Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Când era mai bine? În 1989 sau acum?

Florin Budescu Actualizat: 30.12.2019 - 14:48
Florin Budescu

A devenit un loc comun enunţul format din şapte cuvinte: „Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu”. Dar realitatea e mai complicată.

Share

În primul rând, nostalgicii trebuie să înţeleagă că lumea aceea nu se va mai întoarce niciodată. De ce? Pentru că, din punct de vedere economic, sistemul de guvernare comunist era unul perdant, care şi-a dovedit lipsa de competitivitate.

Recent, Pro TV a publicat un document cu ultima retribuţie tarifară din 1989, dinainte de căderea comunismului, pe clase de retribuire, de la clasa 16 la clasa 41. Retribuţia, ar rezulta din acest document, varia de la 2.290 de lei (clasa 16, nemajorată), până la 7.070 de lei. Sumele acestea par relativ mari.

„Salariul mediu brut pe economie din 1989 era 3.538 de lei, iar cel net era 3.063 de lei. Salariul mediu net reprezenta 86,57% din salariul mediu brut, pentru că taxele erau undeva la peste 13%”, a spus României libere Ion Radu Zilişteanu, profesor de Finanţe-Bănci.

 

Contează puterea de cumpărare

Pe de altă parte, în ultima lună în care există comunicate din partea Statisticii, octombrie 2019, „salariul mediu brut este 5.090 de lei, iar cel mediu net este 3.116 lei, adică 61,22%, din cauza faptului că, cu începere din ianuarie 2018, toate dările au fost incluse în salariul brut al angajatului”.

Am putea să calculăm de exemplu în franzela tipică. În 1989, aceasta costa 2,50 lei, deci un român îşi putea cumpăra lunar 1.225 de pâini. Acum, costă 1 leu, deci un român poate cumpăra lunar din el 3.116 pâini.

„Adevăratul parametru e puterea de cumpărare”, explică însă Zilişteanu, arătând că „nu se raportează salariul net la numărul de pâini, pentru că diferă gramajul, ci se raportează la litrul de benzină de exemplu, ori la kilogramul de cartofi”.

Corect ar fi, aşadar, să raportăm de exemplu venitul mediu net la litrul de benzină. Înainte de 1989, benzina era raţionalizată şi se dădea pe cartelă. Un litru de benzină costa 9 lei, deci lunar, din salariul mediu, puteai cumpăra 340 de litri de benzină. Acum, un litru de benzină de 95 costă 5,55 lei, deci lunar un român având salariul mediu net pe economie poate cumpăra peste 560 de litri de benzină.

 

Relativ

Desigur, toate aceste calcule sunt relative. Pe de o parte, dolarul din 1989 nu are aceeaşi valoare cu cel de anul acesta. Între timp, România a trecut, explică pe de altă parte expertul, printr-o denominare (termenul folosit de Banca Centrală pentru stabilizarea pe care a făcut-o de la 1 iulie 2005).

Aceasta după ce inflaţia a ajuns la 256,1%, în anul 1993, apoi la 154,8%, în 1997, în timp ce în 1989 era de 1,1%, după ce fusese în anul 1982 17,8%, conform datelor BNR.

Problema în 1989, spune Ion Radu Zilişteanu, era că „populaţia avea foarte mari economii, iar aceasta nu pentru că o ducea foarte bine, ci pentru că exista o ofertă de bunuri şi de servicii extrem de redusă, pe care nu se puteau cheltui banii”.

De aici, dacă ne amintim unii dintre noi, explozia exuberantă de cumpărături care a avut loc în ultimele câteva zile din decembrie 1989, când, după căderea comuniştilor, portocalele, ciocolata şi ţigările scumpe dosite de aceştia la Gospodăria de partid au intrat pe piaţă şi au fost instantaneu cumpărate de români, pentru că exista o cerere enormă.

 

Avuţia naţională

Acum, din contră, există o ofertă enormă de bunuri şi servicii. Ultimele date BNR făceau referire la avuţia naţională, care înseamnă bunuri minus datorii. Pe cap de român, avuţia aceasta naţională, aminteşte Zilişteanu, este în jur de 22.000 de euro, ceea ce nu e foarte mult, pentru că aici intră şi casele.

„În 1989, populaţia avea economii foarte mari nu pentru că o ducea foarte bine, ci pentru că exista o ofertă de bunuri şi de servicii extrem de redusă.” Ion Radu Zilişteanu, profesor de Finanţe-Bănci

Dacă ne uităm cât costă acum un apartament de două camere (60.000 de euro – 70.000 de euro), faţă de 1989, când costa 50.000 de lei – 70.000 de lei, nu putem face o comparaţie veridică, pentru că atunci nu exista o piaţă liberă, pe care să se stabilească un preţ, pe baza cererii şi ofertei.

Pur şi simplu, preţurile erau stabilite administrativ de stat, care era unicul ofertant. Lipsită de fundament, la rigoare, poate fi şi comparaţia cu litrul de benzină, care atunci era tot administrativ stabilit, dar desigur că era şi dependent de piaţa internaţională a petrolului.

 

Cuvânt-cheie: coşul de consum

În toată această discuţie, ce pare simplă, dar este foarte complexă, coşul de consum e unul dintre cuvintele-cheie. În calculul puterii de cumpărare, se foloseşte un coş statistic mediu. „Fiecare individ are un coş propriu de consum, a cărui structură nu corespunde niciodată cu acel coş de consum mediu stabilit pe România, luat în considerare în calculele statistice”, a explicat Rl Ion Radu Zilişteanu.

Corespunzător, există şi o inflaţie personală a fiecărui individ, pentru că inflaţia aceasta, care se comunică oficial, este o rată medie, stabilită după o anumită metodologie şi după o anumită structură statistică a coşului de consum.

Aşadar, revenim la întrebarea: era mai bine pe vremea lui Ceauşescu? Nici vorbă, era o lume perdantă, în care făceai foamea cu banii în buzunar, cu care nu aveai ce cumpăra şi în care preţurile erau stabilite prin ucaz, fără nici o noimă.