Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce se întâmplă când nu respecţi muntele

Florin Budescu Actualizat: 01.04.2019 - 09:34
Florin Budescu

În 1973, eram cu tata pe Brâul Mic al Caraimanului. Brâul Mic sau Brâna Mică a Caraimanului e o potecă în stâncă, deasupra unui abrupt de câteva sute sau zeci de metri – în funcţie de punctul de pe traseu.

Share

Pe stânga, la urcare, e stâncă dreaptă, câteva sute de metri, până în Vârful Caraiman. Pe dreapta este abruptul Caraimanului. În jos se văd vârfurile brazilor.

Eu şi tata eram echipaţi serios. Bocanci, rucsacuri, geacă de vânt, căciulă, fular, ceva mâncare. Chiar dacă eşti copil, cum eram eu, nu e de joacă. Funcţionează aceleaşi reguli.

Oricum, nimerisem pe Brâna Mică a Caraimanului (mai jos, dedesubt, este Brâul Mare, care are zone unde chiar poţi să mergi relaxat) din cauza unor bucătărese de la Cabana Caraiman, care ne-au indicat cum ajungem la Cruce pe faţa abruptului, chiar dacă noi le rugasem să ne spună care e drumul prin spatele Vârfului Caraiman.

Avusesem noroc mare că erau burhaie. Ciobanii numesc astfel norii ce învelesc vârfurile munţilor. Mergeam astfel prin burhaie, ştiind însă ce e sub noi, pe dreapta, când deodată am auzit, din faţă, voci de bărbaţi şi de femei. Ceea ce a urmat a fost memorabil.

Două familii (doi bărbaţi şi două femei) cu trei copii (o fetiţă şi doi băieţei) coborau relaxate, în haine de oraş, de la Cruce. Noi, când ne dădusem seama că suntem pe faţa abruptului Caraimanului, am ales să urcăm în continuare, pentru că Brâna Mică era mai periculoasă, pe piatra umedă, la coborâre.

„Bună ziua!“ „Bună ziua!“ „De unde veniţi?“ „De la Cruce!“ „Aveţi şi umbrele?“ „Da, să nu ne plouă!“ „Bună ziua!“ „Bună ziua!“. Le-am urat să ajungă la Cabana Caraiman cu bine. Cei doi bărbaţi, la costum şi pardesiu, aveau pantofi cu talpă de microporos. Femeile – pantofi cu toc şi parpalace de piele. Incredibilă inconştienţă!

Mic racursi în actualitate: un turist a murit sâmbăta trecută în Piatra Craiului, conform Agerpres, după ce s-ar fi accidentat lovindu-se la cap.

Pentru salvarea persoanei respective, găsită de alţi turişti în stare de inconştienţă, au intervenit salvamontiştii de la Zărneşti şi a fost, de asemenea, alertat şi elicopterul SMURD de la Târgu Mureş – a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Persoana rănită a fost preluată de elicopterul SMURD în stare de inconştienţă, cu traumatism cranio-cerebral. Medicul de pe elicopter a fost nevoit să declare decesul – a precizat sursa citată. Trupul neînsufleţit al turistului a fost coborât până în zona Plaiul Foii.

Cu muntele nu te joci. Repet pentru a se reţine, acum, când se (între)deschide sezonul. Am avut o colegă de facultate care, de Crăciun, a luat-o razna de exaltare şi, de la Crucea Eroilor de pe Caraiman, a vrut să coboare pe acelaşi Brâu Mic. Au găsit-o moartă, în curs de dezgheţare, prin primăvară, spre fe-martie. Se numea Olaf Editha.

O altă cunoştinţă, după ce a vânturat toţi munţii României, inclusiv Abruptul Negoiului (FOTO în footerul articolului: Şaua Scării, Abruptul Negoiului) – după părerea mea, unul dintre cele mai periculoase trasee turistice din România, de nivel „cruce roşie“ –, a decis să mai facă o ultimă tură în Bucegi, munți pe care-i cunoştea ca pe buzunarul său, apoi să pună bocancii-n cui.

În teribilismul său de montaniard mai mult decât versat, fără colţari, corzi de susţinere şi pioleţi, a făcut ce mai făcuse de vreo cinci alte dăţi: a abordat în coborâre Hornurile Mălăeşti, pe firul din dreapta Turnului Mălăeşti. Firul din dreapta e mai vertical şi foarte periculos. L-au găsit şi pe acest teribilist, acum câteva primăveri, spre baza Turnului Mălăeşti.

Atunci când mergi pe munte, trebuie să respecţi un set de reguli. Dacă nu o faci, frumosul, fascinantul munte te loveşte. Ca să admiri Culmea Dragonului sau Padina Crucii, din proximitatea Muntelui Omu, ori Iezeru – Păpuşa, trebuie să fii cu ţiglele pe casă, condiţia fizică şi echipamentul la tine.

Oricât de frumoasă e creasta Pietrei Craiului sau chiar o abordare a Pietricicăi, nu oricine poate să o facă şi nu în orice condiţii, nici cu orice echipament. Nu degeaba la „Vârful Ascuţit“ (Lehman, 2.150 m altitudine) e un refugiu ca în Alpi.

Aceşti munţi sunt extremitatea estică a Alpilor şi sunt extrem de periculoşi. Ca şi Rila – Pirin din Bulgaria. Ca şi Olimpul, în Grecia. În primul rând, pentru fiecare tip de traseu există un echipament specific.

Dacă faci o plimbare de vară de la Pârâul Rece la Cabana Trei Brazi, coborând şi apoi urcând prin valea dintre cele două locaţii turistice, o poţi juca din pantofi de sport. Dacă abordezi acelaşi traseu iarna, e bine să ai bocanci.

Dacă abordezi Masivul Postăvarului (Cheile Râşnoavei şi Vârful Postăvarul), ori Piatra Mare, deja joci în altă ligă. Trebuie să ai echipament. Bocanci. Rucsac mic. Termos cu ­ceai. În Bucegi, traseele sunt scurte, de cel mult trei ore şi ­jumătate – patru ore. Nu are rost să intri în ascensiune cu un rucsac mare, cu cort, în spinare.

În rucsac trebuie să ai preparate uşor de asimilat de către organism, de tip musli, fructe confiate etc., care dau aport de vitamine şi energetic imediat. E bine să ai o butelie de gaz, termos cu apă, lapte praf şi nişte paste.

Oricând doreşti să mănânci consistent şi să capeţi energie, o cană de paste calde cu lapte e o binefacere. Seara, la cabană, da, are sens să mănânci o ciorbă şi o friptură, apoi te culci şi peste noapte s-au asimilat, dar dacă le mănânci dimineaţa nu-ţi va fi bine.

Înainte să abordezi un traseu, e bine să dai nişte telefoane, să te informezi dacă la cabana unde ajungi la finalul zilei de circuit poţi rezerva o cameră, un pat, dacă ai bucătărie, ce poţi mânca, dacă are căldură, un fier de călcat, un uscător etc. Pe lângă hainele cu Gore Tex şi Polar Wear, e bine să ai la tine un izopren şi un sac de dormit, care se compactează uşor şi nu atârnă în rucsac.

Niciodată nu trebuie să-ţi lipsească o hartă montană cât mai amănunţită cu traseele pe care le vei aborda, care să evidenţieze toate ridurile din traseu, cursurile de apă, stâncile, văile etc., ce reprezintă repere în cazul în care traseul turistic e marcat cu întreruperi.

Nu uita să ai telefonul încărcat şi o listă cu numere de telefon esenţiale. La loc de cinste – Salvamontul, telefoanele de la cabanele de pe masivul montan pe care te afli. Este bine să nu te prindă noaptea pe traseu.

Un fost coleg de presă, împreună cu prietena lui, a făcut eroarea să înnopteze pe Piatra Craiului. El, foarte experimentat în drumeţii montane, a plecat puţin, prin întuneric, să inspecteze locul. A căzut într-o râpă şi a murit acolo, spre dimineaţă.

Vorbim despre Piatra Cra­iului? Retezat? Parâng? Făgăraş? Iarăşi discutăm despre o altă ligă în care trebuie să ştii să joci cu şi mai mult skill şi în care e bine să fii însoţit de un ghid montan sau să mergi în compania altora foarte experimentaţi, care cunosc bine traseul.

Sunt necesare: corzi, pioleţi, colţari şi, în general, tot echipamentul specific. Şi trebuie să fii pregătit de supravieţuire pe munte în condiţii extreme, pentru care eşti antrenat sau nu mai eşti.

Pentru că, repet, muntele nu iartă. Şi dacă faci drumeţie montană, înainte să pleci, treci pe la Salvamont şi plăteşte taxa. E o chestie de bun-simţ. Oamenii aceia sunt cei de care poate depinde viaţa ta.

Comentarii

loading...