La inceputul lunii, Transparency International a dat publicitatii Indexul de Perceptie a Coruptiei. Acesta indica nivelul coruptiei in cele mai multe tari de pe glob, asa cum este el perceput de cetatenii statului respectiv. In ceea ce priveste Romania, locul 88, pe care din nou il ocupa, nu a furnizat nicio surpriza; el ii asigura dupa aderarea de la 1 ianuarie 2007 statutul de cel mai corupt stat membru al UE. Mai mult decat atat – o schimbare semnificativa nu a existat nici pe parcursul ultimilor ani, ceea ce arata ca guvernul condus de Alianta D.A. nu a progresat cine stie ce fata de guvernul precedent. Pentru ca Romania sa aiba speranta de a parasi plutonul retrogradabil al clasamentului coruptiei din UE, devine necesara implementarea unor noi politici care sa atace problema mai serios.
Coruptia nu este o problema inevitabila, de nerezolvat. Ar fi perfect posibil sa se puna la punct un plan pentru a reduce considerabil nivelul de coruptie din Romania, cu atat mai mult cu cat cei mai multi dintre cetateni s-au saturat de ea. Solutia implica un sector public mult mai eficient si mai suplu, in care salariile decente sa ajunga pentru un trai indestulator si in care banul public provenit din impozite si contributii la asigurarile sociale ar urma sa fie cheltuit eficient. Cetatenii ar putea astfel constata faptul ca in schimbul impozitelor platite beneficiaza de servicii competente si ca atare vor fi mai putin inclinati sa eludeze plata datoriilor catre stat. O asemenea schimbare cere timp, dar nu exista niciun motiv pentru care ea sa nu fie inclusa ca obiectiv pe termen lung. Prima etapa a procesului ar trebui sa inceapa de la o redefinire fundamentala a rolului jucat de stat. In prezent, statul se amesteca in mult mai multe domenii decat ar fi necesar, dar in acelasi timp esueaza evident in a interveni acolo unde chiar are de intervenit – adica in rezolvarea serioaselor probleme sociale. O birocratie gonflata intesata de functionari prost platiti genereaza coruptie si ineficienta. O redefinire a rolului statului va implica o clarificare a serviciilor cheie pe care acesta ar fi obligat sa le asigure, precum si a resurselor – umane si de alta natura – de care este nevoie pentru a le asigura.
Ca prioritati absolute se impun a fi considerate sanatatea si educatia, la care toti cetatenii sa aiba acces, indiferent de posibilitatile financiare. O analiza aprofundata si comparativa cu situatia din alte tari ar urma sa determine care ar fi costurile pe care statul si deci contribuabilul le au de suportat pentru a putea acorda tuturor cetatenilor servicii de calitate. Este esential ca in aceste sectoare salariile sa fie puternic majorate, dar numai in paralel cu o politica de toleranta zero fata de coruptie si o combatere severa a ineficientei. O asemenea politica de toleranta zero va fi greu de impus, dar nu imposibil, daca se vor dezvolta organizatii eficiente ale consumatorilor, unde cetatenii se pot plange daca li s-a cerut mita. In acelasi timp, procedurile pentru recrutarea si mentinerea pe post a functionarilor ar trebui sa fie analizate in profunzime pentru a asigura un atasament ferm al lucratorilor fata de un cod etic si fata de politica de toleranta zero. Responsabilizarea si transparenta vor fi, de asemenea, factori de importanta critica. De exemplu, in sectorul de sanatate, spitalele si clinicile vor putea sa achizitioneze medicamentele si echipamentele de care au nevoie, iar risipa de fonduri publice trebuie sanctionata.
O abordare similara ar fi de avut in vedere si in alte sfere de actiune a statului, de exemplu in politie. Redefinirea rolului statului ar trebui sa le readuca functionarilor publice mandria fata de munca lor si sa incurajeze un spirit al comunitatii, care, din pacate, lipseste in societatea romaneasca moderna. Un politist constient de valoarea functiei sale sociale si dotat cu un salariu respectabil va fi mult mai putin deschis la a primi mita decat unul prost platit si lipsit de incredere in angajatorul sau. Pe masura ce serviciile publice vor deveni mai eficiente, evaziunea fiscala va scadea, iar economia va creste, pentru ca o infrastructura a statului care functioneaza mai bine lasa cetatenilor mai mult timp pentru activitati productive. Un asemenea cerc virtuos este posibil. Dar este nevoie de vointa politica pentru a-l initia.
Mark Percival,
istoric
