Nici nu s-au inchis bine urnele ca exit-poll-urile au si declansat goana dupa noul guvern. Analistii de la televizor ii imping pe politicieni intr-o directie sau alta in functie de fanteziile proprii sau de interesele patronilor de televiziune. Discutiile nu iau in considerare elementul cel mai important: ce anume ar trebui sa faca noul guvern. Inainte sa se faca marea alianta dintre social-democrati si crestin-democratii care guverneaza acum Germania, cele doua partide au negociat saptamani intregi un program de guvernare de 226 de pagini. Acum ONG-urile germane, opozitia, presa si chiar partidele semnatare urmaresc cum se respecta acest program.
La noi, parca am fi cazut de acord cu totii ca singurul scop al politicii este ajungerea la putere si atat. Vazand guvernele facute la televizor, politicienii nici nu au de ce sa se gandeasca mai departe de distributia fotoliilor. Pentru ca nimeni nu le-o cere. Insa pentru stabilitatea si calitatea viitoarei guvernari este mai important sa se puna de acord inca de acum pe cateva teme foarte importante, indiferent cine va face guvernul.
Iata o posibila lista de teme si de intrebari la care partidele ar trebui sa-si raspunda in cadrul acestor negocieri:
1) Cota unica si nivelul impozitarii. Va fi mentinuta cota unica? Se va adopta sistemul propus de PSD cu o cota diferentiata pentru salariile mici? Vom renunta la claritatea actualului sistem pentru un avantaj social discutabil (ideea de a-i ajuta pe saraci prin scutire de impozite e contraproductiva, exista mijloace mai bune);
2) Deficitul bugetar si stabilitatea financiara. Din pacate, incheiem opt ani de crestere economica cu un deficit care va sari in mod aproape cert de 3%. Daca ne propunem cresterea cheltuielilor publice in fata crizei, trebuie sa ne fie clar cat vom impinge deficitul si sa fim realisti fata de efectele negative (gen inflatie). Daca incercam insa sa nu crestem deficitul, unde limitam cheltuielile? Doar ca taierile de cheltuieli sunt mereu mai usor de zis decat de facut, iar partenerii de negocieri ar trebui sa se puna de acord de pe acum de unde vom taia fonduri. Fara a raspunde la aceste dileme, toata vorbaria despre depasirea crizei prin investitii de stat ramane doar atat: simpla vorbarie.
3) Adoptarea euro. Deficitul comercial, inflatia si, mai nou, deficitul bugetar ies toate din cadrul criteriilor de adoptare a euro. Termenul-tinta 2014 era discutabil si in conditii economice normale. Cu criza la usa e nevoie de coerenta si zgarcenie la Ministerul de Finante pentru a ne tine de program. Fara asumarea politica a acestui obiectiv nu avem nici o sansa.
Apoi, cele trei criterii de evaluare in justitie stabilite de Comisia Europeana ar trebui si ele sa fie discutate in mod mai serios.
Deci, tema numarul 4: Continuarea anchetelor in cazurile de mare coruptie. Ramanem consecventi in a pastra autonomia DNA? Pastram echipa Morar evaluata bine in rapoartele Comisiei? Daca nu, trebuie sa ne fie limpede cum altfel ne putem atinge obiectivul si daca suntem gata pentru continuarea monitorizarii si dupa 2009, cand cel mai probabil Comisia ne va atasa noi sanctiuni (Bulgaria a pierdut deja o parte din fondurile europene);
5) Functionalitatea ANI. Le asiguram buget? Ii lasam sa lucreze?;
6) Reforma Justitiei. Facem din CSM un organism responsabil? Il reformam inainte de a-i da noi atributii? Urmarim programele de evaluare a magistratilor, fara implicare politica?;
7) Autonomia locala. Vom da autoritatilor locale putere reala in educatie si invatamant? Renuntam la ocolirea criteriilor legale de alocare a banilor pentru primarii prin alocari suplimentare dirijate pe criterii politice? SAR tocmai a scos un raport in care arata ca suplimentarile (date politic) sunt in 2008 de doua ori mai mari decat sumele prevazute in bugetul initial (distribuite dupa niste criterii tehnice). Suntem capabili sa negociem un pact de limitare a suplimentarilor, sa zicem, la 30% fata de suma initiala?;
8) Stabilizarea cadrului de legiferare. Guvernul ramane principalul organ de legiferare, prin ordonantele de urgenta, iar acest lucru trebuie sa inceteze. Sunt pregatiti partenerii de negocieri sa-si asume niste criterii politice clare pentru ce inseamna de "urgenta"?;
9) Pactul pentru educatie. Asumat declarativ de toate partidele si de catre sindicate, e nevoie de vointa guvernamentala pentru aplicarea lui;
10) Fondul de pensii. In colaps sau nu, cert este ca nu putem transfera cate un miliard de euro anual de la bugetul de stat catre fondul de pensii (vezi si punctul 2). Cum il capitalizam? Daca mentinem cresterile de pensii deja promise, suntem deja intr-o situatie proasta. Limitam cresterile de pensii in urmatorii patru ani? Daca nu, ce facem cu el?
Indiferent cine cu cine negociaza acum, grija noastra ar trebui sa fie transparentizarea negocierilor si asumarea clara a unor raspunsuri, oricare ar fi ele, la aceste intrebari. Poate parea bizar, dar e chiar mai important decat cine ia un minister sau altul: Gigel sau Didina.
