8.4 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCîțu îi dă Educației cu creșterea economică în cap

Cîțu îi dă Educației cu creșterea economică în cap

Șeful Executivului promitea, cu doar câteva săptămâni în urmă, că, la rectificarea bugetară, vor fi alocate sumele de bani necesare pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor către unitățile de învățământ preuniversitar.

Iată însă că acești bani nu se regăsesc în proiectul de rectificare bugetară.

în această săptămână a avut loc, în Capitală, în fața Ministerului Finanțelor, un protest al elevilor, dar copiii au fost ignorați, în timp ce secretarii de stat se ascundeau prin birouri.

De fapt, se pare că aceasta este politica Guvernului Florin Cîțu, de a se juca “de-a v-ați ascuns-elea” cu cetățenii, în mod deosebit cu cei implicați direct în sistemul educațional.

În timp ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, insistă pentru deschiderea noului an școlar cu prezență fizică, faptul că premierul nici nu ia în considerare alocarea de fonduri pentru transportul elevilor ne duce cu gândul, mai repede, la revenirea învățământului în online, evident, tot pe buzunarele elevilor, părinților și profesorilor.

Și dacă tot a venit vorba de profesori, este clar că de majorările salariale din sistemul educațional promise, premierul Florin Cîțu și coaliția de guvernare au uitat chiar mai rapid decât de transportul elevilor.

În aceste condiții, probabil că nu ar trebui să mai mire pe nimeni situația alarmantă a abandonului școlar din România și faptul că avem tot mai puțini absolvenți de liceu care aleg să susțină Bacalaureatul.

Se pare că marele economist Florin Cîțu, care ne cântă creșterea economică, nu înțelege că fără investiții în Educație nu poți avea un sistem de învățământ performant sau cel puțin decent.

Dacă ne încredem în declarațiile premierilor României din ultimii ani (indiferent de la ce partid au provenit), care s-au întrecut în a anunța cifre tot mai mari, vom vedea că, în țara noastră, creșterea economică pare să fie direct proporțională cu regresul sistemului de învățământ.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. In invatamant da, nu insa in marirea nejustificata a salariilor celor ce sunt aproape de pensionare si care se “iradiaza de la calculator” au toate gradele ceea ce le garanteaza salarii bunicele pe cand un profesor debutant abia isi duce zilele ! …cei tineri trebuiesc ajutati cu bani si masina iar daca nu au ore suficiente sa se puna in slujba comuniotatii cu pregatirea lor sa treaca pe la fiecare casa sa explice cum este cu “democratia” si cu asistenta sociala .”