15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCând vom avea Teachers Lives Matter?

Când vom avea Teachers Lives Matter?

Profesorii pot munci ca la Poarta Albă, lasă de înțeles modul în care guvernanții gândesc desfășurarea noului an școlar/academic.

Probabil că este nevoie și de o campanie Teachers Lives Matter, dar, având în vedere tradiția țării noastre, mai ales în ultimii 30 de ani, e greu de imaginat acest lucru.

Potrivit scenariilor gândite de șefii Învățământului, profesorii vor trebui să predea atât în școli, cât și online, din toamnă.

Evident, acest lucru presupune mai multe ore de muncă, dar pentru care cadrele didactice nu vor fi retribuite.

Ca bomboana pe coliva învățământului românesc, Guvernul Ludovic Orban a decis să amâne majorările salariale din Educație.

Explicația perfidă pentru această decizie ne este livrată de ministerul condus de Monica Anisie: “Majorarea era prevăzută în Legea salarizării pentru anul 2022, dar a fost devansată și majorările au fost acordate mai devreme, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2020 salariile pentru profesori au crescut cu 8% (prima tranșă). Practic, majorarea de 16% (tranșele a doua și a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 și care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021. Mai exact, se menține un grafic de acordare a majorărilor stabilite inițial pentru anul 2022, mai devreme cu un an față de ceea ce s-a decis în Parlament”.

Cu alte cuvinte, eternul “PSD e de vină”, cu care au fost justificate toate stângăciile liberalilor.

Sunt de acord că PSD a condus, de multe ori, într-o manieră coruptă sistemul Educațional, fapt ce reiese și din dosare din justiție și multe altele, despre care am scris și eu și mulți alții, dar PNL conduce, în primul rând, cu incompetență.

Ceea ce nu se spune este că, în realitate, profesorilor nu le este amânată – mai repede, anulată – doar majorarea salarială din această toamnă, ci și cea de la începutul anului viitor.

În schimb, Guvernul a avut bani pentru “cadouri” date aleșilor locali, în prag de alegeri, doar-doar mai transferă și liberalii câțiva social-democrați.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă