi: Un bărbat a murit pe stradă pentru că ambulanţierii au crezut că e om al străzii şi nu au vrut să îl ajute. Abia după ce a intervenit poliţia, au sosit două echipaje, dar era prea târziu